Periplu Persan - Ladislau Mosoni

Iran-Persia. Doua nume ce desemneaza o importanta arie geografica de pe harta Terrei. Doua nume ce individualizeaza o straveche vatra de civilizatie a umanitatii, cu o istorie bogata si, in acelasi timp, tulburatoare prin evenimente, fapte si realizari. Azi una din puterile lumii contemporane, cu aproape 80 de milioane de locuitori, jucand un rol geo-strategic in emergenta intre subcontinentul indian, Orientul Mijlociu si cu o constanta deschidere inspre bazinul mediteraneano-european. O tara si un popor cu o prezenta activa si contributii remarcabile la gandirea si dezvoltarea societatii omenenesti, o parte de lume complexa, subtila si speciala tocmai prin mostenirea sa istorica. O tara si un popor cu care Romania, pamantul romanesc si locuitorii sai au avut si au multiple legaturi, de asemenea, multimilenare.
O tara si un popor de care, eu insumi, ma simt strans apropiat prin firele aparent nevazute ale cunoasterii si intelegerii profunde ale limbii si parcursului sau istoric, izvoare de reflectie si intelepciune, o lume cu un potential exceptional, inca insuficient pus in valoare, ce graviteaza intre Trecut, Traditii si sfidarile globalizante ale Prezentului mileniului trei.

Invitat sa astern cateva idei si ganduri la deschiderea lucrarii unui coleg diplomat, dedicata Iranului si relatiilor cu Romania, am acceptat cu interes sa o prefatez, pornind tocmai de la un vechi proverb persan: Cine vorbeste seamana, cine asculta culege. Asa ca m-am decis sa vorbesc despre acest volum-ghid, presarat cu impresii si trairi ale autorului din timpul misiunii indeplinite timp de aproape jumatate de deceniu, in anii ’60 ai secolului trecut, cu speranta ca cititorii nostri vor fi deopotriva stimulati in descoperirea unei lumi cu care avem atatea lucruri, valori si interese de impartasit.

Domnul Mosoni, la randul sau imbogatit cu stiinta limbii poporului iranian, a dorit sa ne infatiseze intr-o sinteza multisecventiala dinamica unei societati si unei culturi in confruntarea sa cu Timpul, cu cerintele vietii moderne si aspiratiile sale legitime de progres si bunastare. Oameni si locuri sau locuri si oameni, prinse in valtoarea Istoriei, o istorie avand radacini indepartate si amintiri puternice in constiinta generatiilor. O societate adesea fascinanta si misterioasa, o societate cu luminile ei – in care stralucesc figurile unor savanti si poeti celebri, precum Hafez, Rûmi, Ibn-Sina (Avicenna) sau Omar Khayam, dar si cu momente prelungite de slabiciune si infrangeri temporare. O societate cu viziuni si forme de exprimare particulare, bine definite, cu accente interiorizate de ordin etic, moral si religios, dar care a dovedit mereu receptivitate la nou si dialog cu vecinii, cu lumea careia ii apartine.
Descoperirea aurului negru persan la sfarsitul secolului al XIX-lea a amplificat interesul si tendintele Marilor Puteri si companii occidentale de control si exploatare a regiunii, situatie evidentiata cu pregnanta intre cele doua razboaie mondiale, Iranul inregistrand experienta unei ocupatii efective intre 1941-1945, ceea ce a generat in deceniile urmatoare un remarcabil efort intern de intarire a independentei si suveranitatii nationale, in paralel cu actiuni de modernizare economica, apelandu-se la resursele extra ordinare de titei (aproape 140 miliarde barili, ce il situeaza pe locul al patrulea printre producatori) si gaze naturale (al doilea furnizor mondial dupa Federatia Rusa). Sa ne amintim, in acest context, de faptul ca Romania a cunoscut o situatie asemanatoare in prima jumatate a secolului trecut. Daca contactele intre inaintasii nostri traco-geto-daci cu lumea medo-persana sunt consemnate inca din secolele VIII-VI i. Hr., urme ale lor gasindu-le in toponimie si forme de cultura spirituala si materiala, intermediate si de lumea greaca si elenistica, un prim moment culminant este inregistrat la 514 i. Hr., odata cu expeditia faimoasa a regelui persan Darius I, urmasul marelui rege ahemenid Cyrus al II-lea, in zona din dreapta Dunarii, impotriva getilor „cei mai viteji si mai drepti dintre traci” (Herodot, Istorii, cartea a IV-a, cap. XCIII). Ulterior, in timpul perioadei romane, cultul iranian al zeului „nebiruit” Mythras, divinitate solara adorata de soldati, il intalnim raspandit in Dobrogea, inclusiv prin intermediul unor negutatori proveniti din Orient. Ceva mai tarziu, in epoca bizantina, dar si a marelui regat persan al Saffavizilor si al Samanizilor, cand literatura, arta, filosofia si stiintele persane devin elemente componente si definitorii ale noii civilizatii islamice, intr-o perioada cand referirile in scris sunt relativ rare, cronicarii persani mentioneaza Tara Romaneasca si pe romani, populatie crestina, continuatoare a vechilor geto-daci.
In Evul Mediu dezvoltat, relatiile romano-iraniene (persane) se amplifica in circumstantele bataliilor duse impotriva expansiunii Imperiului Otoman. In constiinta populara au ramas vii in amintire raporturile voievodului Moldovei, Stefan cel Mare, cu sahul Uzun Hasan, din a doua parte a secolului al XV-lea, diplomatia celor doua state conlucrand la faurirea unei coalitii internationale antiotomane. La fel, la sfarsitul secolului al XVI-lea, intalnim Tarile Romane si Persia alaturi, dornice sa-si apere suveranitatea, intr-o coalitie impotriva Semilunei dominatoare.

RECENZII