Noblesse oblige. Colectia noblesse - Christine Grafin von Bruhl

Christine Gräfin von Brühl face parte din familia contelui Heinrich von Brühl, caruia Dresda ii datoreaza terasa cu acelasi nume.
S-a nascut pe 31 decembrie 1962, la Accra, in Ghana, si a crescut ca fiica de diplomati in Ghana, la Londra si Singapore.
Tatal ei este Dietrich Graf von Brühl si mama ei Maria Octavia Gräfin von Waldburg zu Wolfegg und Waldsee. In prezent este jurnalista si autoare de carti cu un enorm succes.

 

O   I N V I T A T I E   D I S C R E T A   S I   O   F O R F O T A
E L E G A N T A   P R I N   A R C A N E L E   P A L A T E L O R,
C U   O   I N C R E D E R E   P R I N C I A R A
I N   J U B I L A T I A   R A F I N A M E N T U L U I

 

Noblete si demnitate, bune maniere, emotii estetice si educatie aristocrata, generozitate si cumpatare, severitate, clementa si reguli nescrise. 

In esenta, o lectie de viata guvernata de firescul bunului-simt.

Fii manierat! • Si vesel! • Invata sa pierzi! • Ocoleste filistinul! • Casatoreste-te cu omul potrivit! • Vorbeste limpede! • Converseaza! • Imbraca-te corect! • Gandeste drept!

 

Dar tot ce conteaza, in cele din urma, este sa nu-ti doresti sa te deosebesti prea tare de ceilalti, prin vestimentatie. Poti atrage atentia cel mult prin tinuta perfect asortata, ca un cameleon fericit doar atunci cand reuseste sa ajunga la aceeasi nuanta de verde cu aceea a frunzei pe care s-a asezat.

Copiii invata limbile straine [...] tot de la bone sau de la filles d´au-pair. Fie o miss englezoaica sau o gouvernante frantuzoaica, intotdeauna numai femei, sunt aduse in casa nu doar ca sa-i supravegheze, ci si ca sa-i invete o limba straina. Copiii de nobili invata limba straina exclusiv de la vorbitori nativi. Nimanui nu i-ar trece prin minte sa puna o bona nemtoaica sa le vorbeasca celor mici in engleza sau in franceza. Incetul cu incetul si spaniola se impune ca limba din categoria celor de tinuta, si in primul rand utila peste tot in lume. In pofida izolarii in care traiesc aristocratii in castelele lor, copiii primesc educatie cosmopolita.

 

De la sine inteles, orice nobil, si mai ales cel catolic, calatoreste o data in viata la Roma, strabate insetat toate muzeele, bisericile, Basilica di San Pietro si Colosseumul, si eventual nu lasa sa-i scape nici Londra, nici Parisul. Cei impetuosi ajung chiar si pana la New York sau Buenos Aires, mai ales in tinerete, la vremea studiilor. Nu degeaba se cheama acea perioada a vietii „anii de ucenicie si de calatorie“. Si nu are nimic de-a face cu un concediu. Nobilul o denumeste calatorie de formare si o pretuieste nespus. Dar odata ce a luat in primire mostenirea si intreaga povara, a intemeiat o familie si au aparut primii copii, prefera sa ramana acasa si sa urmeze calea cea dreapta.

 

„Este vorba de sapca de baseball care, in afara de cozoroc, o structura din plastic in culorile de baza (rosu, albastru, verde), prezinta, la ceafa, un sistem de prindere cu arici care permite ajustarea in functie de diametrul capului: «o singura dimensiune pentru toti.» Acest arici reprezinta simbolul hotarator al proletarului, umilind cumparatorul, impovarandu-l cu ceea ce altadata era datoria vanzatorului, de a avea la dispozitie toate marimile… Si cat de des se implica direct proletarul, cu toata inima, in acest joc urat, punandu-si sapca invers, cu cozorocul la spate, aducand ariciul pe frunte, sa fie cat mai vizibil. Mandru in sinea lui de obiectul de pret, o-marime-pentru-toti, dorind sa dezvaluie tuturor secretul sepcii si al superioritatii pe care ea i-o confera.“ - PAUL FUSSELL, Decelarea diferentelor

 

Din educatia oricarui aristocrat face desigur parte si cea muzicala. Nu exista castel sau conac in care sa creasca micii nobili din care sa nu auzi scartait de vioara sau arpegii sfasietoare de pian. Nici nu mai e cazul sa spunem ca profesorul de vioara sau de pian vine personal sa predea aceste ore. Si nici vorba ca progeniturile nobile sa urmeze cursuri intr-o – horribile dictu – scoala publica de muzica!