Parintele Zosim si alte povestiri - Radu Rosetti

„Parintele Zosim era un povestitor neintrecut, avand un repetoriu nesfarsit de povesti minunate de tot felul. Povesti despre sfinti ucisi de pagani in chinuri, povesti despre Stefan cel Mare... povesti despre parinti, surori, mirese si frati robiti, pe care fii, miri si chiar viteji neinruditi cu acei nenorociti ii scapau din robie prin sabie, prin mestesug, prin bani; povesti despre prunci dusi de turci departe in tara lor spre a face din ei ieniceri, care prin intelepciune, sange rece si indrazneala izbuteau sa se-ntoarca acasa, venind pe jos tocmai de la Bagdat si de la Misir, povesti despre siretlicuri de ale grecilor... povesti din vremea rascoalei lui Pasvantoglu, pasa de la Vidin, impotriva sultanului, apoi povesti despre nemti cu coada, despre Prozorovski si despre Camenski, despre ispravile volintirilor, despre prazile lor si ale turcilor in tara, povesti despre chipul cum s-o aruncat in aer viteazul capitan Iordache, la Secu si despre cate altele, nenumarate si toate frumoase. Si povestea curgea din gura mosneagului fara intrerupere, lin si limpede, intr-un grai frumos si nemestesugit...“

De la ultimii martori ai vremurilor fanariote, ai ocupatiilor si razboaielor rusesti si turcesti, de la oamenii care au trait zorii schimbarilor si ai ideii nationale, de la cei care au facut Unirea Principatelor si ne-au asezat intre natiunile Europei sub domniile lui Cuza si Carol I, Radu Rosetti a adunat chipuri si intamplari alcatuind o lume care nu vrea sa treaca in uitare. Sub pana sa, stiinta istoricului cercetator al arhivelor se impleteste cum nu se poate mai fericit cu harul de povestitor mostenit de la parinti si bunici. Impreuna cu Amintirile, povestirile sale alcatuiesc opera ultimului mare cronicar moldovean.

RADU ROSETTI (1853–1926), istoric, genealogist, scriitor, s-a nascut la Iasi, avand stramosi, din partea tatalui – logofatul Raducanu Rosetti –, doi domnitori, Antonie Ruset si Manole-Giani Ruset, iar din partea mamei pe Grigore Alexandru Ghyka, care ii era bunic, ultimul domn al Moldovei de dinainte de unirea din 1859. Ca si tatal sau, a studiat in Apus, insa in Franta si Elvetia, obtinand, in 1873, un bacalaureat in stiinte. Intors in tara, silit de datorii, a trebuit sa vanda o parte din proprietati si sa incerce, fara prea multa izbanda, o cariera in politica si in administratie. S-a casatorit in 1876 cu Smaranda (Emma) Bogdan, cu care a avut patru copii: Radu, Henri, Eugeniu si Magdalena (dintre ei, generalul acad. Radu R. Rosetti ramane pana astazi cel mai important istoric militar roman). A fost prefect de Roman si de Braila, deputat in mai multe randuri si director al inchisorilor. In cele din urma, manat si de pasiunea pentru cercetari istorice, a ales sa devina sef de arhiva in Ministerul Afacerilor Straine.
Aparitia sa in viata literara s-a produs oarecum tarziu, in 1904–1905, cu un roman istoric in foileton, publicat in Epoca, pe care Academia Romana l-a si premiat in 1906: Cu palosul. Au urmat alte volume de inspiratie istorica: Pacatele sulgeriului (1912), Povesti moldovenesti (1920), Alte povesti moldovenesti (1921). Studiile si articolele istorice, multe dintre ele fiind publicate in Analele Academiei Romane, arata interesul lui Radu Rosetti pentru genealogie, istorie sociala si politica (Despre unguri si episcopiile catolice din Moldova (1905), Pamantul, satenii si stapanii in Moldova (1907), Cum se cautau mosiile in Moldova la inceputul veacului XIX: Condica de rafuiala a hatmanului Raducanu Roset cu vechilii lui pe anii 1798–1812 (1909), Actiunea politicii rusesti in Tarile Romane: Povestita de organele oficiale franceze (1914) etc. Cele trei volume de Amintiri vadesc insa marea sa vocatie de povestitor si memorialist; in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent G. Calinescu il caracterizeaza drept „genealog si cronicar [de] o obiectivitate perfecta, fara fumuri nobilitare, cu notiunea exacta a conditiei castei“. La randul sau, E. Lovinescu nu a ezitat sa recunoasca in Istoria literaturii romane contemporane valoarea Amintirilor, spunand despre Radu Rosetti ca a dat „cea mai pretioasa memorialistica din literatura romana“.