Osteneli sacerdotale - Ilie Ilisei

De la inceputul slujirii preotesti pana in cea din urma zi a itinerariului sau prin viata, preotul Ilie Ilisei a fost robit la inima de sacerdotala slujire. Un fior strain lumii acesteia i-a inundat intreaga fiinta. Ravna casei lui Dumnezeu l-a mistuit, de aceea petrecea zi de zi in biserica momente indelungate, dar mai ales in duminici si sarbatori. Venea uneori in zorii zilei sa deschida biserica, pregatea totul pentru slujba, iar in sezonul rece aprindea si focul in sobe, cu doua-trei ceasuri inainte de inceperea slujbei. Parohia nu-si permitea sa angajeze un paracliser permanent, de aceea, in multe situatii, preotul si sotia sa Nadejda implineau toate cerintele, inclusiv cele legate de curatenie si intretinere.

In ceea ce priveste latura liturgica, parintele Ilie Ilisei era un bun slujitor, cunoscator al tipicului si al randuielilor de cult. Avea multa rabdare la rugaciune si oficia slujbele randuite fara graba, respectand parcursul intreg al randuielii, nu doar la Liturghie, ci si la Sfintele Taine si la ierurgii. O pomenire sau un parastas durau destul de mult, la fel si celelalte slujbe pe care le savarsea frecvent. La sfarsitul zilei, obosit de atatea osteneli, rostea mai greu cuvintele, dar niciodata nu omitea ceva. Slujea cu multa responsabilitate, constient de prezenta si lucrarea lui Dumnezeu, Cel nevazut, dar de fata.

Despre personalitatea paradigmatica a acestui pastor de suflete ne vorbesc propriile sale omilii si cuvinte de ȋnvatatura, teza de licenta pe tema pastoratiei bolnavilor elaborata la finalizarea studiilor de teologie la Facultatea din Cernauti (1937) si aducerile aminte ale celor ce l-au cunoscut ȋn diferitele ȋmprejurari ale slujirii sale. In anul omagial al satului romanesc, sat  in care preotul si dascalul sunt calauze ale sufletelor ce cauta frumosul si vesnicia, acest volum este deopotriva un testimoniu de credinta si un indreptar pentru posteritate.