Maestra - Incotro sa te indrepti atunci cand ai mers prea departe? - L. S. Hilton

Incotro sa te indrepti atunci cand ai mers prea departe?

In timpul zilei, Judith Rashleigh lucreaza la o casa de licitatii din Londra. Noaptea, este animatoare intr-unul dintre barurile rau famate ale capitalei. Disperata sa realizeze ceva in viata, Judith stie ca trebuie sa intre in joc. A invatat sa se imbrace, sa vorbeasca si sa se comporte pentru a fi pe placul barbatilor. A invatat sa fie o fata cuminte. Dar, dupa ce descopera un secret intunecat din lumea artei, Judith este concediata, iar visurile ei pentru o viata mai buna sunt spulberate. Asa ca apeleaza la un prieten pe care il neglijase multa vreme. Un prieten care o ajutase sa treaca de necazurile din trecut cu fruntea sus si spatele drept. Un prieten pe care o fata buna ca ea nu ar trebui sa il aiba: furia.

 

Un thriller psihologic in traditia Talentatului domn Ripley si o protagonista care aminteste de Lisbeth Salander.

Lisa Hilton este autoare de carti istorice, fictiune istorica, articole in reviste precum Vogue si The Sunday Telegraph, iar sub  numele L. S. Hilton a scris cel mai incitant thriller – Maestra, carte vanduta in 38 de tari.

 

Maestra face parte din colectia Buzz BOOKS – cartile despre care toata lumea vorbeste! O colectie cosmopolita, locul de intalnire a celor mai noi opere de fictiune contemporana – romane aflate in topurile internationale, premiate, ecranizate sau in curs de ecranizare, traduse in zeci de limbi – carti provocatoare, pe care abia astepti sa le citesti.

Coperta brosata

 

Fragment:

 

L-am vazut prima oara cateva luni mai tarziu, la cafeneaua din coltul pietei din fata Panthéonului. Din prima clipa in care i-am intalnit privirea, am simtit ceva ciudat. Nu exista nici un motiv pentru asta; era doar inca un client dintr-un local placut parizian. Pe timpul verii calduroase din oras, imi facusem obiceiul sa incep ziua aici, dupa turele de alergat din Luxembourg si un dus; era la scurta distanta de strada l’Abbé de l’Epée, cu vedere fantastica spre  monumentul din dreapta si spre gradinile din stanga. Era mereu  plin de studenti, invaluiti intr-o ceata de Marlboro Lights pe terasa de fumatori, nu genul hipster, ci boemi burghezi din arondismentele sase si sapte, averea lor reflectandu-se subtil in tenul deschis, gulerele intoarse, parul lucios prins cu esarfe vintage Hermès. Imi facea mereu placere cat de bine ma integram, desi nu le-am vorbit niciodata. De cateva ori, unul dintre tipi m-a salutat dand din cap, si am schimbat cateva saluturi cu unele dintre fete, dar asta era tot. Nu as fi putut avea genul acesta de prieteni, nici daca mi-as fi dorit.

 

Cand esti un nimeni de nicaieri este bine sa iti vezi lungul nasului. Copiii bogati pot avea o viata de boemi, dar bogatia are tentacule lungi – se tes intr-o plasa de protectie care poate deveni si o capcana pentru cei nepregatiti. Copiii bogati au familii si relatii, pun intrebari, pentru ca lumea lor functioneaza prin abilitatea de a localiza oameni. Nu ma puteam expune la asa ceva. Oricum, am comandat grand crème si orange pressé si, dupa o vreme, chelnerul le-a adus fara sa ma mai intrebe, cu acea eficienta familiara pariziana care m-a facut din nou sa simt, in mod placut, ca locul meu este aici. De obicei, iau cu mine cateva cataloage de licitatii, si revista Periscope, pentru a ma pune la curent cu expozitii si vizionari private, si Le Monde pentru conversatie. In caz ca aveam vreodata nevoie sa fac conversatie. Evident, in fiecare zi citeam presa on-line pentru siguranta.

 

Nu a iesit imediat in evidenta din multumea de la primele ore; cred ca este posibil sa fi trecut cateva zile pana l-am observat. Dar, din nou, cand l-am observat, am simtit o tensiune in corp, care, mi-am dat seama, era de mult acolo. Nu un avocat sau un bancher ferchezuit, ci unul dintre acei afaceristi francezi imbracati cu stangacie, ale caror sacouri sunt mereu prea patratoase, cravatele prea colorate pentru o natiune cu o reputatie pentru eleganta. Un functionar sau un manager de nivel mediu sau asa ceva. Camasa lui albastra avea o monograma peste burta nesanatos de mare ce parea recent dobandita, grasimea unui barbat activ care este prea ocupat sau neiubit pentru a-i mai pasa, dar camasile in sine erau ieftine, cu nasturi in loc de butoni, initialele decolorate la o curatatorie, probabil. Am inceput sa-l urmaresc. Fara verigheta, pantofi urati, de obicei cu un exemplar din Le Figaro. Comanda un espresso dublu care era servit cu un pahar de apa pe care nu il bea niciodata. Arata ca si cum respiratia lui ar fi fost uscata. Cat timp mi-a luat sa-mi dau seama ca ma urmarea?

 

La inceput, m-am gandit ca, pur si simplu, ma place. Nu i-am dat de inteles cu privirea sau cu vreun salut politicos ca stiam: nu era genul meu sub nici o forma. Apoi m-am gandit ca poate facuse o pasiune pentru mine – il gaseam acolo ori de cate ori de cate ori ajungeam si eu si statea la masa pana fumam tigara de dupa micul dejun, apoi imi strangeam lucrurile si lasam sase euro cincizeci pe farfurioara. Am inceput sa ma uit peste umar in timp ce ieseam si ma intorceam imediat spre piata. Privirea lui era mereu atintita asupra mea, peste ziarul lui impaturit. Asa ca m-am speriat. I-am facut o poza cu mobilul in timp ce ma prefaceam ca vorbesc la telefon si am analizat-o. Inca imi spuneam ca este doar o masura de precautie. Nimic. O fata insipida, in nici un caz o persoana pe care sa o recunosc. Doar un tacanit melancolic de varsta mijlocie, indragostit de o fata cu parul fluturand in vant si gusturi alese in privinta ziarelor.

 

Mi-am dat seama ca ma urmareste intr-o seara cand am mers la magazinul arab, din coltul strazii mele, dupa tigari, si l-am vazut in statia de autobuz mai jos de bulevard, tot citind din nenorocitul lui de ziar. Am incercat sa-mi spun ca este o coincidenta – doar era Parisul, pana la urma, un oras de cartiere unde fiecare ii recunostea pe ceilalti in quartier-ul sau. Ar fi putut la fel de bine sa locuiasca prin zona, intr-o garsoniera de 23 de metri patrati, cu un televizor enorm cu ecran plat si pozele cu copiii, asezate dupa divort pe un raft de la Ikea. Dar am stiut. In acea clipa scurta si desavarsita de intelegere, monstrii m-au atacat, razand si bolborosind, ciupindu-ma de carnea rece cu degetele lor boante. M-a vazut si in directia privirii lui am zarit zidurile pe care le alcatuisem cu atata grija in jurul vietii mele prabusindu-se, rezistenta lor spulberandu-se in aer.