Memoriile Principelui Nicolae Sutu, mare logofat al Moldovei - Nicolae Sutu

Traducere si note: Georgeta Filitti
Cuvant inainte: Georgeta Filitti

 

„Intr-o vreme cand ignoranta si barbaria turcilor ajunsesera la culme, fanariotii, ca agenti, ca dragomani sau hospodari, indeplineau functia cea mai delicata si cea mai primejdioasa ce a existat vreodata, deoarece gratie inteligentei lor ei tineau in mana firele politicii unei puteri care nu putea decat pierde la fiecare conflict cu statele europene... Desi calcau neincetat pe un vulcan, fanariotii au purtat vreme de doua secole greutatea politicii otomane si si-au legat numele de splendoarea care s-a revarsat asupra Portii... Cand ora eliberarii a sunat, averea si viata lor au fost pretul devotamentului pentru cauza libertatii.
Printre cei stabiliti in Principate, cativa s-au naturalizat prin aliante de familie si s-au identificat cu noua lor stare. Ma numar printre ei. Intrat in slujba indata dupa punerea in aplicare a legii organice si ocupand pe rand toate demnitatile superioare, am luat parte direct la toate reformele, la toate regulamentele introduse in administratia tarii. Am fost in mod constant prietenul progresului si al legalitatii. 
N-am contat pe recunostinta publica sau particulara, ceea ce ma consoleaza lesne de ingratitudine. In fine, dupa o lunga cariera, care mi-a ruinat averea si sanatatea, am ajuns sa cultiv stoicismul si mizantropia.“ (Nicolae SUTU)

 

„Nicolae Sutu isi croieste cariera in societatea moldoveana beneficiind de protectia ruseasca, de calitatea de pamantean dobandita prin casatorie, dar in primul rand gratie insusirilor sale: harnicia, vocatia continuarii lucrului inceput, arta relatiilor cu oamenii, interesul pentru buna desfasurare a serviciului public. Resentimentele – si acestea sunt numeroase – le incredinteaza in cea mai mare parte sertarului. Spre deosebire de strabunii sai, care luptau pentru tronurile tarilor romane pana la ultima picatura de vlaga, el isi intelege in mod superior epoca. Prin felul in care s-a manifestat in viata publica romaneasca, prin felul cum si-a impartasit gandul tainic Memoriilor, Nicolae Sutu ramane una dintre vocile de mare disponibilitate ale secolului al xix-lea. S-o ascultam.“ (Georgeta FILITTI)

 

„La 1830, acesta, din toate beizadelele fanariote, s-a rostit pentru Romania, ceea ce atunci constituia un fapt de mare curagiu. De la 1834 a fost necontenit in serviciul tarii... si pot zice ca el a fost acela care a dat mai multa impulsiune instructiunii, asa incat putem afirma ca a format generatiuni intregi. Nicolae Sutu a facut onoare Romaniei.“ (Mihail KOGALNICEANU)

 

NICOLAE SUTU (1798–1871) s-a nascut pe malurile Bosforului, intr-o familie care a dat Principatelor trei domni. Este fiul lui Alexandru Voda, ultimul domn fanariot al Tarii Romanesti, si al Eufrosinei Callimachi; educatia pe care o primise trebuia sa-l aseze pe tronul unuia din principatele romane. Cum istoria isi schimba cursul, se casatoreste cu fiica marelui vornic Constantin Cantacuzino si isi pune cunostintele vaste, puterea de munca, rigoarea si ambitia in slujba contelui Kiseleff si apoi a domnilor regulamentari ai Moldovei, cladind una dintre cele mai prodigioase cariere de om de stat din secolul al XIX-lea romanesc. Timp de aproape trei decenii se afla in miezul puterii sub toate stapanirile, aducand o contributie esentiala la procesul de constructie institutionala si legislativa pe care-l presupune europenizarea Principatelor. Participa din plin la redactarea Regulamentului Organic, apoi este postelnic (1832), mare postelnic (1834), vornic (1835), secretar particular al domnitorului Mihail Sturdza (1835–1848), ministru de finante (1839, 1841–1843, 1849), mare postelnic din nou (1842), mare logofat (1843), mare logofat al justitiei (1846–1848, 1849–1851), autorul principal al Regulamentului instructiei publice (1843), presedintele Sfatului Administrativ extraordinar, director al Teatrului National din Iasi (1845–1846) secretar particular al domnitorului Grigore Al. Ghica (1849–1855), caimacam (1852), presedintele Consiliului de Ministri si ministru de interne (1853), ministrul cultelor si al instructiei publice (1853), deputat (1859). Dupa Unire este solicitat si de Alexandru Ioan Cuza; devine membru al Comisiei Centrale insarcinate cu unificarea legislatiei Principatelor (1860–1862). Conservator moderat in politica, liberal in gandirea economica, filorus convins, se bucura de pretuirea strainilor de care depinde in acele vremuri soarta Principatelor, turci, austrieci sau francezi. Este socotit primul economist si statistician de la noi, cu contributii de pionierat citate si azi in orice studiu asupra economiei Principatelor din secolul al XIX-lea: Aperçu sur les causes de la gêne et de la stagnation du commerce, et sur les besoins industriels de la Moldavie (1838), Aperçu sur l'état industriel de la Moldavie (1838), Actes de l'organisation d'une Banque nationale de Moldavie (1852), Des moyens propres à donner l'impulsion à l'industrie (1861), Quelques observations sur la statistique de la Roumanie (1867). Lucrarea sa economica fundamentala este Notions statistiques sur la Moldavie (1832, 1840, trad. romana Notitii statistice asupra Moldaviei, 1852).