O bucata de zi in mijlocul noptii - Violeta Savu

Daca poezia e o developare a unor stari, amintiri, proiectii, jocuri, dorinte, inchipuiri, sentimente, atunci Violeta Savu lucreaza, fara manusi, cu acizii unui laborator de stabilizare a imaginilor ce decurg din ele. Doar ca lumea pe care ea vrea s-o (sur)prinda e intr-o miscare ce deruteaza si nu traseaza contururi tari, fiindca e plina de interactiuni, tangente, de iesiri si veniri. Dragostea e activul de fond al poeziilor din carte, ce pune universul, interior, dar si pe cel din afara lui, intr-o dinamica din care autoarea ne ofera secvente pe care mai mult le intuim, le dibuim si pe care le continuam, cu propria imaginatie, plecand de la semnalele si ipotezele oferite. E o lirica participativa cea a Violetei, in care cititorul e invitat sa puna de la el, sa schimbe, sa o coteasca intr-o directie ori in alta, sa se intoarca impotriva, sa nege. Contextul ce tine la foc mic, dar viu, dragostea, are mai multi vectori, intre care boala, frica, absenta, credinta, moartea. Atunci cand converg, acidul arde varfurile degetelor.
Robert Serban
***
In poezia Violetei Savu, vocile polifonice ale datelor biografice si ale acumularilor culturale devin semnificative doar prin cantitatea de apropiere sau departare de lumina: rana este scoasa din piept „in lumina soarelui”, cineva e „in spatele draperiei osificate de lumina”, „litania celui care cerseste sa vada lumina”. Departe de a fi o experienta poetica inedita, jocul luminii este sistematizat in volumul O bucata de zi in mijlocul noptii intr-o practica schizoida controlata: lumina este in alta parte, intr-o alta noapte, in cealalta camera, in cealalta viata, niciodata traita. Substanta lor de contrast e combustibilul care ordoneaza reperele unei lumi trecatoare intr-un mod memorabil.
Flavia Teoc
***
Consecventa unui anumit mod de a vedea viata si de a intelege lumea, Violeta Savu scrie o poezie dominata de un acut sentiment al neimplinirii. Imaginea-cheie din noul sau volum, O bucata de zi in mijlocul noptii, este aceea a strecuratorii, in care nu pune pastele fainoase, ci golul, tarziul, pustiul, regretul, cat si o incredere, difuza, in posibilitatea unei salvari. Prin iubire. E filtrul pe care il aplica unei realitati monotone, din care decupeaza, cu sensibilitate, ceea ce conteaza cu adevarat. Strecuratoarea devine astfel o splendida metafora a poeziei, care are capacitatea de a filtra balastul si de a retine esentialul. Iar esentialul Violetei Savu este trairea, capacitatea de a trece dincolo de contururile inselatoare ale imediatului si de a vibra la dramele marunte. Poezia Violetei Savu e credibila prin asumarea, curajoasa, a propriilor slabiciuni si dezamagiri. Fiindca ele ne definesc cu adevarat.
Adrian JICU

RECENZII