Omul ca o imbratisare - Alin Radu

Primul contact cu poezia lui Alin Radu este plin de uimire. Uimirea de a gasi astazi, cand experimentele de tot felul reprezinta cuvantul de ordine in peisajul liricii contemporane, revenirea la forme de exprimare ce pareau de mult uitate. Si asta pentru ca nu multi autori mai folosesc acum ceea ce, cu ani in urma, erau „norme” fara de care o poezie nu era poezie: rima si ritmul. Alin Radu o face cu naturalete, fara demonstratii gratuite de virtuozitate tehnica, dar reusind deseori aceasta cu un firesc frapant al frazarii, in care rima se impleteste cu o limba uneori aproape arhaica, fara a lasa la voia intamplarii nici ritmul, subsumat si el unui romantism a carui esenta este iubirea in toate manifestarile sale. Caci Alin Radu, asemeni trubadurilor medievali, este un etern indragostit care cauta si intalneste dragostea atat in oameni, cat si in divinitate, fie ca o traieste alaturi de/sau prin femeia iubita, pentru ca apoi sa o redescopere, sublimata si incarcata de o noua emotie, in afectiunea paterna, fie ca o gaseste in stratul ideatic al contactului cu demiurgul tuturor celor care vietuiesc in aceasta lume. Iar toate aceste forme ale iubirii, ce pot avea valente erotice, dionisiace, platonice sau pur spirituale, se manifesta in poezia sa si independent, dar si impreuna, pana la o surprinzatoare contopire, alcatuind, fara patetism, un ansamblu de o sensibilitate aparte. (VIOREL DADULESCU)
Cred cu tarie in poezia cu mesaj, a faptelor concrete, si in asumarea sa ca alternativa ontologica, in care cuvintele si emotiile se asambleaza pe muzica si ritm. O poezie este, mai degraba, o specie superioara, care te alege in functie de cat esti de pregatit pentru a o intalni. Intra efectiv in ADN-ul cititorului si poate fi transmisa natural din generatie in generatie. O poezie este o lume intreaga, care isi are propriul ecosistem, se naste prin scris, traieste prin cel ce se lasa impregnat de ea, dar, paradoxal, nu moare niciodata. (ALIN RADU)
 

RECENZII