Panza de paianjen - Cella Serghi

„Vezi, așa îmi închipui viața, ca o pânza de păianjen imensă, cenușie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Și undeva păzește carnivorul: Păianjenul!”

În Pânza de Păianjen de Cella Serghi regăsim povestea impresionantă de viață a Dianei Slavu. Romanul este scris din două perspective: memoriile Ilincăi Dima, cea mai bună prietenă a Dianei, și jurnalul Dianei, un jurnal dureros în care regăsim cele mai importante evenimente din cei 22 de ani de viață ai eroinei noastre. Cartea Pânza de Păianjen este o operă în mare parte autobiografică, așa cum îți poți da seama încă de la prima filă. În carte regăsești prea mult zbucium, prea multă durere, prea multe detalii a unei vieți trăite cu intensitate. O astfel de carte este scrisă întru adevăr, în perfectă cunoștință de cauză, deoarece nu îți poți închipui sărăcia, dorul, foame de iubire, frica de singurătate, infidelitatea sau moartea. Astfel de sentimente și trăiri nu pot fi inventate, pot fi descrise doar dacă sunt trăite pe viu, violent și atroce.

De ce este Diana Slavu specială? Pentru că te întruchipează pe tine, draga mea fată sau femeie. Este imaginea vie a femeii românce, provenită dintr-o familie mai mult decât modestă, care este nevoită să lupte din răsputeri pentru a avea o existență decentă și pentru a-și câștiga privilegiul de a trăi o poveste de iubire autentică, vie, pasională și pe deplin împărtășită.

Copilăria și adolescența Dianei Slavu sunt marcate de sărăcie, rușine și frustrare, dar și despre capacitatea acesteia de a se adapta celor mai grele condiții, de a se ridica din mocirlă și de a transforma lipsurile în abilități menite să o ajute să răzbească în viață. Diana dispune de două atuuri de netăgăduit: frumusețea și inteligența. Datorită acestor două calități puternice Diana nu doar că se face remarcată, dar reușește chiar să intre în cercuri de adolescenți înstăriți, prefăcându-se că ea însăși face parte dintr-o familie cu statut și putere financiară.

Desigur că banii n-aduc fericirea, dar când ești adolescent și stai într-o casă dărăpănată, iei haine cu împrumut sau le confecționezi din te miri ce, ajungi să te simți inferioară celorlalți tineri. Și ca să nu arați suferința, rușinea și teama, te menții la o distanță considerabilă de ei. Și când distanța nu mai funcționează și nu te mai apără de curiozitatea lumii, iar băieții încep să te remarce, sunt două căi prin care te asiguri că nu ești umilită: fie îi domini, fie îi distrezi și te asiguri că ești o companie plăcută și că te vor în preajma lor. Dar niciuna din căi nu este potrivită. Una îi face să se teamă de tine, cealaltă te transformă într-un bufon pentru ei.

Sărăcia nu este o rușine, dar este greu de îndurat și e și mai greu să creezi legături și conexiuni sănătoase cu oamenii când tu te simți atât de neînsemnată în fața lor. Și dacă nu ești atentă, crești crezând că nu ești suficientă și că trebuie să te mulțumești cu puțin deoarece îți lipsesc banii, numele, reputația și puterea unei familii înstărite.

Asta face și Diana Slavu la 20 de ani, îl acceptă pe Michi Ionescu în viața ei și se căsătorește cu el deși nu este îndrăgostită de el nebunește. Îi ia de bărbat deoarece el este decis să se căsătorească cu ea chiar dacă este o fată săracă, simplă și fără zestre. La începutul anilor 1900 zestrea era obligatorie pentru a înlesni o căsătorie bună, nu neapărat fericită. Frumusețea ei îl înnebunește, iar inteligența ei îi menține interesul viu față de ea. Iar pentru ea Michi este de ajuns, este suficient. Michi înseamnă siguranța zilei de mâine, confortul, familia, liniștea, echilibrul și... parte din pânza ei de păianjen.

„Ce înseamnă adăpost? Toate astea la un loc, și mai ales sentimentul pe care îl am lângă Michi că lumea, cât de rea ar fi, nu mă poate atinge. Merg la brațul lui, înfruntând lăcomia caracatițelor care își întind tentaculele către mine. Michi mi-a dat siguranța și oarecum mândria pe care mi se pare că o are în expoziție un tablou pe care scrie – reținut. Și apoi, credeam că nimic nu se va mai întâmpla pânâ la sfârșit... că dragostea e un miracol, care se întâmplă numai o dată în viață, că acest miracol s-a numit Petre Barbu.

Și, iată Alex!”

Înainte de căsătoria cu Michi de la 20 de ani, eroina din Pânza de Păianjen, Diana Slavu, se îndrăgostește iremediabil de pictorul Petre Barbu. Are doar 16 ani, însă dezvoltă o dragoste atât de profundă pentru el încât acesta devine idealul de iubire pentru ea. Cei doi sunt legați de o iubire platonică, nu își consumă povestea, iar ea înaintează în viață crezând că aceasta a fost prima și unica dată când ea a iubit cu adevărat, intens și profund, un bărbat. Însă credințele și principiile îi sunt distruse atunci când îl cunoaște pe doctorul Alex Dobrescu. Un doctor care de fapt nu este doctor, un cuceritor incurabil, un bărbat instabil emoțional, un depresiv autentic, un Pierde-Vară căsătorit de asemenea și infidel până în măduva oaselor. Într-un fel sau altul, orice femeie ajunge să se îndrăgostească și să trăiască o poveste de amor cu un astfel de Alex. Orice femeie are parte de Alexul ei, iar acest lucru ne este demonstrat chiar de Diana care ajunge să se încolăcească și mai tare în pânza de păianjen în care este captivă încă de la naștere.

Pentru că Alex nu era o prezență constantă în viața Dianei, dar și pentru că îi stârnea și alimenta sentimente puternice pe care Michi nu i le trezea, Alex se transformă într-o obsesie pentru Diana. De fapt, obsesia este și rămâne reciprocă.

„Voiam să mă desfac de toate gândurile strânse într-o idee fixă, care se numea Alex. Mi-am spus: ceea ce mă atrăgea la el era impresia pe care mi-o dădea că este singur, nenorocit, că unicul lui stimulent în viață sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare.”

Căutându-l pe Petre Barbu în fiecare bărbat pe care îl întâlnește, dorind să reproducă și să retrăiască sentimentele pe care le-a nutrit pentru Petre Barbu, Diana devine o femeie infidelă și ajunge să îl înșele pe Michi cu Alex, un bărbat complet nepotrivit ei.

Ce se întâmplă cu Diana până la urmă? Fuge cu Alex, rămâne cu Michi... tu ce crezi că ar face o femeie în situația ei?

Povestea Dianei Slavu redată de Cella Serghi în Pânza de Păianjen te poartă prin toate stările posibile și se întinde pe o perioadă de peste 20 de ani. Acțiunea se petrece în diverse orașe din România, în Constanța, București, Brăila, dar și din Bulgaria, iar locurile pe unde pășește Diana sunt descrie cu o măiestrie incredibilă. Marea este prezentă și este evocată adesea. Dorul este răsfirat în cele peste 400 de pagini ale romanului, iar iubirea și teama sunt două sentimente constante în povestea aceasta.

Cartea Pânza de Păianjen de Cella Serghi este o operă magistrală despre viață, exact așa cum este ea: bună și rea, frumoasă și brutală, corectă și incorectă, ușoară și grea. Este o carte despre sărăcie, compromis, infidelitate, iubirea într-o formă ideală, dragostea degradantă, infidelitate, teama de necunoscut, ambiție, mândrie, obsesie și o nevoie acută de libertate și afirmare.