Marturii de sfintenie romaneasca. Monahi imbunatatiti din secolele trecute - Ioan I. Ica

Scopul volumului de fata este acela de a repune in circuitul teologic si duhovnicesc cateva din marturiile — ingropate in publicatii greu accesibile publicului — privitoare la unele din marile figuri si personalitati spirituale ale monahismului romanesc din epoca postpaisiana: cuviosii Pahomie al Romanului (1660–1724), Antipa de la Valaam (1816–1882), Irinarh Roset (1771–1859), Nifon Ionescu (1807–1901) si Nectarie Cretu (1808–1898). Comun tuturor acestora este faptul ca, din pricina vicisitudinilor istorice, in special ca urmare a reprimarii monahismului ortodox prin masurile de secularizare impuse de statul modern in secolul XIX, toti acesti mari calugari imbunatatiti, cu viata ascetica si duhovniceasca exemplara, au fost nevoiti sa-si lase tara si sa se stabileasca, pentru a se putea implini spiritual autentic, in Rusia, in Palestina sau la Athos care ofereau medii mai prielnice realizarii idealului monahal, de unde s-au si mutat la Domnul. Memoria lor ne-a fost pastrata de ucenici fideli care au asternut in scris vietile lor si ne-au transmis testamentele lor duhovnicesti.
 Dincolo de interesul pur documentar, reeditarea lor intr-o forma moderna are scopul de a readuce in memoria ecleziala a credinciosilor, a teologilor si, nu in ultimul rand, a monahismului actual profilurile catorva figuri duhovnicesti exemplare uitate sau mai putin cunoscute. Caci, asa cum spunea parintele Dumitru Staniloae, „e bine ca toti credinciosii Bisericii din orice loc sa aiba cunostinta de sfintii de pretutindeni, pentru ca fiecare sfant aduce prin faptele lui savarsite in alte imprejurari model de fapte pentru orice fel de imprejurari din viata lor. Caci faptele sfintilor si vietuirea lor straluminata de prezenta lui Dumnezeu in ei depasesc determinarile locale, ridicandu-se la ceea ce poate fi model si intarire pentru credinciosii din orice loc”. 

RECENZII