Nunta - Albert Camus

Traducere din limba franceza si note de Irina Mavrodin

Nascute din contemplarea singuratatii si a revoltei in fata absurdului, din credinta ca fericirea poate fi pina la urma descoperita, nu doar cautata cu deznadejde, cele citeva proze reunite sub titlul Nunta sint tot atitea calatorii initiatice. Ele se suprapun, in filigran, peste sursele bucuriei, soarele si marea si revolta neobosita de a elibera omul de constringerile pe care si le‑a impus si de barierele spiritului, care‑l sufoca. Spre deosebire de Jean‑Paul Sartre, vesnicul rival, care‑si „detesta copilaria si tot ce mai supravietuieste din ea”, pentru Camus nevoia de a cauta fericirea impune o intoarcere la origini. Caci omul poate fi fericit doar asumindu‑si geneza si‑si poate gasi sensul existentei numai revoltindu-se. Volumul Nunta, cu cele patru calatorii in spatiul istoric – „Nunta la Tipasa”, „Vintul din Djemila”, „Vara la Alger” si „Desertul” –, e un posibil punct de plecare al gindirii asupra lumii din romanele lui Camus.

 

„Dupa cum anumiti tarani din Spania ajung sa semene cu maslinii de pe paminturile lor, tot astfel chipurile lui Giotto, despuiate de umbrele derizorii prin care se manifesta sufletul, se contopesc cu insusi tinutul toscan, in singura lectie pe care acesta le‑o da tuturor cu generozitate: un exercitiu al pasiunii in detrimentul emotiei, un amestec de asceza si de placeri, o rezonanta comuna a pamintului si a omului, prin care omul, ca si pamintul, se defineste undeva la jumatatea drumului dintre nimicnicie si dragoste. Adevarurile de care inima e sigura sint putine. Si evidenta aceasta mi s‑a impus cu tarie intr‑o anumita seara cind umbrele incepeau sa inece cu marea lor tristete muta viile si maslinii din cimpia Florentei. Dar tristetea acestui tinut e intotdeauna un comentariu al frumusetii. Si, in trenul care alerga prin inserare, simteam cum in mine ceva era gata sa se descatuseze. Astazi stiu ca acel ceva care purta chipul tristetii era totusi fericirea.” (Albert Camus)

 

Albert Camus (1913-1960), romancier, dramaturg si filosof francez nascut in Algeria, a absolvit Universitatea din Alger si a fost cativa ani jurnalist la Alger républicain. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost membru al Rezistentei Franceze si editor al publicatiei clandestine Combat. Dupa razboi a colaborat la publicatii prestigioase din Franta, fiind una dintre vocile influente ale stingii democrate. Tot in aceasta perioada a publicat o serie de romane si eseuri filosofice cu un impact persistent, printre care Strainul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Caderea (1956), Exilul si imparatia (1957). Ca o recunoastere a valorii si viziunii sale inovatoare, Camus a primit in 1957, la doar 44 de ani, Premiul Nobel pentru Literatura.