Pedagogia. Stiintele Pedagogice. Stiintele Educatiei, volumul I - Sorin Cristea

Colectia "Concepte fundamentale in pedagogie" propune o abordare sintetica a celor mai importante probleme ale educatiei, ale instruirii, ale proiectarii curriculare a educatiei si a instruirii la toate nivelurile sistemului si ale procesului de invatamant.

    Scopul general urmareste evidentierea statutului epistemologic al pedagogiei, de stiinta socio-umana specializata in studiul educatiei pe baza unor concepte pedagogice fundamentale, definite si analizate in cadrul teoriilor generale ale domeniului:
 - teoria generala a educatiei (fundamentele pedagogiei)
 - teoria generala a instruirii (didactica generala)
 - teoria generala a curriculumului (proiectarea curriculara a educatiei)

 

    Volumul 1: "Pedagogia. Stiintele pedagogice. Stiintele educatiei", care deschide colectia, va aborda problema concentrata in titlu si va analiza relatia logica si epistemologica dintre pedagogie si stiintele pedagogice sau stiintele educatiei, esentiala in procesul de clarificare a statului pedagogiei. Volumul e structurat pe 4 capitole:

 1) Statutul epistemologic al pedagogiei
 2) Evolutia istorica a pedagogiei
 3) Pedagogia din perspectiva paradigmei curriculumului
 4) Sistemul stiintelor pedagogice/stiintelor educatiei.
     Fragment din volum:

 
    „Trecerea de la pedagogie la stiintele pedagogice sau la stiintele educatiei are loc in cadrul unui proces evolutiv, influentat de paradigmele afirmate istoric. Pedagogia moderna, promovata in secolele XIX-XX, apare ca disciplina unitara (in calitate de pedagogie generala), care include fundamentele pedagogiei (si teoria dimensiunilor educatiei) si didactica generala (teoria instruirii). Pedagogia moderna, afirmata in prima jumatate a secolului XX, dezvolta mai multe ramuri ale pedagogiei generale, construite aplicativ (pedagogia prescolara, pedagogia invatamantului primar, pedagogia universitara, pedagogia adultilor etc.), dar si interdisciplinar, in functie de orientarea paradigmei psihologice (pedagogia psihologica, psihologia pedagogica/educatiei, psihopedagogia speciala, pedagogia diferentiala etc.) sau/si a paradigmei sociologice (pedagogia sociala, sociologia pedagogica/educatiei, pedagogia muncii/profesiilor; pedagogia industriala/agrara etc., pedagogia familiei etc.).

    Pedagogia postmoderna, lansata in societatea postmoderna in cea de-a doua jumatate a secolului XX, extinde cercetarile inter-disciplinare realizate din perspectiva psihologica si sociologica, dar si filozofica (etica, axiologica, epistemologica, estetica etc.), econornica, politica, manageriala, statistica, biologica, cibernetica, informatica etc. Are ca rezultat aparitia de noi „stainte ale educatiei" sau chiar de „mini-stiinte autonome”, care nu sunt decat aplicatii la educatie ale „stiintelor donatoare" - psihologia, sociologia, antropologia, economia, managementul etc.

    Aceste „stiinte" sau „mini-stiinte ale educatiei" intretin „un sectarism penibil", in cadrul caruia educatia dispare ca obiect de cercetare specific pedagogiei. Confuzia apare si in mediul academic, unde „facultatile propun sub titlul sforaitor de stiintele educatiei un fel de ghiveci universitar, care juxtapune psihanaliza, medicina, psihologia, sociologia, antropologia sociala, statisticile, laboratoarele audiovizuale etc, pentru a ajunge la un limbaj confuz, fara o unitate reala; cu rare exceptii, autori pseudostiintifici vorbesc despre orice in afara de educatie, singura ratiune care ar fi putut ordona totusi aceasta aglomeratie de discipline disparate" (B. Jolibert, 1983, apud Cezar Barzea, 1995, p. 138)."