Margaritare... margaritare, Volumul I - Vasile Suceveanu

„― Luuume, lume! Soooro lume…!

― Ce-ai cu lumea, mai, manivela nenorocita? brusca un ins pletos cu chef de cearta, dintr-un grup de tineri zgomotosi abia trecuti de douazeci de ani, pe un altul, ceva mai in varsta, aflat la o masa mai retrasa, tanar, care incerca zadarnic sa-si inece amarul si necazul din suflet in sticla de votca din fata sa, zadarnic incerca sa se ia cu putinele franturi de melodii de care-si mai aducea aminte si pe care le fredona cu destula stangacie, spre a uita de zbuciumul sau sufletesc, caci efectul atat de mult dorit, al indepartarii de eul sau, se razbuna din ce in ce tot mai crud, tocmai pe sine, readucandu-i in fata sa, ca pe tava, cu atata brutalitate, ceea ce el voia sa uite.

Desi bruscat in asa hal, el isi continua discutia deloc prieteneasca cu sticla de votca, mai bine de jumatate goala deja, cu franturile de melodii cantate, destul de ragusit, si cu vesnica-i tigara Carpati, din coltul gurii. E un tanar de vreo douazeci si sapte, douazeci si opt de ani, imbracat in haine usor patate de ulei si benzina, cu o sapca gri in carouri, nu prea curata pe cap, mijlociu de statura, dar bine facut, caci atat mainele-i puternice crapate de umezeala, soare si vant, capu-i bine proportionat, cat si gatul scurt si gros iti dadeau destule indicii sa poti ghici sub hainele lui, nu prea ingrijite, un corp bine legat si demn de admirat.

― Luuume,... lume! Sooora,... lume...! Ce ma spui, mereu la lume?"

RECENZII