Lettere. Scrisori - Niccolo Machiavelli

Traducere, cronologie, note si ingrijirea editiei de Smaranda Bratu Elian
Prefata de Rinaldo Rinaldi

 

 

„Volumul de fata reprezinta prima versiune romaneasca a scrisorilor lui Machiavelli. Este vorba de 87 de scrisori, adica, dupa stirea mea, corpusul complet existent la aceasta data al acelor scrisori care, in vremea lui, s-ar fi numit familiares, adica scrisori particulare – chiar si atunci cand sunt adresate unor persoane oficiale. [...] Unii dintre nenumaratii cercetatori care s-au dedicat studiului acestui mare personaj, recunoscut drept parinte incontestabil al teoriei politice moderne, si care s-au aplecat, desigur, si asupra acestor scrisori, le-au considerat cel mai frumos epistolar al Renasterii. Nu stiu daca un asemenea calificativ, chiar adevarat fiind, ar fi relevant. Relevant este insa, cu siguranta, ca acest epistolar ofera o imagine extrem de vie a lumii din vremea secretarului florentin, atat la nivelul marii politici, cat si la nivelul vietii cotidiene, si inca si mai mult o imagine deplina asupra omului care era Machiavelli.“ (Smaranda BRATU ELIAN)

 

„Intre 15 iunie 1498 si 29 august 1512 Niccolò Machiavelli, trimis in numeroase state italiene si europene in calitatea sa de secretar al celei de a doua cancelarii a Republicii Florentine, a scris numeroase scrisori si relatari «de serviciu» trimise colegilor si superiorilor sai, dandu-le raportul cu privire la respectivele misiuni. Fireste, acest masiv corpus de epistole nu trebuie confundat cu repertoriul mult mai restrans al scrisorilor private publicate in acest volum, cu toate ca strategiile de comunicare din cele doua tipuri de scrisori, cele de serviciu si cele private, pot fi cu usurinta puse alaturi, ele prezentand adesea vadite analogii: analizele politice aprofundate, specifice epistolarului diplomatic, se regasesc in numeroasele pagini scrise prietenilor si, invers, gustul replicii caustice, al poantei si al zeflemelei apare nu de putine ori in scrisorile oficiale. [...] Scrisorile particulare ale secretarului florentin sunt strans impletite cu restul operei sale, cu registrul comic al teatrului si al multora dintre poeme, dar si cu grandioasele generalizari istorice si antropologice din capodoperele sale Principele si Discursuri asupra primei decade a lui Titus Livius. Aceasta prima editie romaneasca a corespondentei private a lui Machiavelli o dovedeste din plin, confirmand extraordinara unitate a scrierilor lui, farmecul nepieritor si actualitatea provocatoare a teoriei sale politice.“ (Rinaldo RINALDI)

 

„Pe urma ies la drum si ma mut la han; vorbesc cu cei ce trec pe-acolo, ii intreb de noutatile de la ei din sat si aflu tot soiul de lucruri, observ diferite apucaturi si tot felul de ciudatenii omenesti. Intre timp se face ora mesei, cand eu si ai mei mancam bucatele pe care sarmana mea gospodarie si minuscula-mi avere ni le ingaduie. Dupa ce am mancat, ma intorc la han: acolo ma vad cu hangiul si de obicei si cu un macelar, un morar si doi caramidari. Cu astia stau si ma tampesc jucand toata ziua septic si table, unde se isca nenumarate galcevi si, la suparare, nesfarsite injuraturi; si de cele mai multe ori batalia se da pe o para, dar asta nu inseamna ca racnetele nu ni se aud pana la San Casciano. Astfel, inconjurat cum stau de paduchii astia, ma caznesc sa nu-mi mucegaiasca creierul, si-mi vars focul pe ticaloasa asta de soarta, si sunt multumit ca ma calca astfel in picioare ca sa vad pana unde merge cu nerusinarea.
Insa cand se lasa seara, ma intorc acasa si intru in odaia mea de lucru; iar cand ajung la usa ma lepad de hainele obisnuite de peste zi, pline de noroi si de tina, si-mi pun vesminte regesti si de curte; si imbracat astfel cum se cuvine, imi fac intrarea sub boltile antice in alaiul marilor oameni din vechime, unde, primit fiind de ei cu iubire, ma hranesc cu acele bucate, singurele cu adevarat ale mele si pentru care, doar, am fost nascut; acolo nu ma sfiesc sa vorbesc cu ei si sa-i iscodesc cu privire la ratiunea faptelor lor; iar ei, omenosi cum sunt, imi raspund; si timp de patru ceasuri nu stiu ce-i aceea plictiseala, uit de orice suparare, nu ma sperie saracia, nu ma inspaimanta moartea: ma mut cu totul in lumea lor.“ (Niccolò MACHIAVELLI)