Mamina - Alexandru Lascarov-Moldovanu

„E atata tinerete in aer…” – gandul acesta creste ca o floare de lumina in mintea fetitei, care sta de-un sfert de ceas pe banca singuratica din gradina, privind, ca intr-o aiurare, jocurile luminii pe fata de aur lichid a lacului. Atata bucurie navaleste in inima cuprinsa de uimire, incat pleoapele se zbat speriate, iar pieptul se umfla, asfixiat de navala.
Imbracata cu o rochie usoara, de stofa alba, cazandu-i pana la calcaie (pentru intaia data i se ingaduie o rochie atat de lunga), putin desfacuta la gat, cu pelerinute mici la umeri, pe cap o imensa palarie de pai, care-i umbreste fata surazatoare, iar pantofii de lac negru abia aratandu-si varfurile, de sub marginea plisata a rochiei, inalta si usor implinita, fata are ochii de un verde intens batand in ape negre si priveste lumea cu o curiozitate naiva, ca si cum atunci i s-ar descoperi frumusetile ei. Tine in mana o pereche de manusi albe, pe care, fara voie, le loveste incet de mana cealalta, in joc distrat.
Irinuca.
Cu o saptamana mai inainte, in linistea traiului de la tara, in pasnica monotonie a zilei, a venit, dintr-odata, pe neasteptate, un vartej de tulburare. Irinuca nu avea mama demult. Traia numai in tovarasia tatalui bun, dar tacut si trist, si a matusii Keti. Si mai ales cu gandurile ei. Acolo, in vastele tinuturi albe, Irinuca isi petrecea avantatele cavalcade ale inchipuirii...
Traita fara mama si aproape fara familie, Irinuca nazuia spre o viata in care sa aiba pentru cine trai, pentru ce se jertfi. Sa fie miscare, lumina, ras, veselie, si mai cu deosebire, sa aiba pe cine iubi... Sa dea iubire din plin, sa se devoteze, sa-si daruiasca sufletul intreg tuturor.
Si iata vartejul de tulburare... in viata Irinucai s-a ivit Ian.
Cand, coborandu-se din trasurica de tara, Ian a pus piciorul pe treapta dintai a scarilor si a ridicat ochii spre cei din cerdac, Irinuca a simtit, privindu-l, ca acesta este cel asteptat. L-a privit intr-o fulgerare, s-a speriat de vuietul adanc ce i s-a starnit in suflet si abia a putut sa se tina pe picioare cand tanarul i-a intins mana, recomandandu-se. Era cel din vis... I-a suras in nestire si a simtit pe data nevoia sa fuga, sa se ascunda de rusinea ca i s-a citit totul de pe fata.
Alexandru Lascarov-Moldovanu