Lumi in oglinda. Jurnal 2010 - 2015 - Mihaela Albu

 „ … Nu m-am putut desprinde de „Jurnalul” tău. O carte vie, cu viață din viața ta agitată și atât de bogată, devotată profesiei, cărții, oamenilor. N-am avut sub ochi de mult o lectură atât de captivantă, cu pendulări între sinceritate și delicatețe (dar lăsând să se subînțeleagă clar dezaprobarea sau ironia acidă), cu o căutare a sensului existenței sub toate planurile (și, slavă Domnului, ale tale seamănă  cu ochiul cărăbușului, cel cu o mie de fațete!), cu o ubicuitate fantastică, în care să reușești să fi i liantul cultural, politic chiar, să însemni pentru tine însăți ferment creator și pentru alții stimulent de a se „denuda” în slujba prieteniei, a literaturii,  a relegării de lumea părăsită din motive fi rești sau nevoite! /…/ 
   Rar mi-a fost dat sa nu mă „plictisească” lectura unui „Jurnal”, nu doar datorită forței cu care ai esențializat evenimentele, locurile, oamenii, ci și cursivității cu care ai scris, foamei și setei cu care ai asimilat și ți-ai „adjudecat” noile „cunoștințe” în toate sensurile posibile.” Passionaria Stoicescu

                                                           * * * 

   „După o emoționantă și instructivă lectură a jurnalului: Et in America… al Mihaelei Albu, m-am pomenit zicându-mi: Dacă aș fi  citit în tinerețe această carte cred că azi aș fi  fost alt om. M-a marcat și acum destul.
   Mihaela Albu are un spirit de observație special, un suflet de o sensibilitate deosebită, o minte pătrunzătoare și un mod de exprimare a gândurilor, a trăirilor personale „cu totul și cu totul de aur” – te fericește, te îmbogățește, te înnobilează. Relatările, povestirile capătă, sub condeiul iscusit al Mihaelei Albu, o desfășurare cinematografică, numai că domnia sa nu se dezlipește de imaginile, de trăirile, aș zice de propriile cuvinte – rămâne tot timpul personajul central, viu, o vezi în acțiune, în mișcare, îi poți palpa gândurile, sentimentele. Rareori citirea unei cărți m-a încărcat cu atâta energie pozitivă, cu atâta poftă de viață, cu atâta dorință de a întreprinde eu însumi ceva pentru mine însumi, pentru semenii mei.” Florian Saioc