Pachet format din 10 titluri Diavolul si domnisoara Prym, Jurnalul unui mag - Paulo Coelho

Zahir


„Fiecare poveste de dragoste este o calatorie“ – iata deviza sub care sta romanul al Paulo Coelho.
Un scriitor stabilit la Paris, adulat de public, dar privit cu scepticism de critica, descopera ca sotia lui, corespondent de razboi, a disparut fara urma.
A fost rapita, santajata, ori s-a saturat de casnicie pur si simplu? Scriitorul incepe s-o caute si ajunge pana in Asia Centrala. 
Sotia devine pentru el un „Zahir“, o entitate de neocolit, care il tulbura pana la obsesie si sa-l invaluie treptat in aceasta stare de „posedare" totala, penduland incert intre sfintenie si nebunie. Mai mult,

„Zahirul“ il smulge din siguranta lumii sale si il mana, pe cai necunoscute, in cautarea unei noi intelegeri despre esenta iubirii si forta destinului. Cu Zahir, Paulo Coelho da inca o dovada a marelui sau talent de povestitor captivant, dar ofera si o perspectiva proprie asupra rosturilor fiintei umane intr-o lume plina de neprevazut.

Jurnalul unui Mag


O carte captivanta, in care este povestit pelerinajul lui Paulo Coelho catre Santiago de Compostela, pe un drum medieval ce incepe in Pirinei si strabate nordul Spaniei. Pelerinajul facut de autor in 1986 a inspirat acest roman de aventuri care este totodata o fascinanta parabola despre nevoia de a gasi propria cale in viata si despre descoperirea faptului ca miracolul se ascunde intotdeauna in pasii oamenilor obisnuiti.

Jurnalul unui Mag ocupa un loc important in opera lui Paulo Coelho nu doar pentru ca este prima dintre cartile lui importante, publicata inainte de Alchimistul, ci si pentru ca este expresia completa a umanismului filozofiei lui Paulo Coelho si a profunzimii cautarilor sale.

Am ajuns ieri in oras, dupa ce am luat autobuzul care face curse regulate intre Pedrafita – aproape de Cebreiro – si Compostela. In patru ore am parcurs cei o suta cincizeci de kilometri care desparteau cele doua orase si mi-am amintit de calatoria cu Petrus – uneori aveam nevoie de doua saptamani ca sa strabatem o distanta ca asta. Peste putin aveam sa merg la mormantul Sfantului Iacob sa las acolo icoana Sfintei Fecioare Intrupate, montata in scoici. Apoi, cat mai curand posibil, voi lua avionul inapoi spre Brazilia, fiindca am multa treaba. [...] Ma gandesc sa scriu o carte despre tot ce mi s-a intamplat. Dar este inca un gand departat... - Paulo Coelho




Vrajitoarea din Portobello
 

Apoi primeste numele zeitei intelepciunii, Atena. Calatoreste in toata lumea, cautandu-se pe sine, si afla mult mai mult decat sperase – afla adevarul despre lumea in care traieste si devine Vrajitoarea din Portobello.

Romanul semnat Paulo Coelho spune povestea acestei fascinante tinere din Transilvania, care ajunge sa schimbe viata celor care au intalnit-o, iar marturiile lor contureaza un destin de exceptie:

„Era maestra mea, avea datoria de a-mi transmite misterele sacre, de a trezi energia necunoscuta care zace inauntrul fiecaruia dintre noi.“ (Andrea McCain, actrita)

„Marea problema a Atenei a fost ca era o femeie a secolului XXII nascuta in secolul XXI si nu s-a ferit sa o arate. Cu ce pret? A platit din plin pentru asta.“ (Deidre O'Neill, cunoscuta ca Edda)

„Nimeni nu-si incredinteaza visurile in mainile celor care le pot distruge. Nimeni, cu exceptia Atenei.“ (Heron Ryan, ziarist)

Fragment din roman:

"Am acceptat-o pe Atena numai pentru ca familia ei era unul dintre clientii nostri cei mai importanti - in fond, lumea se invarteste in jurul intereselor reciproce. Fiindca era prea agitata, am trimis-o sa lucreze pe un post de contopist, leganandu-ma cu dulcea speranta ca va ajunge sa-si ceara demisia; astfel, eu ii puteam spune tatalui ei ca incercasem sa o ajut, fara succes insa. 
Experienta mea ca director m-a deprins sa cunosc starea sufleteasca a oamenilor, chiar si atunci cand nu spun o vorba. Am invatat la un curs de management ca daca vrei sa te descotorosesti de cineva, trebuie sa faci totul pentru ca respectivul sa ajunga sa fie nerespectuos, si atunci vei avea motive intemeiate sa-l concediezi. 
Am facut tot posibilul sa aplic toate acestea in cazul Atenei; cum ea nu depindea de leafa ca sa supravietuiasca, avea sa descopere ca era inutil efortul de a se trezi devreme, de a-si lasa copilul cu mama ei, de a munci toata ziua intr-un post plin de rutina, apoi sa se duca sa-si ia copilul, sa faca cumparaturi, sa-si ingrijeasca fiul, sa-l adoarma, pentru ca a doua zi sa piarda iar vreo trei ore in mijloacele de transport - si totul absolut degeaba, fiindca avea alte modalitati, mai interesante, de a-si petrece timpul. In scurt timp, a devenit din ce mai nervoasa, iar eu eram mandru de strategia mea: aveam sa reusesc. A inceput sa se planga de locuinta, spunand ca proprietarul avea obiceiul sa puna muzica foarte tare in timpul noptii, iar ea nu mai putea inchide un ochi. 
Si deodata ceva se schimba. La inceput, doar cu Atena. Apoi in toata agentia. 
Cum mi-am dat seama de schimbare? Ei bine, un grup care munceste e ca un fel de orchestra; un bun manager este dirijorul care stie ce instrument e dezacordat, care transmite mai multe emotii sau care urmeaza pur si simplu restul grupului. Atena parea ca interpreteaza la instrumentul ei o partitura fara pic de entuziasm, mereu distanta, nu impartea niciodata cu nimeni bucuriile sau tristetile vietii personale, lasa sa se inteleaga ca dupa ce iesea de la lucru isi petrecea tot restul timpului ingrijindu-si copilul, nimic mai mult. Si dintr-odata a parut mai odihnita, mai comunicativa, spunandu-le celor care voiau s-o asculte ca descoperise o metoda de intinerire. 
Sigur ca acesta e un cuvant magic: intinerire. Cand vine de la cineva care are doar douazeci si unu de ani, suna absolut aiurea, dar cu toate astea, oamenii au crezut-o si au inceput sa-i ceara formula secreta. 
Eficienta ei a crescut, desi serviciul era acelasi. Colegii, care inainte se limitau la „buna ziua", „la revedere", au inceput sa o invite sa ia pranzul impreuna. Cand se intorceau, pareau cu totii multumiti, iar productivitatea departamentului a facut un salt urias. 
Stiu ca cei indragostiti ajung sa contagieze mediul in care traiesc, si de aici am dedus ca Atena intalnise probabil pe cineva foarte important in viata ei. "




Adulter
 

Linda tocmai a implinit 31 de ani si, in ochii celorlalti, are o viata perfecta – o casnicie exemplara, doi copii reusiti, o cariera de succes si o casa luxoasa in Geneva. De fapt, ea se afla la capatul puterilor, intr-atat o oboseste mimarea unei fericiri pe care nu o simte.
Numai ca intr-o zi il reintalneste pe Jacob, un fost coleg de care fusese indragostita in adolescenta, ajuns acum un om politic influent. In timpul interviului pe care acesta i-l acorda, in ziarista de succes se redesteapta o pasiune de mult uitata. Linda va incerca sa traiasca deplin aceasta iubire imposibila, si nu-si va gasi fericirea pana nu-si va explora fara teama abisurile sufletului.
Romanul Adulter ilustreaza criza existentiala a unei tinere femei din zilele noastre, surprinzand cu finete psihologica incercarile prin care trece pentru a se regasi.

„Un roman care combina teme delicate precum depresia, infidelitatea si rutina casniciei, presarate cu misticismul caracteristic acestui vrajitor al literelor.“ (O Globo Extra, Brazilia, 2014)

Fragment:

"Am dormit mai bine. O să mă întâlnesc cu Jacob până la sfârşitul săptămânii. Cel puţin aşa a promis, şi mă îndoiesc că ar avea curajul să se răzgândească A fost nervos singura dată când am vorbit la telefon, luni. 
Soţul meu crede că sâmbăta de la Nyon mi-a făcut bine. Habar nu are că tocmai în ziua aceea am descoperit ce îmi face cu adevărat atât de rău: lipsa de pasiune, de aventură.
Unul dintre simptomele pe care le-am observat la mine a fost un soi de autism psihologic. Lumea mea, inainte vastă şi plină de posibilităţi, a început să se micşoreze pe măsură ce creştea nevoia de siguranţă. De ce? Trebuie să fie o mostenire de la strămosii nostri care locuiau în caverne: grupurile se ocrotesc, singuraticii sunt decimaţi. 
Chiar dacă ştim că, şi atunci când suntem în grup, ne este imposibil să controlăm totul, ca de exemplu căderea părului sau o celulă care innebuneşte şi se transformă in tumoare. 
Dar falsa siguranţă ne face să uităm asta. Cu cât zărim mai aproape pereţii vieţii noastre, cu atât mai bine. Chiar dacă este doar o limită psihologică, chiar dacă în fond stim că mai devreme sau mai târziu moartea va intra fără să ceară voie, e bine să ne prefacem că ţinem totul sub control. 
În ultimul timp, spiritul meu a fost destul de agitat şi răzvrătit, ca marea. Am intocmit un rezumat al parcursului meu până aici şi parcă aş face o călătorie transoceanică pe o plută rudimentară, în plin sezon al furtunilor. Voi supravieţui? mă întreb, acum că nu mai e cale de întoarcere. 
Voi supravieţui, evident.
Am mai înfruntat furtuni şi înainte. Am făcut şi o listă a lucrurilor asupra cărora trebuie să mă concentrez când voi simţi că risc să cad din nou în gaura neagră:
• Să mă joc cu copiii. Să citesc poveşti care să ne servească drept lecţii atât lor cât şi mie - fiindcă poveştile nu au vârstă.
• Să privesc cerul. 
• Să beau pahare de apă de la gheaţă. Poate să fie ceva extrem de simplu, dar mă înviorez de câte ori fac asta. 
• Să gătesc. Iată arta cea mai frumoasă şi mai completă. Ne atinge cele cinci simţuri şi încă unul - nevoia de a da ce avem mai bun în noi. E terapia mea preferată. 
• Să-mi scriu lista de plângeri. Asta a fost o descoperire grozavă! Ori de câte ori mă supără ceva, notez. La sfârşitul zilei îmi dau seama că m-am enervat fără rost. 
• Să zâmbesc, chiar dacă îmi vine să plâng. Ăsta e lucrul cel mai dificil de pe listă, dar ne obişnuim. Budiştii spun că un zâmbet lipit pe faţă, oricât ar fi de fals, sfârşeşte prin a lumina sufletul. 
• Să fac două băi zilnic, în loc de una. Usucă pielea din cauza nivelului ridicat de calciu şi clor în apa de oraş. Dar compensează, fiindcă spală sufletul. 
Toate astea însă funcţionează doar pentru că acum am un obiectiv: să cuceresc un bărbat. Sunt un tigru urmărit, fără să aibă unde fugi. Singurul lucru care îmi rămâne e să atac cu furie. "




Aleph


In cel mai personal roman al sau de pana acum, Paulo Coelho ne invita Intr-o curajoasa si insolita calatorie catre descoperirea de sine. La fel ca protagonistul celebrului sau roman "Alchimistul", Paulo trece printr-o profunda criza sufleteasca. Pentru a gasi o cale spre renastere si imbogatire spirituala, hotaraste sa aleaga un nou inceput, calatorind, cunoscand oameni si descoperind locuri.

In acest periplu, menit sa-i redea energia si pasiunea pierdute, Paulo poposeste mai intai In Africa, apoi in Europa, ajungand in Asia cu Transsiberianul. Intalnirea cu Hilal este insa cu totul neasteptata. Tanara violonista este de fapt femeia pe care, cu cinci veacuri in urma, a iubit-o, dar a tradat-o, gest care ii intuneca existenta prezenta si il impiedica sa fie fericit. Alaturi de ea, Paulo va incepe o calatorie mistica in spatiu si timp, descoperind calea catre dragoste, catre iertare si catre curajul de a depasi incercarile inevitabile ale vietii.

"Aleph" ne indeamna sa ne privim cu alti ochi trecerea noastra prin aceasta lume: am ajuns acolo unde vrem sa fim? Facem intr-adevar ce ne dorim?




Al cincilea munte


Exista momente inevitabile de nefericire care ne intrerup viata. Ele nu au loc insa fara motiv. Uneori lumea pare sa fi conspirat impotriva noastra, asa ca ne intrebam: „De ce trebuie sa mi se intample tocmai mie?“ Confruntati cu inevitabilul, unii dintre noi se descurajeaza; altii insa devin mai puternici si intelegerea lor sporeste. 
Povestea profetului Ilie este o lectie de speranta nepretuita pentru omul contemporan. In ce masura ne putem prezice destinul? Aceasta este intrebarea care pluteste in aer deasupra celui de-al cincilea munte si careia fiecare dintre noi incearca sa-i gaseasca raspuns. Evocand drama si intriga lumii haotice, pline de culoare a Orientului Mijlociu, Paulo Coelho transforma incercarile prin care trece Ilie intr-o poveste tulburatoare si plina de inspiratie - o poveste care aduce cu forta in prim-plan tema universala a triumfului dragostei si credintei.



Walkiriile


Walkiriile graviteaza in jurul unui om care vrea sa-si schimbe viata si sa-si implineasca un vis: va merge in desertul Mojave, unde spera sa-si intalneasca ingerul calauzitor, reusind astfel sa se cunoasca pe sine si sa inteleaga lumea. De la Maestrul lui spiritual, J., Paulo stie ca desertul nu este un loc pustiu, ci ascunde sansa unor intalniri neasteptate. Acolo, departe de valtoarea vietii de zi cu zi, se afla un tanar Maestru al Traditiei si un grup de femei razboinice, Walkiriile, care cutreiera calare desertul. Iar ele il vor ajuta pe Paulo sa-si implineasca visul. Paulo si femeia iubita, Chris, strabat intinderile de nisip, intr-un periplu ce se va dovedi, mai presus de toate, o calatorie interioara care le va pune la incercare sentimentele si credinta, dar ii va calauzi spre adevarata Dragoste si Cunoastere.
Una dintre cele mai importante opere ale lui Paulo Coelho, roman surprinzator si plin de mister, Walkiriile evoca o uluitoare experienta umana si spirituala survenita in viata autorului la scurt timp dupa ce Alchimistul a vazut lumina tiparului.



Diavolul si domnisoara Prym


O comunitate devorata de lacomie, lasitate si frica. Un om persecutat de fantomele trecutului sau dureros. 
O tanara in cautarea fericirii. Intr-o saptamana plina de evenimente, fiecare dintre ei se va confrunta cu intrebari despre viata, moarte si putere si fiecare dintre ei va trebui sa-si aleaga propria cale. Vor alege binele, sau raul? Scena acestei lupte extraordinare este indepartatul sat Viscos. Soseste un strain, purtand cu el un rucsac in care se afla un caiet si unsprezece lingouri de aur. El vine aici pentru a afla raspunsul la o intrebare care il chinuie: oamenii, in esenta, sunt buni, sau rai? 
Intampinandu-l pe misteriosul strain, intreg satul devine complice la intriga lui sofisticata, care va marca pentru totdeauna vietile locuitorilor. In acest roman uluitor, Paulo Coelho prezinta lupta dintre lumina si intuneric din adancul fiecarui suflet si mesajul ei pentru viata noastra de zi cu zi: sa indraznim sa ne urmam visurile, sa avem curajul de a fi altfel si sa ne stapanim teama care ne impiedica sa traim cu adevarat. 
Diavolul si domnisoara Prym este o poveste incarcata de emotie, in care integritatea fiintei umane este supusa unui test cumplit.

    Fragment din romanul "Diavolul si domnisoara Prym" de Paulo Coelho:

    „Chantal era epuizata. Ardea de nerabdare ca toti sa plece devreme, dar strainul era deosebit de inspirat si nu mai termina de istorisit fel de fel de intamplari, pe care ceilalti le ascultau cu atentie si cu acel respect poltron — mai degraba supusenie — pe care taranii il manifesta fata de toti cei care vin din orase mari, socotindu-i mai culti, mai pregatiti, mai inteligenti, mai moderni.
    „Niste prosti", isi zicea ea in gand. „Habar n-au cat sunt de importanti. Nu stiu ca ori de cate ori cineva, oriunde pe lumea asta, duce la gura o furculita, o face doar multumita unor oameni ca locuitorii din Viscos, care trudesc din zori pana noaptea tarziu, si ara pamantul cu sudoarea trupurilor lor ostenite, si ingrijesc de vite cu o rabdare inimaginabila. Sunt mai de trebuinta lumii decat toti cei care traiesc in marile orase, si totusi se comporta — si se simt — ca fiinte inferioare, complexate, inutile."
    Strainul era insa dispus sa demonstreze ca cultura lui era mai valoroasa decat stradania fiecaruia dintre barbatii si femeile din bar. Arata catre o imagine de pe perete: 
    — Stiti ce e asta? Unul dintre cele mai faimoase tablouri din lume: ultima cina a lui Iisus cu ucenicii sai, pictat de Leonardo da Vinci.
    — Nu poate fi chiar asa faimos — zise patroana hotelului. Costa foarte putin.
    — E doar o reproducere; pictura originala se gaseste intr-o biserica foarte departe de-aici. Exista insa o legenda cu privire la acest tablou, nu stiu daca v-ar placea s-o auziti. 
   Toti dadura afirmativ din cap, iar Chantal se simti din nou rusinata ca era acolo, ascultandu-l pe un barbat care-si etala cunostintele inutile doar ca sa arate ca stie mai mult decat ceilalti.
    — Cand a conceput aceasta scena, Leonardo da Vinci s-a izbit de o mare dificultate: trebuia sa picteze Binele — sub chipul lui Iisus — si Raul — sub chipul lui Iuda, prietenul care se hotaraste sa-l tradeze in timpul mesei. Si-a intrerupt lucrul la jumatate, pana cand avea sa gaseasca modelele ideale.
    Intr-o zi, in timp ce asista la repetitia unui cor bisericesc, a vazut intr-unul din baieti imaginea desavarsita a lui Hristos. L-a invitat la el in atelier si i-a reprodus trasaturile in studii si schite.
    Au trecut trei ani. Cina cea de Taina era aproape gata Da Vinci insa nu gasise modelul ideal pentru Iuda. Cardinalul care raspundea de biserica incepu sa-l preseze, cerandui sa ispraveasca numaidecat fresca.
    Dupa mai multe zile irosite zadarnic, pictorul a intalnit un tanar imbatranit prematur, zdrentaros, beat, lungit in sant. Cu mare greutate, le ceru ajutoarelor sale sa-l duca pana la biserica, deoarece nu mai avea timp sa faca schite.
    Cersetorul a fost carat pana acolo, fara sa-si dea seama ce se intampla cu el: ajutoarele il tineau in picioare, in timp ce Da Vinci copia trasaturile necredintei, ale pacatului, ale egoismului, atat de bine imprimate pe fata lui.
    Cand pictorul a terminat, cersetorul, revenindu-si oarecum din betie — deschise ochii si vazu pictura din fata lui. Si zise, cu un amestec de groaza si tristete:
    — Am mai vazut pictura asta!
    — Cand? intreba un Da Vinci surprins.
    — Acum trei ani, inainte de a fi pierdut tot ce-aveam. Pe vremea cand cantam in cor si duceam o viata plina de vise, iar artistul m-a convins sa pozez ca model pentru chipul lui Iisus. 

   Strainul facu o pauza lunga. Ochii lui il fixau pe preot, care isi sorbea berea, dar Chantal stia ca vorbele spuse de el ii erau adresate ei.
    — Cu alte cuvinte, Binele si Raul au unul si acelasi chip; totul depinde de momentul in care unul sau altul ii taie calea oricarei fiinte umane.
    Se ridica, isi ceru scuze, spunand ca era obosit, si se duse la el in camera. Toti platira ceea ce datorau si plecara agale, aruncand priviri catre reproducerea ieftina a celebrului tablou, fiecare intrebandu-se pe sine in ce perioada a vietii lor fusesera atinsi de un inger sau de un diavol. Fara ca nimeni sa adreseze vreo vorba celuilalt, toti ajunsera la concluzia ca asa ceva se intamplase in Viscos inainte ca Ahab sa fi pacificat regiunea; acum, oricare zi era la fel cu alta, si nimic mai mult.”



Manualul razboinicului luminii


Manualul razboinicului luminii este o culegere de ganduri filozofice si povesti care ii vor incanta pe cautatorii de pretutindeni.

Un razboinic al luminii nu-si petrece zilele incercand sa joace rolul pe care i l-au ales altii. Un razboinic al luminii nu-si pierde timpul ascultand provocari; el are un destin de implinit. Un razboinic al luminii isi cunoaste defectele, dar isi cunoaste si calitatile. Un razboinic al luminii face intotdeauna tot ce-i sta in puteri si asteapta acelasi lucru de la ceilalti. Stie ca si cea mai indepartata stea din Univers se oglindeste in lucrurile din jurul lui. 

Manualul razboinicului luminii este o invitatie pentru fiecare dintre noi sa ne traim visul, sa acceptam incertitudinile vietii si sa ne ridicam in intampinarea destinului nostru unic. In stilul sau inimitabil, Paulo Coelho ne ajuta sa descoperim razboinicul luminii din noi. In scurte pasaje pline de inspiratie, suntem invitati sa pornim pe calea razboinicului: cel care apreciaza miracolul de a fi in viata, cel care accepta esecul si cel a carui cautare il face sa devina ceea ce doreste sa fie.

Fragment din carte:

"Un razboinic al luminii care eprea increzator in inteligenta sa sfarseste prin a subestima puterea adversarului. 
Este imperios necesar a nu uita: sunt momente in care forta e mai eficace decat strategia. O lupta cu un taur dureaza cincisprezece minute; taurul invata repede ca e inselat — si urmatoarea sa miscare este sa-l ia in coarne pe toreador. Cand se intampla asa ceva, nu mai exista stralucire, argumente, inteligenta sau farmec care sa poata evita tragedia. 
De aceea, razboinicul nu subestimeaza niciodata forta bruta. Cand ea este prea violenta, el se retrage de pe campul de batalie — pana cand inamicul isi cheltuieste energia. 

Razboinicul luminii stie sa recunoasca un inamic mai puternic decat el. 
Daca s-ar hotari sa-l infrunte, va fi numaidecat distrus. Daca i-ar accepta provocarile, ar cadea in cursa. Astfel incat se foloseste de diplomatie ca sa depaseasca situatia dificila in care se afla. Daca inamicul actioneaza ca un copilas, procedeaza si el aidoma. Daca el il provoaca la lupta, se preface a nu intelege. 
Prietenii zic: „E las." 
Dar razboinicul nu da atentie comentariului; stie ca toata furia si curajul unei pasari sunt inutile in fata pisicii. 
In asemenea situatii, razboinicul luminii are rabdare; inamicul va pleca in scurt timp ca sa-i provoace pe altii. "



Manuscrisul gasit la Accra


14 iulie 1099. In ajunul bataliei pentru Ierusalim, cruciatii asteapta, dincolo de ziduri, zorile, cand va incepe asaltul. Locuitorii din Orasul Sfant – crestini, evrei si musulmani – se aduna spre a-l asculta pe grecul intelept caruia ii zic Coptul. El nu le spune nimic despre batalia iminenta, ci le vorbeste despre invatamintele desprinse din viata de toate zilele, din provocarile si greutatile pe care fiecare trebuie sa le infrunte, despre credinta si puterea de a transforma infrangerile in inceputuri de drum. Adevarata intelepciune provine din iubire, din clipele de suferinta prin care trecem, dar si din cele de glorie, din ingemanarea perpetua a vietii cu moartea. Manuscrisul gasit la Accra ne invita sa meditam la cat de important este sa-ti traiesti prezentul si la principiile si valorile umane. Fara ele, nimeni nu poate merge mai departe. Insemnate pe un papirus, ascunse intr-o pestera din desertul egiptean, spusele inteleptului grec ajung astfel pana la noi.
La intrebarile despre dragoste, pierdere, infrangere, singuratate, teama, loialitate, sex, viitor, calea de urmat, el da raspunsuri la fel de adevarate si dupa o mie de ani.

RECENZII