Mindfulness in psihoterapie - Christopher K. Germer

Practicile de meditatie orientala, printre care se numara si mindfulness, isi fac tot mai mult simtita prezenta in psihoterapia occidentala. Daca la inceput specialistii manifestau reticenta fata de importul dintr-o cultura atat de diferita de a noastra, studiile recente asupra rezultatelor si cercetarile din neurostiinte i-au dovedit din plin eficienta in cadrul psihoterapeutic si in afara sa, odata ce tehnicile sunt invatate si exersate de clienti.

    Volumul de fata, aflat la a doua editie in limba engleza, prezinta proceduri clare de implementare a tehnicilor de mindfulness in psihoterapie si de transmitere a lor catre clienti care se confrunta cu depresia, anxietatea, durerea cronica, adictiile si nu numai. De asemenea, este adus in lumina modul in care mindfulness-ul poate creste acceptarea si empatia in relatia terapeutica. Scrisa intr-o maniera coerenta, desi rodul contributiei mai multor specialisti, cartea recurge la exemple de caz ilustrative si la exercitii practice, fiind un instrument deosebit de util psihoterapeutilor din orice orientare, psihologilor clinicieni, consilierilor psihologici, studentilor.

 

    Christopher K. Germer este psiholog clinician, specializat in psihoterapie orientata spre mindfulness si compasiune.
    Ronald D. Siegel este profesor-asistent de psihologie la Facultatea de Medicina Harvard.
    Paul R. Fulton este psiholog clinician cu practica privata si preda mindfulness in programul Mind the Moment al Universitatii Harvard.

    Fragment din volum:
 
    “Anxietatea si teama sunt reactii umane normale. Resimtim teama atunci cand ne confruntam cu o amenintare imediata sau cu un pericol, cum ar fi atunci cand iesim pe strada si auzim scrasnet de frane cand se indreapta un autobuz spre noi. Corpurile noastre au o reactie de tip lupta-sau-fugi, care face sa ne creasca ritmul cardiac, sa ne transpire palmele si sa ne circule sangele rapid catre membre, astfel incat sa putem lua imediat masuri si sa scapam de amenintare, punandu-ne la adapost. In fata unui pericol real, acesta e un raspuns adaptativ. Aceleasi senzatii de panica pot insa aparea in absenta unei amenintari reale, suscitate de amintirea unui eveniment trecut sau de un pericol viitor imaginat, pregatindu-ne sa ne luptam sau sa fugim atunci cand nu este necesara nicio actiune clara. In plus, angajarea deplina in viata ne impune deseori sa abordam amenintari reale, cum ar fi acceptarea unei provocari in cariera, cand am putea da gres, sau acceptarea unui risc social, cand am putea fi respinsi. In aceste situatii, predispozitia noastra biologica de a evita pericolul si de a cauta siguranta ar putea sa nu fie reactia optima. Resimtim in mod natural anxietate atunci cand anticipam o situatie potential amenintatoare: ne temem, ne facem griji in privinta rezultatelor posibil negative si simtim ca suntem la limita sau in garda. Raspunsurile acestea pot fi si utile; uneori, ne ajuta sa ne pregatim pentru greutati potentiale si sa ne gandim la modalitati de a minimiza pierderile sau daunele posibile. Si totusi, cand teama anxioasa sau ingrijorarea se transforma intr-un obicei rigid, putem pierde legatura cu momentul prezent, iar pregatirea permanenta pentru amenintarile viitoare ne poate eroda calitatea vietii.

    Chiar daca teama si anxietatea sunt raspunsuri naturale si inevitabile pentru viata, mesajul pe care ni-l trimit poate naste confuzie. Simtim nevoia acuta de a scapa de pericol cand nu e prezenta nicio amenintare clara. Ne simtim fortati sa controlam viitorul, in ciuda faptului ca multe aspecte sunt dincolo de puterea noastra de a le controla."