Liviu Rebreanu - Ion, un roman in cinci lecturi - Mihai Petre

Liviu Rebreanu ramane inepuizabil pentru interpretari din varii puncte de vedere, hermeneutice, structuraliste, psihologice etc. Cartea domnului profesor Mihai Petre, bazata pe o cercetare din domeniul structurilor narative, propune o abordare activ-moderna a marelui romancier. (ELENA DRAGOS)

Integrala operei lui Liviu Rebreanu in 23 de volume, datorata lui Niculae Gheran, a fost secondata de-a lungul timpului si de alte culegeri pretioase documentar sau analitic precum Centenarul Liviu Rebreanu (1885 – 1985), Bistrita, 1986, pentru ca, in 1995, la Editura Ramida din Bucuresti, D. Stan Radulescu sa ofere celor interesati editia secunda intitulata Dictionarul personajelor din opera lui Liviu Rebreanu in numar de 2. 284 si la care se adauga Indicele toponimic alaturi de Critica despre eroii lui Rebreanu. Acum ceea ce realizeaza si exemplifica profesorul Mihai Petre este conceptul lectura integrala „din cinci perspective diferite”, fiind adresata nu doar invatamantului liceal. Orientarea, in general, didactica, dar, mai ales, fidelitatea exemplificativa alcatuita din nu mai putin de cinci perspective diferite (pamant, cronotop, verbul „a fi” / a avea etc.) adauga proaspete argumente in clasicizarea de facto a romanului Ion si regasibile, de asemenea, in celelalte romane, dar si in nuvelistica lui Liviu Rebreanu. (MIRCEA MUTHU)

Integrala, lectura noastra a fost realizata din cinci perspective diferite: a pamantului, a cronotopului, a verbului, a simbolurilor si a functiilor, proceselor si relatiilor dintre personaje. Orientarea didactica a demersului nostru a impus un stil accesibil, evitand incarcatura neologica, specifica abordarilor universitare. In functie de tematica analizelor, a proiectelor ori a discutiilor la clasa, cartea poate fi utilizata in intregime sau punctual. Noutatea interpretarilor propuse romanului Ion, valorificarea in alt plan a achizitiilor criticii si teoriei literare, accesibilitatea ideilor si pertinenta concluziilor noastre, toate speram ca vor asigura cartii atributele unei abordari utile. 

Sigur, de talentul autorului depinde daca insertia de realitate reuseste sa devina, prin fictionalizare, parte a textului epic. In cazul lui Rebreanu, elementele utilizate constient, de la onomastica la transfer, apar si functioneaza ca parti ale realitatii „dinauntru”, atat de bine, incat nimeni nu mai este interesat de realitatea primara, cautand-o pe cea fictionala. Sesizat chiar de autor, fenomenul este in desfasurare, caci in orice excursie la Prislop (azi Liviu Rebreanu) inscrie si identificarea unor toponime si antroponime functionale in roman si suprapuse realitatii pe care o anuleaza astfel. Realitatea concreta se imbogateste cu fictionalitatea, singura care intereseaza si se impune ca manifestare. Incheiat, procesul de fictionalizare face loc fictionalitatii, cu afirmare in spatiu si timp. Intelegem ca ea este limitata spatial la cuprinsul romanului, dar nelimitata temporal prin generatiile de cititori. Fictionalitatea, ca singura realitate romanesca, este prezenta atat timp cat un cititor o aduce la existenta, prin repunere in circuitul literar. (MIHAI PETRE)
 

RECENZII