Pachet format din 4 titluri. Intrebari fara raspuns, Romanii si Europa, Un joc fara reguli, Cum am trecut prin comunism - Lucian Boia

Cum am trecut prin comunism

„La vremea lui, comunismul parea vesnic. Nu se intrevedeau solutii de iesire. Pe cat am putut, mi-am amenajat mici spatii de libertate, inevitabil insa limitate si aflate sub supraveghere.
Incepand din 1980, nu s-au mai facut nicaieri avansari in sistemul universitar. Era o nedreptate flagranta, care, in ce ma priveste, se traducea si printr-o jena financiara permanenta. De la un an la altul, viata devenea tot mai complicata. Incepand cu painea cea de toate zilele. Oamenii, asezati la cozi nesfarsite in fata magazinelor alimentare goale, asteptau sa se aduca ceva, orice. Maica-mea descoperise la o coada «rezonabila» asa-zisii «carnati de bere», cam suspecti de felul lor, pe care ii imparteam cu cainele. Cainelui chiar ca-i placeau.
Evadam, pe cat posibil, din neplacuta realitate citind pe nerasuflate carti frantuzesti. Seara de seara, ascultam cu regularitate Vocea Americii. Am putut urmari astfel filmul intreg al destramarii regimurilor comuniste in Polonia, Ungaria, Cehoslovacia… In presa romaneasca nu se sufla o vorba despre ceea ce se petrecea la doi pasi de noi, de jur imprejurul tarii. Romania parea imobila. Pana intr-o zi, cand totul a explodat, cu o violenta neinchipuita.“ – Lucian Boia



Intrebari fara raspuns (sau cu prea multe raspunsuri)
 
Imi propun sa trec in revista cateva mari intrebari pe care oamenii si le-au pus – si nu inceteaza sa si le puna – generatie dupa generatie. Sunt intrebarile fundamentale privitoare la conditia umana. Ele continua, in mare parte, sa ramana fara raspuns, sau, si mai derutant, primesc adesea, din belsug, raspunsuri multiple si contradictorii. Evident, nu am solutii de propus pentru a face lumea mai inteligibila. M-am multumit sa identific nedumeririle. Lista lor e impresionanta. Traim in plin mister. -  Lucian Boia
 
De-a lungul istoriei se produc nenumarate efecte perverse: evenimente sau evolutii care au cu totul alte urmari decat cele preconizate. «Unde dai si unde crapa» – zice o vorba romaneasca. In ciuda tonului glumet, e o remarca foarte serioasa, care sugereaza o intreaga filozofie a istoriei. Intr-adevar, nu stim niciodata la ce sa ne asteptam. Si viata omului, si istoria omenirii sunt pline de surprize, la fiecare pas. Democratia (de tip occidental) poate fi considerata o reusita, dar nici in cazul ei nu lipsesc factorii perturbatori. De fapt, totalitarismele secolului XX s-au instaurat profitand tocmai de conditiile create in cursul amplului proces de democratizare. In Germania lui Bismarck, Hitler ar fi ramas un obscur pictor de firme. El si miscarea nazista, in genere, au ajuns la putere tocmai in urma unei competitii de tip democratic, prin alegeri libere, pe baza votului universal. Democratica Republica de la Weimar, si nu Prusia aristocratica, i-a netezit drumul spre pu­tere. Electoratul «democratic» se lasa usor manipulat, spre deo­se­bire de elita conducatoare din regimurile predemocratice. Regula «un om, un vot» asaza pe acelasi plan persoane cu competente foarte inegale si da in cele din urma castig de cauza celor multi, de fapt insa nu acestora, ci celor care au stiut sa-i manipuleze mai eficient. Hotarat lucru, nu ne aflam intr-o perioada prea buna. Un vant de anarhie strabate planeta. - Lucian Boia



Romanii si Europa. O istorie surprinzatoare

Institutiile, legile, regulile, toate importate din Occident, se confrunta adesea pe terenul romanesc cu tendinte si interpretari adverse, provenind din stratul anterior de civilizatie. A fost o vreme cand nimic nu parea mai natural in societatea romaneasca decat ceea ce numim astazi coruptie. Occidentul crede in reguli (chiar daca nici occidentalii nu le respecta intotdeauna). Romanul este destul de sceptic in privinta regulilor. Ne vom occidentaliza oare pana la capat?  Poate ca nici nu mai are rost sa ne punem o asemenea intrebare. Nici Occidentul nu mai este ce-a fost. Ne indreptam cu totii, in ritm accelerat, spre o lume noua, foarte diferita de lumea de pana acum. Ramane sa dovedim cat suntem de pregatiti, si unii, si altii, pentru a infrunta Marea Schimbare. - Lucian Boia
 

Lucina Boia, nascut in Bucuresti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti. Opera sa, intinsa si variata, cuprinde numeroase titluri aparute in Romania si in Franta, precum si traduceri in engleza, germana si in alte limbi. Preocupat indeosebi de istoria ideilor si a imaginarului, s-a remarcat atat prin lucrari teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria intre adevar si fictiune) si la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cat si prin investigarea consecventa a unei largi game de mitologii (de la viata extraterestra si sfarsitul lumii pana la comunism, nationalism si democratie). A adus, de asemenea, noi interpretari privitoare la istoria Occidentului, a Frantei si a Germaniei. In 1997, lucrarea sa Istorie si mit in constiinta romaneasca a starnit senzatie si a ramas de atunci un punct de reper in redefinirea istoriei nationale.



Un joc fara reguli
Impartim istoria in bucati, pe transe cronologice, domenii, probleme, structuri, in timp ce Istoria adevarata le cuprinde pe toate de-a valma. Punem in istorie o ordine pe care Istoria nu o are. Ne referim la Antichitate ori la Evul Mediu, ca si cand asemenea impartiri chiar ar exista. La fel, identificam o istorie economica, sociala, culturala, politica si asa mai departe. Sunt simple sertare, pe care noi le-am confectionat si pe care am lipit etichete. De asemenea, fiecare fapt in parte e construit sau reconstruit, extras din incurcata tesatura a Istoriei si investit astfel cu o existenta de sine statatoare.
Nu e de negat catusi de putin utilitatea, necesitatea chiar, a unui asemenea demers. Trebuie un dram de ordine, pentru a face trecutul cat de cat inteligibil. Construim ceea ce Max Weber a numit «tipuri ideale», nici adevarate, nici neadevarate; precum pipa lui Magritte. Totul e sa nu uitam ca aceasta vasta reamenajare e opera noastra, sa nu pretindem ca asa ar fi pur si simplu Istoria.
Nu e Istoria, sunt istoriile. Istoria autentica e un amalgam nediferentiat in neincetata fierbere. Operatia de «disciplinare» si «sistematizare» ne apartine. Istoricul e un neobosit fauritor de coerenta. Sub bagheta lui, totul ajunge sa se lege, toate se explica, iar trecutul se incarca cu semnificatii. (Lucian BOIA)

Civilizatia europeana e in curs de restructurare radicala nu in urma vreunei invazii, ci a accelerarii istoriei, cu schimbarile inevitabile de paradigma. Se schimba totul – si repede: conditiile de trai, reperele culturale, mentalitatile, comportamentele… Aceasta e principala provocare a anilor ce vor veni. Sunt toate indiciile ca ne vom instala durabil intr-o istorie fluida, extrem de schimbatoare, cu totul alta decat lumea, nu imobila, dar cu evolutii lente si aproape imperceptibile la scara unei vieti umane, pe care au cunoscut-o inaintasii nostri. E, asadar, cu totul alta poveste decat „sfarsitul Antichitatii“: povestea, care abia incepe a fi scrisa, a unui viitor cu totul diferit decat trecutul. Sa ne tinem bine, e ametitor! (Lucian BOIA)

Fragment din carte:

"„De ce?”, o intrebare cu raspunsuri multiple 

CU FAPTELE, de bine, de rau, ne mai descurcam. Oricare ar fi aproximatiile si deformarile, avem pana la urma o perspectiva acceptabila asupra derularii trecutului. Stim cam ce a fost. De la o generatie la alta, informatia se inmulteste, se diversifica si devine mai sigura. Lucrurile se complica insa atunci cand ne propunem sa lamurim procesul istoric, legandu-i elementele disparate intr-o retea de cauze si efecte. E singurul lucru pana la urma cu adevarat interesant si cu miza incontestabila: functionarea mecanismului. De ce s-a intamplat tot ceea ce s-a intamplat si ce ar putea sa ne astepte de acum inainte?
Istoricii au fost dintotdeauna constienti de necesitatea acestui „de ce", dar mult mai putin sau deloc tulburati de dificultatea reala a problemei. Anticii au dat primii exemplul: nici Tucidide, nici Polibiu nu se multumesc sa povesteasca istoria, ci isi propun sa o explice. Istoriografia moderna a amplificat latura explicativa: avem, pentru fiecare eveniment sau evolutie, explicatii din belsug, si cu siguranta ca se vor mai adauga si altele. 
Dar cum explica istoricul? Cum sa explice? Gandindu-se. Se gandeste ca asa ar trebui sa fie, asa se leaga lucrurile rational si logic. Cine ne poate contrazice? Eventual, un alt istoric, care va veni cu o alta explicatie. Adevarul e ca ne aflam in fata unui demers pur „cerebral", care isi are valoarea lui, dar nu mai putin si limite de nedepasit. Istoricul poate afirma multe, dar nu poate demonstra nimic, atunci cand sunt in discutie nu atat faptele in sine, cat logica si modalitatea inlantuirii lor. Nu putem fi siguri nici de concluzii care par evidente; par astazi asa, dar o sa para la fel si maine? 
Cel mai mult ne incurca excesul de evenimente, puzderia faptelor care introduc in mer-sul istoriei o doza apreciabila de hazard. Ce-ar fi sa scapam de ele? O istorie fara evenimente ar fi intr-adevar mai usor de strunit. Pentru asta trebuie insa sa decidem mai intai ca evenimentele, oricat de spectaculos s-ar infatisa, nu semnifica in fond mare lucru."

RECENZII