Pana la capat! - Contributii ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia nationala - Cristian Luis Vasilescu

La origine, aceasta lucrare a fost o teza de licenta ce a purtat titlul: Act artistic si realitate istorica in filmografia lui Sergiu Nicolaescu, sustinuta la 3 iulie 2010 in fata comisiei de evaluare a candidatilor la titlul de licentiat al Facultatii de Istorie a Universitatii Bucuresti. Multumesc, pe aceasta cale, coordonatorului stiintific al tezei, domnul profesor Ion Bucur, si acelor profesori care, dezinteresat, m‑au sfatuit pe parcursul elaborarii ei.
Elementul de noutate al prezentului text sta in faptul ca, spre deosebire de varianta initiala, in el se regasesc si observatiile domnului Sergiu Nicolaescu, dupa ce domnia sa a citit, corectat si completat varianta intai.
Desi am fost obligat sa ma folosesc de instrumente specifice ‑, filmografie, bibliografie, relatari, aparat critic ‑, personal consider aceasta lucrare una cu dublu caracter: unul manifest si, in egala masura, unul stiintific.
Suntem un popor obisnuit ‑ asa cum ne spune un foarte cunoscut istoric roman al timpului nostru ‑ sa ia totul cu usuratate, domnia sa neuitand sa aminteasca si despre o categorie aparte de romani, pe care propriul lor fanatism i‑a singularizat in raport cu masa populara.
La randul sau, un la fel de celebru manuitor al condeiului, roman ‑ dramaturg de data aceasta ‑, ne spune ca la noi, la romani, traitul conteaza cel mai mult, devine ca un joc, iar cine strica acest joc trebuie indepartat, in extremis, eliminat.
Mutand accentul discutiei de la nivel colectiv, la nivel individual, despre Sergiu Nicolaescu se poate spune ca este printre putinii romani care au nesocotit aceasta regula a traitului, luandu‑si activitatea in serios, conform acelei legi, proprie siesi, concretizata in sintagma: pana la capat.
Acest lucru l‑a simtit, in primul rand, publicul spectator obisnuit; in randul intelectualilor ‑ si chiar al colegilor de breasla ‑ Sergiu Nicolaescu avand si contestatari. Cineastul a si spus in mai multe imprejurari, ca a facut filme pentru public, pe care il considera judecatorul de capetenie.
Aceasta carte vine sa intareasca afirmatia de mai sus, eu selectandu‑ma din chiar randurile spectatorilor sai.

                                                                                                                                                                                                                                              Autorul