Lazaret – suflete ratacite - Despre iubire si despre iertare - Silviu Craciunas

 

„Iubirea poate fi un tratament, dar poate fi si moartea definitiva a unui suflet. Gabriel parea gata sa-si ofere trupul si inima unei fiinte pierdute de lume. Din ce ratiuni? Din mila? Din orgoliul de a-si demonstra capabilitatile de medic? Din ascunzisul propriei nebunii? Dar dragostea? Ea unde este, dragostea? Ascunsa in cuvinte pe care el o sa i le serveasca ca pe niste pastile de trei ori pe zi, inainte sau dupa masa? Intr-un ser al pasiunii prefacute revarsata peste trupul ei fara aparare? Gabriel ar fi vrut sa-i vorbeasca despre visul lui, dar banuia ca va fi luat din nou in deradere. Doamna nu credea in vise, doamna era o fiinta normala, judecata ei nu putea trece dincolo de limitele rationalului, Doamna nu parea a purta in suflet samanta fecunda a nebuniei care ne transforma uneori din oameni in zei.” (fragment din carte)