O mie noua sute optzeci si patru - George Orwell

    Romanul O mie noua sute optzeci si patru a inspirat o celebra ecranizare, in anul 1984, avindu-i in distributie pe John Hurt, Richard Burton si Suzanna Hamilton.

     Winston Smith este un personaj obisnuit: el uraste, iubeste si munceste ca oricare alt om. Ceea ce-l face deosebit este faptul ca traieste intr-o lume infernala, in care a uri, a iubi sau a munci sint ginduri venite dintr-un efort supraomenesc al fiecarei clipe. Romanul O mie noua sute optzeci si patru descrie tabloul apocaliptic al unei Londre din era postatomica, locul de nastere al unui regim totalitar in care orice logica pare sa fi fost abolita. Executiile fara rost, disparitiile peste noapte au devenit firesti. Trecutul este rescris mereu pentru a legitima crimele prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa „neolimba”, o limba robotizata, ce completeaza imaginea de lume ordonata „stiintific” dupa vointa Fratelui cel Mare, care spune ca „razboiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranta este putere”.

 

    „Atit de multe realitati din acest roman au intrat in limba, devenind parte din mostenirea culturala contemporana, incit e foarte usor sa uiti ca O mie noua sute optzeci si patru este doar o carte. De la Big Brother la dublugindire, peisajul distopiei create de George Orwell se afla chiar si in mintile celor care nu i-au citit povestea.” (The Independent).

 

    „Orwellian este acum un adjectiv universal pentru tot ce e opresiv sau totalitar, iar povestea lui Winston Smith, un anonim al timpului sau, continua sa rezoneze la fel de mult pentru cititorii de azi ca si pentru cei din anii 1950.” (The Guardian)

 

 

  Era chiar posibil sa urrnareasca pe toata lumea, tot timpul. Oricum, puteau sa-ti intre pe fir oricind doreau. Trebuia sa traiesti - si traiai, dintr-o obisnuinta ce devenise instinct - pornind de la premisa ca fiecare sunet pe care-l faceai era auzit si fiecare miscare era scrutata daci nu o faceai in intuneric. 

   Winston ramase cu spatele la tele-ecran. Era mai sigur asa, desi, dupa cum stia foarte bine, chiar si un spate poate fi revelator. La un kilometru distanta, Ministerul Adevarului, locul sau de munca, se inalta imens si alb peste peisaiul jegos. Aceasta, se gindi el cu un soi de dezgust vag, aceasta este Londra, principalul oras din Aerodromul Unu, a treia provincie ca numar de locuitori a Oceaniei. 

    lncerca sa-si stirneasca vreo amintire din copilarie care sa-i spuna daca Londra fusese intotdeauna asa. Au existat dintotdeauna aceste privelisti cu cladiri de secol nouasprezece paraginite, cu laturile proptite cu grinzi de lemn, cu ferestre cirpite cu carton si acoperisuri de tabla ondulata, cu gradini ale caror ziduri salbatice se apleaca in toate directiile? si locurile bombardate, unde pulberea de la tencuiala se ridica in vartejuri si pufulita se intinde peste gramezile de moloz, si portiunile mai mari curatate de bombe, unde s-au inaltat colonii sordide de cocioabe de lemn, ca niste cotete de gaini? Degeaba insa, nu-si putea aminti: din copilaria lui nu mai ramasese nimic, in afara de o serie de tablouri luminoase, izolate si in mare parte, lipsite de noima.