Ochii din fulger - Maria Calciu

„Cu fiecare carte, Maria Calciu demonstreaza faptul ca poezia trebuie nu numai sa semnifice, ca sa fie, sa sigileze un act incantatoriu de nastere, de izbavire sau altruism, avand ca baza de plecare tehnica fugii de concret, de propria forma grafica, consacrata. Pentru Maria Calciu poezia este o lupta cu inertia si cu amagirile destinului, lucrarea sa fiind, cum spun preotii, una a despovararii cuvintelor de lestul materiei. Dialogul reiterat de la carte la carte, ce pare cand iubire profana, cand cautarea Dumnezeului ascuns ( pe care l-am mai invocat), este o forma de energie pura a inconstientului ce-si are obarsia in cuvintele primordiale ce declanseaza emotia cititorului prin rostirea inefabilului.”

Geo Vasile

„Aceasta fiinta, Maria Calciu, picteaza paginile, nu le scrie. Se joaca mereu cu puterea noastra de a patrunde textul, o provoaca si apoi fuge, asteptand sa fie prinsa. O asemenea autoare n-am mai intalnit: fiecare subunitate a unei fraze lungi (care este rodul unei stari de spirit diferite de celelalte este rodul unei stari de spirit speciale. Fraza lunga, la Maria Calciu, trece printr-o succesiune de stari de spirit accidentale cu limbaj. Fiecare subunitate a frazei, deci fiecare sir de notiuni cu autonomie in context, isi alege, in functie de starea de spirit, curentul literar care i se potriveste cel mai bine in a deveni poezie. Rezulta un text nu violent, ci incordat de vitalitate, in care cultura rurala se impleteste cu cea urbana, in care prejudecatile sunt umilite de cultura, in care curentele literare se seduc sau se resping cu intermitente.

Singura forma de arta cu care imi vine sa compar o asemenea poezie este „Sagrada familia” a lui Gaudi. Adica este vorba despre art nouveau: contextul creat este fabulos si generos, dar nu isi accepta separat componentele vectorului care l-a creat, ci le primeste pe toate simultan intr-o constructie in care realul jeneaza imaginatia pentru ca, in cuget, este mai tare ca ea.

Aurelian Titu Dumitrescu

RECENZII