Orice calatorie, afara de cea pe jos, e dupa mine o calatorie pe picioare straine; a avea la indemana cupeaua unui tren, roatele unei trasuri sau picioarele unui cal inseamna a merge sezand si a vedea numai ceea ce ti se da, nu insa si tot ce ai voi. Iata pentru ce eu si tanarul meu tovaras de calatorie ne hotararam a merge pe jos peste munti si in ragaz, de la Piatra pan' la Dorna, lasand la o parte drumul mare.
in ziua de sase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum asezate in o boccea de forma unei raniti soldatesti, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se incrucisau pe pieptul nostru: la soldul stang cate un revolver, in dreapta cate un baston sanatos, si la picioare opinci de piele rosie, legate cu sferi negre de lana de capra, care ne infasurau in spirala pulpa pana la genunchi peste un coltun negru de lana vrastat cu ros. O palarie neagra si mare putea, la nevoie, sa ma apere si de ploaie si de soare. Tovarasul meu, in loc de palarie, avea pe cap un chipiu de uniforma, iar drept strai mai gros de lana era imbracat cu o vengherca de doc alb.
in revarsatul zorilor plecaram.
Deocamdata trebuia sa mergem la Almas. Fiind insa mai dinainte hotarat intre noi de a ne feri de drumul mare, nu cunosteam o poteca sau un drum mai scurt pentru tinta noastra. Ajunsesem la bariera. Nici un suflet de om nu era inca destept; numai cativa caini, prea harnici poate, isi faceau datoria batand la noi, sau — mai bine zis — la neobisnuita noastra imbracaminte de drum...