Monumente pentru eroii culturii romane – Alexandru Surdu

 

Imaginea clepsidrei („sora clepsidra”, cum ii zicea un poet de la Biblioteca Academiei Romane), in ciuda banalitatii sale, se preteaza la tot felul de interpretari. Daca reprezinta viata unui om, atunci nisipul care nu s‑a scurs inca masoara timpul care ti‑a mai ramas, cu presupunerea ca scurgerea nisipului se face in mod constant, ca si timpul pe care il masoara. Cine intoarce clepsidra fiecaruia nu se stie, dar odata intoarsa, scurgerea nu mai poate fi oprita. Treptat insa te cuprinde ingrijorarea, Sorge, cum ii zicea Heidegger, si nu‑ti mai poti lua ochii de la clepsidra. Spengler zicea ca fiecare popor isi are clepsidra lui. Atentie la nisip! Mai ales cand acesta este de aur.
Si daca te uiti la clepsidra intoarsa a romanitatii sau latinitatii, cum i se mai zice, orientale, ramai de‑a dreptul ingrozit (Sorge fiind un fel de gluma). Caci romanitatea, cum, necum, se intindea din Nordul Muntilor Carpati pana in Peloponez si din Nordul Marii Negre pana la Marea Adriatica. „Cineva” i‑a intors clepsidra odata cu navalirea barbarilor, iar nisipul s‑a scurs pana cand astazi au mai ramas doar cateva fire razlete prin Balcani si cele de aur ale Romaniei. Dar si Romania tot pierde din teritorii: unele ii sunt rapite, iar pe altele le face cadou vecinilor. Poate ca n‑ar fi cazul inca de ingrijorare, dar ceva Sorge tot ar trebui sa ne cuprinda.
N‑am avut intentia sa scriu pe aceasta tema, dar imprejurarile au reusit, mai ales conferintele cuprinse in acest volum, sa‑mi puna la incercare, in diferite chipuri, aceasta ingrijorare. Si am cautat tot felul de solutii salvatoare.