Pe baza unui studiu de caz realizat sub forma unei paralele intre Noica si Cioran, lucrarea isi propune sa evidentieze cum poate deveni un model cultural un antidot impotriva neajunsului de a ne fi nascut si o provocare pentru precaritatea umana, dar releva totodata faptul tulburator ca Noica (exemplar pentru paradigma clasica) impartaseste in taina ideile lui Cioran (reprezentativ pentru paradigma romantica), ceea ce ofera o perspectiva noua, dramatica, asupra imperturbabilului Noica, mai cu seama in tentativa lui maioresciana de a da o "directie noua" in cultura romana. Pornind de la sugestiile rezultate din analiza ideii de alteritate (autoidentificarea prin delimitare, limpezirea constiintei de sine si automodelarea prin contrast) si trecand prin polaritatile care-i opun pe cei doi ganditori, aceasta paralela tinde sa demonstreze complementaritatea si chiar convergenta lor, daca tinem cont de disimularile la care recurg amandoi. Consideram ca un asemenea demers este singular in literatura de specialitate si explica emotionanta prietenie dintre doua personalitati aparent ireconciliabile in planul ideilor.