Odihneste-te unde noaptea te-a prins - Victoria Dragu-Dimitriu

Ce-i lipsea sa fie multumita? Acolo, in coltisorul ei de istorie, unde se aciuase cum putuse, sperand sa se fereasca din calea relelor? Intotdeauna ii lipsea ceva. Poate darul ubicuitatii? Era bine acolo unde era, totusi i-ar fi placut sa fie, chiar atunci, si in alte locuri. Sau sa fie si altcineva. Oare, intr-adevar? I se naluci pe dinaintea ochilor Maria, cantand intinsa in pat, si mai vazu icoana cinei din Emaus, cu apele ei schimbatoare. Miracol? Sau numai imaginea bietei lor treceri, intr-o oglinda?

 

Din casa, lampa proiecta pe ecranul alb al verandei umbra domnului Nicolau scriind. Ce de stele licareau in intuneric! Calea Laptelui se valurea pe toata bolta, rasucindu-se in vartejuri mute. In valea asta, cerul se lasa mai bine vazut ca oriunde, aerul isi mai pastra puritatea. Orasele erau departe, cu noxele lor, stridentele si luminile false.