Lasa-ti mintea sa infloreasca
Contact: 0724.900.100 / 0736.361.210

O vara ce nu mai apune - Radu Sergiu Ruba

PRP: 32,00 lei (-10%)
?
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
Preț: 28,80 lei
Diferență: 3,20 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
ISBN: 9789735045760
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 268
Format: 13x20 cm
Categoria: Beletristica

DESCRIERE

„Borges insusi n-ar fi putut s-o spuna mai frumos: «Nu exista paradis in absenta luminii». Dupa cum nu exista intreprindere mai delicata – si totodata aventura mai palpitanta – decat intoarcerea pe urmele propriilor pasi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decat pe memoria retinei. Prozele lui deschid carari spre o lume populata de personaje asupra carora timpul si-a facut lucrarea dupa cum a poftit. Ruba extrage amintiri din malul trecutului, le spala in soarele unei zile de toamna si le asaza pe catifea, sub ochii nostri, ca pe niste tandari de pietre pretioase. 
Forta evocatoare si talentul confesiv fac din O vara ce nu mai apune pasaportul spre tinuturi si oameni din alt loc si din alt secol. Radu Sergiu Ruba scrie despre saradele vietii, despre farsele, descompunerile si recompunerile ei. Prozele lui stau la confluenta dintre istorie, geografie si biografie. Le citesti cu emotia elevului care, pe vremuri, astepta ca soarele sa prinda in raza lui picatura de cerneala suspendata in varful penitei. Apoi iti vine sa mangai paginile si sa multumesti celui care rastoarna miere peste crestetele noastre. Fiindca tocmai ai avut parte de ceva frumos si sfasietor." (Radu PARASCHIVESCU)
 
RADU SERGIU RUBA (n. 1954, Ardud, jud. Satu Mare) a urmat o parte din cursurile primare la Ratesti, in judetul de bastina, apoi la Scoala pentru Nevazatori din Cluj. La virsta de 11 ani si-a pierdut complet vederea. A absolvit in 1978 Facultatea de Limbi Straine, specializarea franceza-engleza, din cadrul Universitatii din Bucuresti. A fost profesor de limba franceza, inspector in Ministerul Educatiei, traducator si interpret, ziarist in presa scrisa si radiofonica, lector de limba engleza in cadrul unor programe organizate de British Council din capitala. In perioada 2010–2012 a fost consilier al ministrului muncii. In prezent este presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Romania, redactor al revistei Impact, realizator de emisiuni la Societatea Romana de Radiodifuziune. Face parte din conducerea Uniunii Europene a Nevazatorilor. A debutat ca poet in 1983, cu volumul Spontaneitatea inteleasa. Au urmat apoi volumele Iluzia continua (versuri, 1988), La Zodiac, birjar! (poeme in versuri si proza, 1994), Contrabanda memoriei (proza scurta, 1997), Papa Ioan Paul al II-lea si Romania (in colaborare, 1999), Marginal (versuri, 2001), Dialoguri si eseuri (2001; reed. 2002), Gratia Dizgratia (versuri, 2003), Demonul confesiunii (roman, 2004; reed. 2009) Traversarea (poeme in versuri si proza; antologie de autor, 2012) si altele. Cu poezie, proza scurta si eseu, autorul a aparut in antologii si almanahuri publicate in Romania, Australia, Bulgaria, Ungaria, Franta si Statele Unite. Traduceri din limba franceza: Michel Tournier, Vineri sau viata salbatica (Univers, 1999; reed. Humanitas, 2008); (in colaborare) Gilles Lipovetsky, A treia femeie (Univers, 2000); Michel Tournier, Jurnal extim (Humanitas, 2009). Autorul a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural" in grad de Cavaler de catre presedintele Romaniei (2008). A fost recompensat cu numeroase premii, dintre care amintim Premiul Ministerului Afacerilor Externe al Frantei la Concursul international al nuvelei francofone (Paris, 1993), Premiul Asociatiei Scriitorilor Bucuresti pentru volumul Gratia Dizgratia (2004) si Premiul pentru poezie al Revistei Convorbiri Literare (Iasi, 2008). Radu Sergiu Ruba a fost inclus in Enciclopedia Who's Who Romania 2002 si 2009 si in Who's Who Europa 2003.

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie

Titluri de aceiași autori

32,00 lei
PRP: 40,00 lei (-20%)
15,55 lei
PRP: 22,00 lei (-29,32%)
20,80 lei
PRP: 26,00 lei (-20%)
20,80 lei
PRP: 26,00 lei (-20%)
Created in 0.3075 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.
Viziteaza site-ul LibrariaDelfin.ro pe ShopMania Ghidul tau autentic de shopping.