Mesaj catre tineri - Alex. Stefanescu

   ALEX. STEFANESCU. Critic si istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, realizator de emisiuni TV. Nascut la 6 noiembrie 1947. Redactor (incepand din 1990) si redactor-sef (in perioada 1995–2010) al revistei Romania literara.

 

  Autor a mii de articole si a peste douazeci de carti, dintre care a avut un mare ecou Istoria literaturii romane contemporane. 1941–2000, aparuta in 2005 (Ed. Masina de scris) (Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei). Volumele Jurnal secret, 2005 (Ed. Corint) si Barbat adormit in fotoliu, 2010 (Curtea Veche Publishing) s-au epuizat din librarii si au fost reeditate la cererea publicului.

 

   Emisiunea Un metru cub de cultura difuzata de Realitatea TV i-a adus Premiul APTR pentru talk-show-uri pe 2004, iar alta emisiune, realizata pentru TVR Cultural, Istoria literaturii romane contemporane povestita de Alex. Stefanescu — Premiul APTR pentru emisiuni culturale pe 2008.

  In 2009 a publicat o carte despre doua sute cincizeci de carti proaste, Cum te poti rata ca scriitor (Ed. Humanitas). Tot in 2009 a inceput sa realizeze si o emisiune TV pe aceasta tema, Tichia de margaritar. A urmat, intre 2011–2013, emisiunea Iluminatul public, consacrata celor mai bune carti aparute dupa 1989.

 

  Cele mai recente titluri din bibliografia sa sunt: Convorbiri cu Alex. Stefanescu (realizate de Ioana Revnic), 2013, Texte care n-au folosit la nimic, 2014, si Un scriitor, doi scriitori, cu desene de Bogdan Petry, 2014 (aparute la Ed. All).
 
  Aceasta carte reprezinta o ultima incercare a mea de a trezi interesul tinerilor pentru literatura. Sunt prea in varsta ca sa mai fac si alte incercari.
Paginile care urmeaza pot fi citite, asadar, ca un mesaj patetic, dar si ca un testament literar. Daca nu vor convinge instantaneu, poate vor avea ecou ulterior, cand eu nu voi mai fi.

 

  Cand eram copil si am descoperit literatura, mi s-a parut ceva atat de frumos, incat am hotarat, cu un egoism ingenuu, sa nu mai vorbesc nimanui de existenta ei. Voiam ca literatura sa ramana numai a mea.

 

  Odata cu trecerea anilor, am ajuns, dimpotriva, sa doresc ca toata lumea sa se bucure de frumusetea literaturii. Cum sa te uiti la o aurora boreala, fara sa-i chemi si pe altii s-o vada?

 

  Cine mai are nevoie azi de literatura?

 

  Ii vedem pe semenii nostri agitandu se sau distrandu-se de dimineata pana seara, fara sa li se faca sete sau foame de texte literare. Trec, cei mai multi, absenti pe langa vitrinele librariilor. Nu au carti in casa. Si nu stiu numele niciunui scriitor, cu exceptia, poate, a lui Eminescu, in legatura cu care isi aduc aminte doar ca scria versuri si ca a murit nebun. 

 

   Fragment:

 

   Pentru mine a fost o surpriza sa constat ca multi dintre elevi studiaza literatura cu o grimasa de dezgust, asa cum inghit tubul de cauciuc cei carora trebuie sa li se faca o endoscopie. De ce? De ce se intampla asa?

 

   Matematica o invata vrand-nevrand, ca sa poata sa-si masoare pamantul sau sa calculeze cat timp va dura o calatorie. De chimie au nevoie ca sa stie cum sa combine substantele si sa obtina unele noi, necesare in viata de fiecare zi.

 

   Sunt nevoiti, de asemenea, sa-si cunoasca propriul corp si modul lui de functionare ca sa evite suferintele inutile si sa se trateze cand se imbolnavesc.

 

   Si asa mai departe. Este adevarat ca si invatarea acestor discipline poate fi resimtita ca o placere de catre cei care au vocatia studiului sau pur si simplu o curiozitate fata de viata. 

 

   Dar cu sau fara placere ele trebuie invatate. Fara cunoasterea lor, nu se poate trai in lumea de azi. Drept urmare, chiar si cine nu are nicio pasiune pentru studiu se straduieste si, daca nu se poate astfel, se chinuieste sa le invete.