Ora 25 - Constantin Virgil Gheorghiu

Un roman naucitor, care detine recordul de vanzari din intreaga istorie a literaturii romane (peste 10 milioane de exemplare, in peste 40 de limbi). Carte aparuta la Paris in anul 1949 si interzisa in Romania timp de 50 de ani. 
 

... Dupa bogate aventuri, manuscrisul devine carte in 1949, la Paris, tradus de Monica Lovinescu, cu titlul Le Vingt-Cinquième Heure, in colectia prestigioasa „Feux Criosés” a Editurii Plon. Prefata ii apartine chiar directorului Colectiei, Gabriel Marcel. Entuziasmat, Mircea Eliade socoteste ca e cea dintai creatie literara importanta a emigratiei romanesti („evenimentul depaseste cu mult semnificatia pe care o poate avea o manifestare literara romaneasca peste granite, cat ar fi ea de stralucita”), prima opera in care se intrevede teroarea istoriei contemporane, prin ce are ea mai terifiant: depersonalizarea si dezumanizarea...
 
... Ora 25 nu vorbeste atat despre absurditatea sistemelor, apocalipsele modernitatii si sfarsitul umanismului, cat depre noul exil modern, despre cum se poate relua la nesfarsit un mit al lui Iov in scenarii sofisticate. Golgota Estului venea prin Gheorghiu la momentul potrivit, cu istorii la nivelul verosimilitatii ce nu puteau fi contestate. Captivitatea o resimtisera toate statele, intr-o forma sau alta, insa de prea putine ori ea intalnise absurdul asa cum deja il traia cealalta parte a continentului. Estul european era condamnat inainte de ocupatia bolsevica la asemenea exercitii de supravietuire in fata asaltului terorii deghizata in absurd. Nu e de mirare ca tocmai Kafka putea fi citit intr-o varianta rasariteana, de o fluenta cu totul surprinzatoare. In acest context, Ora 25 aduce cu o marturie dintr-un infern continuu...
 
Octavian Soviany - Revista Observator Cultural
Nu ma mir prin urmare ca, dupa 1990, s-a vorbit ciudat de putin despre C. Virgil Gheorghiu si despre romanul sau Ora 25, care nu numai ca a avut, la aparitia lui (Paris, 1949), un mare succes de critica si de public (se pare ca a fost romanul romanesc cel mai vindut in Occident), beneficiind de prefata elogioasa a lui Gabriel Marcel, dar s-a bucurat si de o ecranizare (1967) din a carei distributie n-au lipsit Anthony  Quinn si Virna Lisi.

 

Fragment Ora 25:

... Johann Moritz a aflat ca toti evreii fusesera adusi in lagar cu ordine de rechizitie. S-a convins ca statul rechizitiona acum nu numai caii, carutele si sacii, ci si evreii. Dar el nu era evreu. Asta voia sa-i spuna majorului. Altcuiva nu-i putea spune. Insa majorul nu avea niciodata timp. Acum a reusit sa-i vorbeasca. Majorul era furios.
– De patru luni, de cand esti aici, imi produci numai indisciplina! Cand deschid usa cancelariei, dau cu ochii de tine, in fiecare zi ai cate ceva de reclamat! Nu-ti place mancarea? Nu poti lucra? Ti-e dor de nevasta?
Johann Moritz isi pregatise un discurs, pe care il repeta zilnic. Voia sa-i istoriseasca majorului intreaga poveste.
– Spune scurt ce vrei! a zis majorul.
– Vreau sa-mi dati drumul, a zis Moritz. Eu nu sunt evreu!
– Nu esti evreu?
Majorul l-a fixat ironic pe Johann Moritz. A luat de pe masa registrul cu numele arestatilor, l-a deschis la litera M si a citit: Moritz Iacob, 28 ani, casatorit, doi copii, domiciliu in satul Fantana. Numele sotiei: Suzana. Nu esti tu asta?
– Eu sunt, a zis Moritz.
– Atunci cum nu esti evreu?
– Eu sunt, a repetat Moritz. Dar nu sunt evreu!
– Da-ti seama de gravitatea declaratiei pe care o faci! a zis majorul. Orice minciuna inseamna puscarie. Tu sustii acum ca tot ce scrie in acte – si astea sunt acte militare – este fals. Gandeste-te bine la ce spui! Stii ce te-asteapta. Mai sustii ca nu esti evreu?
– Nu sunt! a zis Moritz scurt.
– Atunci ce cauti aici?
– Nu stiu!
– De ce n-ai spus pana acum? a intrebat majorul. Eu am semnat pana azi in toate actele ca cei 250 de oameni care lucreaza la canal sunt evrei. Tu vii acum si spui ca nu esti evreu! Inseamna ca eu am semnat fals, inseamna ca eu trebuie sa intru la puscarie!

Majorul era acum rosu de furie.
– Meriti sa-ti dau doua perechi de palme, de sa-ti vajaie urechile o saptamana! Totusi, eu iau act de declaratia ta. Dar ce spui tu e grav. De aceea iti iau declaratie scrisa. Semnezi cu mana ta. Cine te-a trimis aici intra la puscarie, daca-i adevarat ca nu esti evreu. Dar daca esti evreu, atunci parasesti lagarul si intri la ocna, la taiat sare!
Moritz a ramas in picioare langa usa. Majorul a scris o declaratie si i-a dat-o s-o semneze. Scria in ea ca Johann Moritz nu este evreu si cere eliberarea.
– Acum poti sa pleci, a zis majorul. Maine dimineata trimit hartia pe care ai semnat-o. Pe urma asteptam raspunsul.
Moritz zambea. Cand a iesit din cancelarie, parca ar fi plecat direct acasa. Furierul Strul a alergat insa dupa el si l-a chemat inapoi. Majorul voia sa-i mai spuna ceva.
– Asculta, Moritz, a zis majorul. Eu am 25 de ani de serviciu. Sunt si tata de familie. Nu vreau sa dau cu piciorul carierei din cauza declaratiei tale. Cazul tau nu e asa de simplu. Tu ai un nume evreiesc: te cheama Moritz. De ce te cheama Moritz, daca nu esti evreu? Asta-i una. Vorbesti idis? Asta-i a doua. Ai mai pomenit tu un roman care sa vorbeasca idis? Vorbesc eu idis?
– Am invatat aici, in lagar, a zis Moritz. Daca stii nemteste si daca auzi toata ziua idis, inveti. Nu e greu!
– Asculta! a reluat majorul intai: ai nume evreiesc. Al doilea: vorbesti idis. Al treilea: in hartii scrie ca esti evreu. Pot eu sa te mai cred ca esti roman? Spune si tu! Nu pot!
Majorul tinea declaratia semnata de Moritz in mana. A trantit-o pe masa ca si cum ar fi aruncat-o la cos. Lui Johann Moritz i-au dat lacrimile de ciuda.
– Pe Dumnezeul meu ca nu sunt evreu, domnule major!
– Asta o s-o stabilim noi mai tarziu! a zis majorul. Deocamdata eu iau act de declaratie si scriu ce am constatat eu. Mie imi place sa fiu om drept, asa am fost toata viata! In afara de declaratia ta, am luat act ca ai nume evreiesc si ca nu ii cunosti provenienta. Al treilea, am luat act de faptul ca vorbesti idis, dar scriu in raport ca, dupa cum declara martorii, ai invatat in lagar. Cand ai venit, nu stiai! E drept ce spun eu?
– Este! a zis Moritz.
– Acum, altceva! Ce religie ai tu?
– Ortodox, domnule major!
Majorul s-a uitat la Moritz banuitor.
– Tu stii cum sunt botezati evreii?
– Stiu!
– Stii, dar sustii ca nu esti ca ei! si-a continuat ideea majorul.
– Nu sunt!
– Sigur?
– Sigur, domnule major!
– Treci langa fereastra, la lumina, si arata ca nu esti botezat ca evreii! a ordonat majorul.
Johann Moritz s-a apropiat de fereastra. Si-a desfacut cureaua pantalonilor si i-a lasat sa cada. A ramas gol. Apoi s-a uitat la major.
– De ce te rusinezi ca o muiere? a intrebat majorul N-ai de ce te rusina! Da-te mai la lumina si arata! Trebuie sa constat cu ochii mei, ca sa stiu ce sa scriu in raport!
Majorul s-a ridicat de pe scaun. S-a asezat in genunchi la picioarele lui Moritz si i-a studiat partile dezgolite. Compara in mintea lui ce vedea cu ce stia din auzite si cu ce mai vazuse. Dar nu era lamurit. Gandindu-se ca in raport trebuie sa scrie exact, s-a ridicat in picioare, rosu la fata, si a aprins o tigara.
– Numai neplaceri imi faci, Moritz! a zis. Tu crezi ca pe mine m-a trimis tara aici, acum, in timp de razboi, ca sa ma uit la c... tale? Eu sunt militar, baiatule, si asta nu-i treaba mea! Dar o fac, pentru ca vreau sa fiu drept. Poate ca-ntr-adevar nu esti evreu, si-atunci nu e drept sa te tin aici!
Majorul a deschis usa camerei vecine si l-a strigat pe Strul, furierul.
– Cerceteaza-l pe Moritz, a poruncit el. Raporteaza-mi daca e taiat imprejur dupa legea evreiasca!
Strul s-a pus in genunchi la picioarele lui Moritz. El era functionar la banca. Facea fiecare lucru cu precizie si cu atentie. Asa ca la cifre. A pus mana si a privit bine. Apoi a luat pozitia de drepti si a raportat:
– Daca e taiat imprejur, e numai superficial!
– Ce-nseamna superficial? a strigat majorul. Mie sa-mi raspunzi clar: este sau nu este?
– Precis nu se poate spune! a zis Strul. Exista o taietura partiala, dar nu se poate afirma ca ea este facuta de rabin sau este din alte cauze.
– Dupa cum vezi singur, a zis majorul, cazul tau este foarte complicat, Moritz! Dar eu trimit hartiile. Acum iesi afara! Tu, Strul, ramai sa ma ajuti la scris!
Moritz a iesit din cancelarie, legandu-si ingandurat pantalonii...
 
... Contele Bartholy a luat in seara aceea masa la un restaurant, impreuna cu fiul sau, care ii era si sef de cabinet. La cafea, batranul a intrebat:
– Ce parere ai despre chestiunea lucratorilor pe care ii trimitem in Germania?
– Un adevarat K. O. pe arena politica! a raspuns Lucian. S-a procedat magistral. In loc de lucratori unguri, le trimitem nemtilor cateva zeci de mii de straini adunati din inchisori si din lagare. Obraznicia nemtilor merita o astfel de lectie! Ideea a fost geniala!
– Tu stii ca pentru acesti lucratori noi primim de la nemti anumite avantaje! Mai bine zis, stii ca ne sunt platiti?
– De la sine inteles, a zis Lucian. N-o sa le dam nemtilor mana de lucru pe degeaba!
– Si nu te simti jignit ca tatal tau a participat astazi la o vanzare de oameni? a intrebat batranul. Negustoria de oameni este ultima treapta a decaderii morale.
– Esti amuzant, tata! a zis Lucian. Din cauza asta ai fost indispus toata seara?
– Nu te eschiva! Recunosti ca azi am facut trafic de sclavi?
– Daca pui problema astfel, atunci ai participat la un trafic de sclavi, a zis Lucian zambind.
– Si nu te deranjeaza?
– Ar fi absurd sa ma deranjeze, a raspuns Lucian. De altfel, cred ca si la tine adevaratul motiv al indispozitiei este altul. Asta nu poate fi nici macar un motiv de indispozitie momentana! Am fost fortati sa trimitem lucratori in Germania. Daca n-am fi procedat asa, ar fi trebuit sa trimitem unguri, si atunci ar fi fost intr-adevar grav!
– Da, din punct de vedere maghiar ar fi fost mai grav, a zis contele. Dar din punct de vedere uman este acelasi lucru. Noi am vandut oameni vii!
– Astea sunt necesitatile politice, tata! Nu le putem evita!
– Europa a abandonat negotul de sclavi de sute de ani! Ultimii oameni vanduti au fost negrii, in America. Negotul de sclavi este interzis pe toata suprafata pamantului. Legile de abolire a sclaviei sunt una dintre cele mai mari realizari ale civilizatiei noastre. Si acum intoarcem ceasul istoriei inapoi si reluam negotul de oameni! Din secolul XX ne trezim transportati brusc in epoca precrestina, sarind peste Renastere si Evul Mediu!
– Tata, lucrurile nu trebuie luate atat de tragic! a zis Lucian. In definitiv, pe acesti oameni nu-i leaga cu lanturi de maini si de picioare in Germania. Acolo au sa fie lucratori.
– Nu-i leaga-n lanturi, fiindca nu-i niciun pericol sa fuga. Societatea moderna are metode de pazire a sclavilor pe care anticii nu le aveau. Si ma refer nu numai la mitraliere ori la gardurile de sarma ghimpata sub curent de inalta tensiune, ci si la metodele tehnicii birocratice: cartele de mancare, autorizatie politieneasca ca sa capeti pat la un hotel, sa te sui in tren, sa te plimbi pe strada sau sa te muti in alt oras. Nici grecii ori egiptenii nu i-ar fi legat pe sclavi in lanturi, daca ar fi avut aparatul tehnic de control pe care l-am inventat noi. Sclavia ramane insa aceeasi!
– Cel mai bun lucru este sa nu ne mai gandim la asta, a zis Lucian. Tot nu putem schimba nimic! Crezi ca se poate proceda altfel? In Germania au fost vanduti sclavi – cum spui tu – din aproape toate tarile Europei: Croatia, Romania, Franta, Italia, Norvegia... Ce-am putea face noi personal ar fi sa ne retragem din guvern si sa luptam contra Germaniei, fiindca cumpara sclavi si obliga celelalte tari sa-i vanda. Atunci ar veni in Ungaria un alt guvern, care le-ar trimite nemtilor mai departe sclavi. Iar noi, chiar daca am distruge Germania, tot n-am rezolva problema. Locul nemtilor l-ar lua rusii, care sunt cei mai mari negustori de sclavi din lume, in Rusia sovietelor, fiecare om este proprietatea guvernului bolsevic.
– Si nu esti ingrozit de aceasta stare de fapt? a intrebat contele.
– Nu!
– Asta e foarte grav! a zis batranul. Inseamna ca nu mai ai respect fata de fiinta omeneasca. Si tu esti tot o fiinta omeneasca. Deci, nu mai ai respect nici fata de tine!
– Eu respect fiecare om dupa valoarea lui, a zis Lucian. Cred ca nu ai sa-mi reprosezi ceva in acest domeniu!
– Respecti omul – a zis batranul – asa cum iti respecti automobilul, fiindca este un obiect de o anumita valoare.
– Vezi ceva rau in asta?
– Dar omul pentru valoarea lui intrinseca de om, il respecti?
– Sigur ca da! N-as putea produce niciunui om suferinta, fara sa-mi fie mila si sa am remuscari!
– Nici unui caine nu i-ai produce suferinta fara sa-ti fie mila, fiindca stii ca daca il lovesti il doare. Asta este mila fata de om ca animal viu. Eu vreau sa stiu daca respecti omul ca valoare unica, neinlocuibila, chiar si atunci cand nu are nicio valoare sociala si cand nu-ti inspira mila ori dragoste ca animal!
– Nu mi-am pus niciodata aceasta intrebare, a zis Lucian. Stiu insa ca respect omul in raport cu valoarea lui sociala si ca animal viu. Toata lumea gandeste si simte ca mine.
– Esti sigur, Lucian, ca toata lumea de astazi gandeste si simte ca tine?
– Absolut sigur! Asa cere logica. Omul este o valoare sociala. Atat. Celelalte sunt ipoteze.
– Asta este extrem de grav.
– Ce gasesti grav?
– Cultura noastra, Lucian, a disparut. Ea avea trei calitati: iubea si respecta frumosul – obicei invatat de la greci; iubea si respecta dreptul – obicei invatat de la romani; iubea si respecta omul – obicei pe care l-a invatat, greu si foarte tarziu, de la crestinism. Numai prin respectarea acestor trei mari simboluri, Omul, Frumosul si Dreptul, a devenit cultura noastra occidentala ceea ce a fost. Si acum pierde cea mai importanta mostenire: respectul si dragostea pentru om. Fara acest respect si aceasta dragoste, cultura occidentala nu mai exista. A murit!
– Omul a cunoscut de-a lungul istoriei epoci mult mai negre decat cea de acum, a spus Lucian. A fost ars in piata publica, sacrificat pe altar, sfaramat pe roata, vandut si tratat ca un obiect. Nu e drept sa fim atat de severi cu societatea contemporana.
– E adevarat ce spui tu, a zis contele. Atunci, in aceste epoci negre, omul era ignorat, si barbaria practica jertfa umana. Dar noi invinsesem barbaria si incepusem sa pretuim omul; aceasta etapa abia pornise. A aparut insa societatea civilizatiei tehnice, si tot ce am castigat si creat timp de secole a fost distrus. Civilizatia tehnica a reintrodus dispretul pentru om, exact ca in barbarie. Omul este astazi redus doar la dimensiunea lui sociala... Nu vrei sa plecam? E tarziu!
Lucian s-a uitat la ceas.
– Ceasul meu a stat, a zis el. Vrei sa-mi spui cat e ora, tata?
– E ora 25!
– N-am inteles! a zis Lucian.
– Cred si eu ca n-ai inteles! Nimeni nu vrea sa inteleaga! Este ora 25: ora civilizatiei europene!