O mie noua sute optzeci si opt - Cristian Vicol

Am citit o mare parte din tot ce a publicat Cristian Vicol si „O mie noua sute optzeci si opt” e posibil sa fie cea mai buna carte pe care a scris-o pana azi. Incepand cu versurile melodiei extra-celebre a celor de la Green Day, versuri care stabilesc din prima tonul dulce-amarui al povestilor pe care o sa le gasiti aici, volumul de fata nu e doar o calatorie prin Timisoara anilor ’90 si 2000, nu e doar o gramada de amintiri atat de vivide incat parca au fost facute ieri, ci chiar o viata de om, traita si simtita la intensitate maxima. E un monstru care se hraneste fara mila din toate povestile generatiei cu cheia la gat, nimic nu ii scapa, fie ca e vorba de ce s-a castigat sau ce s-a pierdut. Cartea devine foarte urgent – prin evocari directe si aglomerate, unele amuzante, altele tandre sau de-a dreptul tragice, ca un tsunami pe care nu-l poti opri si de care nu te poti ascunde absolut nicaieri – exact ceea ce promite: nostalgia porn de cea mai buna calitate. I fucking love it, si va promit ca n-o sa treceti prin ea fara sa vi se umezeasca ochii.

Cosmin Leucuta

Fie ca-l citesti ca pe un roman de aventuri sau ca pe unul autobiografic, volumul „O mie noua sute optzeci si opt” nu te poate lasa indiferent. Cristian Vicol ne reaminteste de copilarie, de tranzitie, de primele iubiri, de o intreaga lume ce se naste, traieste si devine amintire cu fiecare dintre noi. Intr-un fel magic unic si repetitiv in acelasi timp, el exploreaza trecutul ca pe o mina de carbune uitata, din care reuseste sa extraga speranta si suferinta, romantism si incredere in viitor.

Daniel Timariu

RECENZII