Ludi - Alexander Hausvater

Dupa succesul extraordinar al volumului de povestiri Ce daca, tradus deja in limbile engleza, germana, franceza si chineza, cunoscutul regizor Alexander Hausvater debuteaza in roman cu PATRU volume publicate in 2020-21 de Editura Integral: Penumbra, Aici, Radio Eros, Dor Calator si, acum, Ludi.

Alexander Hausvater:

Pe masura ce inaintam in povestea lui Ludi ma surprindeam uneori scriind ca si cum eram un participant activ in desfasurarea evenimentelor. In majoritatea timpului insa m-am simtit ca un copil in asteptarea vocii tatalui ca sa afle in ce criza va mai intra Ludi si cum va mai reusi sa iasa din ea numai ca sa intre in urmatoarea. Cu alte cuvinte eram un spectator curios de insiruirea evenimentelor. M-am lasat surprins de itinerariul parcurs de Ludi cocosatul, dar mai ales de aparitia in sine a unui astfel de personaj cum nu l-am intalnit vreodata in viata mea si nici nu imi amintesc sa fi auzit sau citit despre cineva cu un destin asemanator. Si totusi, de mic copil imi auzeam parintii amenintandu-ma, stai drept altfel vei deveni cocosat sau daca nu-ti mananci spanacul iti va creste o cocoasa si toti vor rade de tine, sau, mai rau, daca vei continua asa te vei transforma intr-un cocosat scarbos si nici o fata nu se va uita la tine, poate doar o pitica cu o cocoasa pana la pamant. Asta vrei? E limpede ca nu voiam sub nici un chip sa devin un cocosat iar daca imi iesea unul in fata pe strada, traversam in viteza pe trotuarul celalalt, ca nu cumva sa ma molipsesc, scuipam pe furis peste umar si ma uitam dupa ceva din lemn in care sa pot bate de trei ori. Tot de atunci imi amintesc de intalnirea cu Rigoletto la Opera Romana din Bucuresti. Bufonul cocosat canta: ridoi perche, in timp ce oamenii ducelui se pregateau s-o rapeasca pe Gilda, propria lui fiica. El credea ca era vorba de una din amantele ducelui. Cum mai radea publicul la bancurile bufonului cocosat! De ce? Probabil pentru ca un cocosat provoaca rasul chiar si intr-o situatie tragica. Prezenta cocosatului m-a facut sa inteleg tragicomicul. Aceasta deformatie neasteptata faciliteaza schimbarea perspectivei. Oamenii rad incurajati de iluzia ca nu arata ca el, ba mai mult, se simt in siguranta elevati pe platforma lor morala si se cred indreptatiti sa judece o conduita ca aceea a unui cocosat.

Constient sau nu, Ludi, cocosatul meu din poveste isi vede cu obstinatie de parcursul lui presarat cu violenta, violuri, dar si dragoste si suferinta, un parcurs care m-a surprins si pe mine in cele din urma. Asa ca drumurile noastre s-au despartit. El isi continua drumul lui, eu pe al meu. Un drum care m-a dus in plina pandemie la vaccin. Am primit prima doza exact cand ma pregateam sa inchei romanul. Eu am ales supravietuirea, Ludi era condamnat sa revina mereu in aceeasi forma in alt timp si in alt loc. Poate drumurile noastre se vor reintalni candva, undeva.

Recitind textul imi dau seama ca n-am asternut pe hartie o mare parte din poveste. Poate pentru ca gandesc mult mai repede decat scriu. Astfel ca multe intalniri, conflicte, ganduri si vise au ramas in afara copertilor. Ca si cum ar fi coborat peste ele o cortina de amnezie stergand o serie de evenimente. Evenimente prin care trecuse cocosatul, dar care au ramas pe dinafara. Si totusi, ele se intamplasera si fusesera traite asa ca aveau rolul lor in parcursul unui destin mesianic.

Nu ma consider scriitor in adevaratul sens al cuvantului. Simt ca nu-mi gasesc cuvintele tocmai cand am mai mare nevoie de ele. Se joaca de-a v-ati ascunselea cu mine. Numar pana la 10, cateodata chiar pana la 1000 si tot nu reusesc sa dau de ele. Se ascund asa de bine, ca povestea se deruleaza de la o imagine la alta ca un tren rapid care alearga mereu inainte, fara pasageri si fara marfa. Cuvintele care trebuiau sa descrie imaginile erau parca sterse de o locomotiva care pufaia din greu tragand dupa ea vagoane invechite care sareau pe sine cu un zgomot de nedescris.

Simt in mine prezenta unui cenzor sever, fara pic de compasiune. Apare cand ma astept mai putin si taie fara mila secvente intregi. Ce n-a mai ajuns intre copertile romanului ar fi putut fi in sine o nuvela sau chiar un alt roman. Numai din cauza neputintei mele paginile nu au fost acoperite de fel si fel de trairi intense care au fost lasate de o parte de un autor mult prea impulsiv si lipsit de rabdare.

Ce a ramas sub titlul Ludi e doar o mica parte din ce visasem sa fie. Marturisesc ca sunt obisnuit cu o astfel de soarta. In ceea ce priveste munca mea in teatru, am petrecut mii de ore la masa de lucru pregatind cu mare minutiozitate spectacol dupa spectacol. Dar de cum incepea productia propriu zisa cu discutii interminabile cu directorii teatrelor despre buget pentru colaboratori, costume, decoruri, lumini etc. de cum incepea si o serie de compromisuri fara sfarsit. Asa ca evenimente, personaje, conflicte, intalniri si despartiri sfarseau in intunericul cosului de hartii de sub biroul meu.

Cu totii purtam pe spate o cocoasa, ca Ludi. Cateodata ea e vizibila, dar in majoritatea cazurilor reusim s-o ascundem sub titluri universitare, medalii, premii, diplome sau certificate de tot felul. Inauntrul nostru insa ea continua sa existe. Pe de o parte ne face vulnerabili, slabi, nesiguri, dar pe de alta parte tocmai ea este cea care ne confera spiritualitate. Ne face sa traim o existenta paralela cu cea reala. Iar uneori cand cele doua se contopesc, visele devin realitate. Prin ele ajungem sa transcendem slabiciunea, mediocritatea si nedreptatea. Spiritul devine respiratie si respiratia devine suflet. In acest fel devenim autorii propriei noastre vieti. O voce comuna ne aduna pe toti laolalta. Cu totii suntem creatia unei fiinte supreme care ne iubeste indiferent daca purtam cocoasele la vedere sau nu.

Bucuresti, 21 martie 2021

RECENZII