Lumea care n-a fost - Ovidiu Pecican

Cele mai bune marturii si surse de cunoastere a istoriei sint epistolele. Acestea pot oferi o imagine foarte limpede a unor vremuri demult apuse, pot delimita teritorii si pot reflecta in detaliu viata oamenilor de acolo, cu bucuriile si nevoile, cu temerile si sperantele lor. In romanul sau epistolar, o mostra de istorie contrafactuala, Ovidiu Pecican reuseste sa reconstruiasca Moldova veacului al XVII-lea, o alta lume, diferita de cea despre care citim in cartile de istorie, si totusi extrem de familiara. Scrisori din focul luptei, solicitari oficiale la domnie, dar si corespondenta personala, din care nu lipsesc ibovnice, tamaduitoare, hatmani, cronicari, stareti si multe alte personaje ce devin nemuritoare prin ravase. Fidel graiului moldovenesc din secolul al XVII-lea, autorul zugraveste o fresca in epistole a unei lumi care n-a fost, dar asteapta sa fie descoperita.

 

Ovidiu Pecican este prozator si eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (1994). A publicat romanele Eu si maimuta mea (1990; ed. a II-a, 2012); Razzar (1998, in colaborare; premiul Nemira; ed. a II-a, 2012); Imberia (2006); Bokia (2011); Arhitecturi mesianice (2012) si Noaptea soarelui rasare (2013). Proza scurta in volumele Darul acestei veri (2001; nominalizat la premiile ASPRO pe 2001); Clipuri (2001), Zilele si noptile dupa-amiezei (2005), Povesti de umbra si povesti de soare (2008), Clujul in legende (2010; in colaborare) si 999 minciuni (2012).