Marmota se satura de crepuscul - Víctor Rodriguez Nunez

Usor sfioasa, deschizandu-se cu parcimonie, absolut antiretorica, vag ermetica dar si suficient de explicita ca sa ne ajute sa vizualizam imaginar peisajele si locurile pe care le traverseaza, aceasta extrem de sensibila poezie a lui Víctor Rodriguez Nunez avanseaza cu o riscanta modestie a discursului prin etapele unei biografii de surprinzatoare diversitate. Cuvintele sunt exacte si identifica centrul emotiei care le anima. Iar cand cititorul identifica si el acel centru, poemul devine guraliv, debonar, generos ca poetul insusi, care il proteja in pumn.
Dinu Flamand

Incerc sa scriu o poezie in care cititorul stie in orice moment ca se confrunta cu o reprezentare a realitatii si nu cu realitatea in sine. Orice altceva decat un cititor pasiv, caruia i se spune ce sa gandeasca, ce sa faca. In schimb, elipsa puterii, totul implicit, nimic explicit; sensul fara margini, fara semne de punctuatie sau majuscule. Complexitatea, non-concludenta, intunericul poeziei dialogice figureaza timpul nostru.
Víctor Rodrigue Nunez

RECENZII