Opere complete 9. Despre arta vietii - Hermann Keyserling

Prezentul volum reuneste doua culegeri de articole si conferinte ale lui Keyserling, acoperind, cu anumite lacune, un interval de trei decenii, 1906-1935, si avand drept idee comuna rolul nu al artei propriu zise, ci al perspectivei artistice in abordarea chestiunilor legate de filosofie, morfologia culturii, filosofia religiei si a istoriei, si nu in ultimul rand, a vietii privite ca arta.

Despre Arta Vietii, tradusa din franceza de Octavian Soviany, este versiunea romaneasca a cartii Sur l'Art de la Vie (1936), primul text al careia, „Filosofia este o arta” a fost readus la inceputul Filosofiei ca Arta, de unde fusese extras pentru completarea sumarului editiei franceze. Aceasta a doua sectiune, tradusa din germana de Mihnea Moroianu (cu exceptia amintitului eseu initial), este o versiune aproape completa a volumului Philosophie als Kunst (1922), a carui inrudire de fond cu eseurile primei parti este documentata de cele patru eseuri ale sale care au fost incluse in editia franceza, aparuta 14 ani mai tarziu. Neincluse in aceasta versiune au ramas un text datand din 1909, precum si alte doua din 1919, care ni s-au parut insuficient legate de problematica generala a ambelor volume. Aceleasi considerente ne-au facut sa renuntam la a doua parte a eseului „Pro si contra Teosofiei”, dedicata unei polemici, niciodata reluata ulterior, cu Rudolf Steiner.

 

Fragment Despre arta vietii:

... Chintesenta practica a tot ceea ce am expus pana aici este, din punct de vedere al progresului uman, aceasta: este o iluzie sa vrei sa progresezi contand doar pe fortele individuale accesibile constiintei limpezi si supuse vointei. Omul concret nu constituie o monada inchisa, ci un „raport” intre un Eu si un Non-Eu, care este, virtual, Universul intreg; el nu poate progresa intr-un sens mai esential si mai profund decat acela consistand intr-o diferentiere fata de ceea ce exista deja, decat punandu-se intr-un raport viu cu alte forte cu care se polarizeaza si pe care astfel si le integreaza. De unde rolul  imens pe care l-a putut juca la inceputul erei noastre o religie venita din Orient in acest Occident care era deja de pe atunci esentialmente extravertit, adica orientat spre experienta exterioara. De unde, in compensatia acestei miscari, rolul imens si mereu in crestere pe care l-a jucat, incepand din Renasterea, descoperirea Naturii. De unde, in zilele noastre, tendintele comuniste care devin tot mai generale, sub o forma oarecare, pe intreaga planeta. Multi intelectuali sunt mirati vazand ca niste spirite neindoielnic profunde si cu atat mai mult personaliste, daca nu individualiste, au putut sa adere la vreuna dintre aceste manifestari; dar ne inselam intotdeauna cand identificam o tendinta profunda cu expresia ei momentana, ca sa nu spun cu programul ei oficial. Oricine ar fi avut cunostinta de legile polarizarii si de drumul firesc pe care trebuie sa-l ia omul catre o noua integrare ar fi putut sa prevada de mult ca o era comunista sau comunizanta pana la exces trebuia sa-i succeada ultimelor doua secole care au fost individualiste pana la exces. Pe durata lor omul s-a aratat mai autarhic decat este in realitate. De unde aceasta atomizare crescanda a societatii omenesti, aceasta saracire crescanda a vietii si aparitia tot mai rara a unor  oameni completi. Odata punctul critic atins, nu mai exista efectiv niciun alt mijloc de a revitaliza viata decat acela de a pune accentul pentru un timp, intr-o maniera atat de unilaterala, pe polul opus individului. Astazi omul trebuie sa comunice din nou, pe cat de complet e posibil, cu Non-Eul si mai ales cu aspectele cele mai neglijate ale acestuia in decursul ultimelor secole, pentru a regasi drumul care duce spre implinire si, cu atat mai mult, spre o dezvoltare de ordin mai inalt a personalitatii. De unde prin urmare - comunismul. Ceea ce desemneaza acest termen, in fond, si ceea ce constituie ratiunea adanca a tuturor teoriilor si programelor comuniste sau comunizante posibile, este tendinta profunda de a se ajunge la o re-comuniune cu „Tu-urile”. Asa cum este firesc, ea s-a afirmat mai intai in raport cu realitatile elementare ale vietii, cu fortele telurice si sub-individuale. Dar, inevitabil, ea va deplasa accentul din ce in ce mai mult, ajutata de timp si de experienta, de la elementar catre spiritual. Doar referindu-ne la termenul de comuniune vom intelege fondul veritabil al comunismului, precum si faptul paradoxal ca o tendinta care si-a facut intrarea in viata sub flamurile luptei de clasa vizeaza mereu, in fiecare din incarnarile sale ulterioare, comunitatea integrala. La ora la care scriu aceste randuri national-socialismul german exprima cel mai bine sensul profund al oricarei forme de comunism. Dar nu suntem decat la inceputul procesului. Cu cat timpul va inainta, cu atat se va vedea mai limpede ca scopul adevarat al oricarui comunism este o noua integrare, asa cum o vizeaza cu siguranta  individualistul cel mai profund. Iar la sfarsit, de tendinta comunista va profita tocmai individului si  Spiritului...