Meditatii lirice - Nicolae Mares

Inzestratul poet Nicolae Mares este totodata un foarte talentat si productiv eseist, aforist, traducator si istoric literar, avand ample studii privind literatura polona si evolutia raporturilor dintre Romania si Polonia pe toate planurile precum si din arta si spiritualitatea universala. Sunt bine cunoscute contributiile sale despre personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea, exegeze unice in lumea ortodoxa. Acestea au intrat in constiinta romaneasca imediat dupa 1989 si au fost apreciate la Sfantul Scaun.

De mai bine de cincizeci de ani, scriitorul roman popularizeaza lirica poloneza in paginile presei culturale romanesti, cunoscute fiind antologiile sale de poezie poloneza, raspandite in spatiul romanesc, inclusiv pe unde hertiene, incepand din anii ’80 ai secolului trecut. Cu ocazia marcarii Centenarului roman si polonez, i-a aparut un masiv volum, la Editura Academiei Romane: 101 poeti polonezi, o lucrare monumentala de 553 pagini, in fapt o rara avis de nivel european, opus indispensabil pentru cele doua culturi. Ca magistru al Universitatii din Varsovia si apoi ani buni ca diplomat pe Odra si Vistula, a cunoscut, la ea acasa, nu doar cultura si arta, ci toata floarea intelectualitatii poloneze, stabilind relatii rodnice de colaborare intre institutiile din cele doua tari, intre poporul roman si polonez.

Autorul volumului de fata este primul poet strain care a publicat-o in afara Poloniei, in romaneste, pe laureata Premiului Nobel, Wisława Szymborska. E vorba de florilegiul „Bucuria scrierii”, aparut in 1978, la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Tot asa, e primul traducator roman care l-a publicat in romaneste pe Papa de fericita amintire, de-acum Sfantul Ioan Paul al II-lea, pe Poetul Karol Józef Wojtyła.

Tot ceea ce a publicat din si despre Polonia timp de peste o jumatate de secol demonstreaza ca Nicolae Mares a fost coplesit de cultura poloneza, de mesajul umanist si patriotic al acesteia. Ce a insemnat Polonia pentru poetul si diplomatul Nicolae Mares gasim consemnate in poemul care poarta acest titlu /pp. 37–38/. El a luat lumina din aceasta cultura, precum cronicarii romani odinioara, a raspandit mesajul ei pe care l-a relevat cu fiecare prilej, simultan cu prezentarea valorilor romanesti in acest spatiu cultural de mare cuprindere si rezonanta european. Se simte usor, urmarindu-i lucrarile, ca a fost coplesit de creatia marilor somitatii poloneze, pentru cunoasterea carora in Romania si-a consacrat, cumva, viata. A se vedea studiile sale despre Adam Mickiewicz, Stanisław Wyspiański, Karol Wojtyła, Kazimiera Iłłakowiczówna, Tadeusz Różewicz, Jarosław Iwaszkiewicz etc. Asadar, nu sunt intamplatoare dedicatiile pe care le-a inchinat acestor creatori de-a lungul timpului, in poemele sale. Sederea sa in Polonia i-a creat sansa de a stabili relatii de sincera conlucrare cu factorii de decizie polonezi pentru promovarea literaturii si culturii romanesti in tara prietena. Ca diplomat, in rang de atasat cultural si de presa, de consilier si ministru plenipotentiar, Nicolae Mares s-a manifestat ca o adevarata institutie de raspandire a culturii romanesti in strainatate, la Varsovia, la Paris sau la Skopje. Nimic din ceea ce reprezenta valoare in literatura romaneasca pana in anii 2000 n-a fost trecut de el cu vederea, reliefand piscuri romanesti, cu marii cronicari incepand, pana la Eminescu, Blaga, Arghezi, Nichita Stanescu, Zaharia Stancu, D. R. Popescu etc., sau de la arta dacica si medievala pe teritoriul romanesc, ajungand la Brancusi si Enescu. Opera acestora a intrat in preocuparile sale, devenind vizibila, cunoscuta si apreciata in Polonia.

In volumele sale de poezie, personalitatile de seama poloneze si gandirea lor este resimtita inca de la debutul sau poetic. A se vedea poemul: Poezie se cheama din culegerea Clarobscur in amurg, unde: „Doar adierea calda / care din om emana / Poezie se cheama. Ai inima / Priveste in inima / A spus Mickiewicz / si-a deschis o era noua a cunosterii.” La fel in poemul dedicat lui Tadeusz Rózewicz, intitulat: Ai tuturor /1965/, poezie care se incheie cu versurile: „Cel care lumina a vazut-o / si / Intunericul l-a cunoscut / Al tuturor poate fi / ori al nimanui.”

Volumul de fata, Meditatii lirice, este cel de al treilea volum de Nicolae Mares pe care editura eLiteratura il publica. Despre Clarobscur in amurg si Raze in apus de soare, exegetul, cunoscutul critic si istoric literar, Ion Dodu Balan a demonstrat in paginile presei culturale romanesti1 „caracterul sapiential” al liricii maresiene, aceasta fiind, in primul rand: „o marturisire, despre noi, despre existenta si moarte, despre vesnicie si efemeritatea proiectata in orice punct cardinal, „de magma infierbantata a pamantului" (Ergo sum). Adauga criticul ca: „Lirica poetului Nicolae Mares nu este deloc festivista, pedanta si idilica, e o poezie in haine „prozaice" de lucru, fara podoabe si zorzoane stilistice, dar admirabila in nuditatea, franchetea si robustetea ei simpla, fara a fi simbolista. Uneori poezia lui Nicolae Mares se infatiseaza intr-o prozodie mai putin obisnuita, fara exigenta ritmului, a rimei si a punctuatiei traditionale, intr-o arhitectonica amintind placut de unele experiente si infatisari moderniste, chiar de avangarda, putin cultivate in lirica romaneasca. Cititorul poate avea uneori senzatia ca citeste poeme in proza si poeme intr-un vers, ca la Ion Pillat si Gheorghe Tomozei, ori sugestive anecdote ultraconcentrate, mult deosebite de ale lui Anton Pann, de pilda, prin tinuta lor intelectuala.”

 

„Aplicand o marturisire a lui Lucian Blaga la creatia lirica a lui Nicolae Mares – afirma Ion Dodu Balan – am putea spune ca in poezia lui fiecare sentiment are un gand care ii da profunzime si fiecare gand un sentiment care-l lumineaza. E o lirica sapientiala, cu formulari gnomice, de proverb istet, e o marturisire sincera, nu declaratie retorica nestapanita, chiar cand e vorba de dragoste: «Si ziua si noaptea / Lumineaza pe cer o stea /  Esti numai tu / Esti dragostea mea.» Sau, din acelasi ciclu, poemul: Cand lipseste dragostea: «Ne nastem /Si tot mai mult ne lipseste ceva./ Ne lipseste dragostea./ Murim./ Si tot mai mult ne lipseste ceva/ Ne lipseste dragostea.» E o poezie in care sunt ingemanate ganduri cu nuante filozofice si simtiri sincere, care curge firesc din viata precum rasina din trunchiul bradului, e o meditatie grava despre firea umana si soarta, ca o moira greceasca ori un fatum latinesc din viziunea atator poeti ai Antichitatii si din Sfanta Scriptura, o meditatie despre ceea ce suntem si probabil vom fi.

 

Pretutindeni oamenii nu fac decat

ceea ce stiu mai bine: isi schimba culoarea

si mai deloc naravurile.

Tot o frunza suntem.

Depinde cand si unde cadem.

Ne poarta vantul in alta parte

Decat in neant?

                          (Citind tineri poeti)

 

Acestei tulburatoare interogatii, fiecare receptor e liber sa-si raspunda singur, in functie de conceptia lui despre moarte si eternitate, despre locul vesniciei sau despre necunoscutul neant. Placut in poezia lui Nicolae Mares este aceasta implicare a cititorului in raspunsul dat intrebarii misterioase. E o meditatie deschisa despre multe din cele omenesti: solidaritate, revolta, dragoste, efemeritatea existentei si vesnicia mortii, cu reflectii subtile despre natura, cu parfumul din capita cu fan si florile care se conserva in arsita lacrimei, despre patrie si tragice evenimente politice si istorice, despre personalitati din cultura poloneza (Jan Kochanowski, Tadeusz Rózewicz si Stanisław Jerzy Lec etc., din lumea cunoscuta acolo, cand lucra la Ambasada Romaniei in Polonia, despre Auschwitz si Insurectia din Varsovia, dar si despre simbolul eternului Mester Manole).”

Nicolae Mares e un poet cu un foarte dezvoltat simt moral in majoritatea poeziilor sale, fara a fi, insa, un anacronic moralist. Poezia lui exprima principii de comportare in viata, ganduri inalte si simtaminte profunde, curate, despre felurite ipostaze existentiale. Se vede ca poetul a studiat filosofia si ca a frecventat universuri lirice dintre cele mai diverse si mai profunde din toate literaturile mari ale lumii.