Jurnal din vremea ocupatiei (vol. II) - Vasile Th. Cancicov

Jurnalul lui Vasile Cancicov este cea mai pretioasa si consistenta marturie din Bucurestiul sub ocupatie. Volumul intai, cuprinzand insemnarile din august 1916 pana in august 1917, a aparut la Editura Humanitas in 2015.

In ajunul intrarii Romaniei in Marele Razboi, constient ca este martor al unor momente istorice, Vasile Th. Cancicov isi incepea seria impresiilor zilnice, care se vor intinde pe durata a 28 de luni. Pe langa consemnarea suferintelor personale (mai mult sau mai putin imaginare), jurnalul fostului deputat surprinde speranta, deznadejdea si usurarea generatiei care a nazuit la Romania Mare. Ramas in teritoriul ocupat, privat de libertate si detinut politic, Vasile Cancicov radiografiaza experientele pe care razboiul le-a impus populatiei civile. Este cronica mai putin glorioasa a celor care„au vietuit, fara demnitate“, alaturi de inamic, framantati de incertitudini si intrigi politicianiste. La un moment dat, deznadajduit de soarta cruda a unei Romanii infrante si cucerite, Vasile Cancicov renuntã, pentru 37 de zile, sã mai scrie in jurnal.

Cand, in noaptea de 12 august 1918, am incheiat impresiunile mele, eram convins ca am intrat intr-o epoca banala ce nu mai putea inspira nici un interes de a mai fi notata. Mai contribuise la aceasta incetare o oboseala ce-mi pricinuia nenorocita mea sanatate. Simt azi ca am facut o gresala, ca nu a fost momentul de a incheia povestea, deoarece noi si mari evenimente stau sa se desfasoare pana sa se lase cortina si nu voi sa lipsesc de la aceasta.“

Nu ne ramane decat sa-i fim recunoscãtori lui Vasile Th. Cancicov pentru indarjirea de a zugravi, intr-o bogatie de tonuri, miracolul infãptuit la sfarsitul anului 1918. (Daniel CAIN)

Azi se implinesc doi ani de cand am inceput a scrie notele acestea, iar maine doi ani de la declararea razboiului Romaniei. Cand am inceput a le scrie, in odaia de la hotel Caraiman, la 13 august 1916, eram plin de entuziasm. Dupa doi ani de teribile framantari si deceptii, ne gasim zdrobiti si umiliti ca tara, fara mari sperante de mai bine. Romania libera si cu imens prestigiu de la 13 august 1916 e o Romanie ingenuncheata si fara independenta. Desi am sacrificat o parte din teritoriul tarii prin Pacea de la Bucuresti, tara e inca sub calcaiul inamicului si ocupata militareste.

Guvernul ce ne guverneaza– in deradere– in numele Regelui Ferdinand, desi compus din romani, indeplineste ordinele si poruncile ocupantului dusman, neputand face nimic in interesul Romaniei. Neputand lucra pentru tara, isi trece vremea razbunand uri personale, lucru pe care inamicul il sprijina cu rautate: asa ca, in momentul ce las condeiul, guvernul ce a visat unitatea noastra nationala si a incercat sa o realizeze merge la judecata, nu a inamicului invingator in contra caruia ne-am ridicat sa ne dezrobim, ci a propriilor nostri concetateni, ce spre rusinea neamului nostru se cheama romani.

Ce va aduce ziua de maine e un mister pe care nimeni nu poate prevedea.


VASILE TH. CANCICOV s-a nascut la 16 octombrie 1873, intr-o familie de conditie modesta din Bacau. Este al doilea nascut din cei sase copii ai cuplului Theodor Al. Cancicov (functionar) si Raluca, nascuta Stanciu (casnica, fiica de functionar). Fratele mai mic al lui Vasile, cunoscutul om politic liberal Mircea Th. Cancicov (1884–1959), a fost in mai multe randuri ministru la sfarsitul anilor 1930; persecutat si incarcerat de comunisti, avea sa moara in inchisoarea de la Ramnicu Sarat. Dupa studii primare la Bacau si Iasi, Vasile Cancicov se inscrie in 1892 la Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti. Se implica activ in misca rile studentesti de protest din vara anului 1894, declansate de procesul intentat, la Cluj, liderilor miscarii memorandiste a romanilor transilvaneni. In 1896 obtine diploma de licentiat in drept si se inscrie in Baroul Bucuresti. Activeaza in cadrul influentei Ligi pentru Unitatea Culturala a tuturor Romanilor. In primavara lui 1898 intra in politica si se inscrie in Partidul Conservator. La nici 26 de ani impliniti este ales, in mai 1899, deputat de Bacau. In alegerile din februarie 1905 obtine un nou mandat de deputat. In 1908 paraseste randurile Partidului Conservator si decide sa-l urmeze pe Take Ionescu in nou creatul Partid Conservator-Democrat. In aceasta perioada devine director al cotidianului Ordinea, „organ conservator-democrat“. In noiembrie 1912 obtine un al treilea (si ultim) mandat de deputat. In 1914 se retrage de pe scena politica si, pana la sfarsitul vietii, se va ocupa, cu destul succes, doar cu avocatura. Unele dintre pledoariile sale sunt publicate sub forma catorva brosuri, aparute intre 1915 si 1928. Dupa ce Romania intra in prima conflagratie mondiala, decide sa ramana in Bucurestii aflati sub ocupatia Puterilor Centrale. Din cauza trecutului sau politic, este retinut si privat de libertate timp de 20 de luni. Jurnalul tinut in toata aceasta perioada va fi publicat in 1921, sub titlul Impresiuni si pareri personale din timpul razboiului Romaniei. A fost decorat atat de regele Carol I, cu ordinul „Coroana Romaniei“, in grad de comandor (1913), cat si de regele Ferdinand, cu „Steaua Romaniei“, in grad de ofiter (1921). Se stinge din viata la 27 mai 1931, la Bucuresti.