Meseria de a trai - Cesare Pavese

Emotionant si dureros de citit in acelasi timp, „Meseria de a trai” este unul dintre cele mai marete testamente literare ale secolului trecut. 

Pe 26 august 1950, intr-o modesta camera de hotel din Turin, s-a sinucis Cesare Pavese, unul dintre cei mai importanti scriitori italieni ai secolului 20. Cu scurt timp inainte sa moara, si-a distrus sistematic toate hartiile private. Acest jurnal este tot ceea ce a ramas pentru a reflecta trairile spiritului care a cautat cu ardoare sa se inteleaga pe sine si ce se intampla in jurul sau.

Cesare Pavese debuteaza in „Meseria de a trai” la 6 octombrie 1935. Insemnarile din acea perioada exploreaza sinele poetului, iar in substrat analizeaza conditia de condamnat la domiciliu fortat. Se desprinsese recent dintr-o realitate familiara, dupa ce a fost arestat la Torino impreuna cu alti sapte intelectuali si a fost obligat sa isi stabileasca domiciliul in Calabria.

Jurnalul inregistreaza o autentica criza spirituala, iar aria experientelor cuprinde patimirile din iubire (tradata) si activitatea creatoare (reluata). Apar uneori fragmente din conversatii si referinte concrete la viata cotidiana, dar functia jurnalului de a pastra cu fidelitate cele intamplate este redusa la minimum. Pavese consemneaza implicatiile singuratatii si eforturile de depasire a puternicei tendinte de autodistrugere. Marcat de esecul povestii sale de dragoste cu starleta americana Constance Dawling, a realizat un fel de culegere de maxime despre iubire si femeie, despre om si viata in general. Din insemnarile despre arta si poezie si, de fapt, despre moarte, transpare formarea intelectuala a lui Pavese. Lecturile lui insotesc jurnalul si dau nastere unor teme de dezbatere, impletindu-se cu interventii referitoare la politica si razboi, progres si toleranta.

Ultima insemnare dateaza din 18 august 1950, cu mai putin de zece zile inainte de disparitia scriitorului: „Nu vorbe. Un gest. Nu voi mai scrie”. Intr-un jurnal, a nu mai scrie sau a te sinucide coincid in mod necesar. Arta sa a fost unica modalitate prin care s-a aparat de spectrul sinuciderii care l-a bantuit din adolescenta si l-a cucerit in cele din urma.

Prefata debuteaza cu mottoul „Literatura inseamna aparare impotriva jignirilor vietii” si este semnata de Marziano Guglielminetti, care a fost profesor de literatura italiana la Universitatea din Torino din 1971 pana la moartea sa. 

Traducerea, notele si postfata ii apartin lui Florin Chiritescu.