Oglinda cu doua rasfrangeri - Eusebiu Stefanescu, Ion Bogdan Stefanescu

Am realizat impreuna multe spectacole de muzica si poezie, chiar pe scena Teatrului din Ploiesti si apoi pe nenumarate altele, timp de 30 de ani. In 1983, planuisem sa realizez un spectacol pe versurile lui Nichita Stanescu, in scenografia lui Sorin Dumitrescu, un spectacol in care urca si Nichita pe scena, alaturi de actori, „ca sa-i zgandare”. Din pacate, Nichita s-a stins chiar in iarna lui 1983. Dar l-am realizat in anul urmator. Muzica era compusa de Doina Rotaru, iar Ionut canta in spectacol, avea 14 ani. E fantastic sa stai pe scena cu fiul tau. E un sentiment atat de puternic incat n-ai vrea sa se sfarseasca niciodata (Eusebiu Stefanescu)

Deznodamantul se apropie. Nu mai poate vorbi deloc. Ne intelegem insa perfect din priviri. Intr-un tarziu, indraznesc sa-i soptesc ca il iubesc, desi nu suntem singuri in salon. E prima data cand am curajul sa o fac. Rasuflarea i se linisteste. Il sarut pe frunte, iar el imi raspunde cu o ultima privire. Ritmul respiratiei devine din ce in ce mai rar. Parca ar rosti finalul din poemul lui Giorgos Seferis: „Incerc sa ma tin cu mana de-o flacara / Pentru ca flacara nu se schimba niciodata’’ (Ion Bogdan Stefanescu).

Ilustratii de Mircia Dumitrescu

RECENZII