Istoria pedagogiei - Carmen Manuela Cazan

O incursiune in istoria gandirii pedagogice nu reprezinta doar un act de reconstituire a trecutului paideutic, ci si un prilej de a releva dimensiunile valoroase ale unei traditii, care ne poate impulsiona si inspira in continuare. Noile abordari nu apar pe un teren gol, ci se construiesc pornind de la ceea ce au realizat mai valoros generatiile trecute. Eforturile de inovare nu pot incepe prin a ignora astfel de realizari, deoarece orice demers inovator presupune si o valorificare, o intregire, o ducere mai departe a unui patrimoniu consolidat in timp.

Istoria ideilor pedagogice face proba coparticiparii trecutului la arhitectura prezenta a educatiei. Doar temporal experientele trecutului nu ne apartin, valoric insa, ele constituie o dimensiune a ceea ce suntem acum. Se intelege ca intotdeauna o doctrina pedagogica s-a structurat in functie de imprejurarile istorice, prin prisma carora trebuie judecata si apreciata. In educatie se restrang si se concentreaza nevoile, ideologiile, tendintele si aspiratiile societatii in si prin care tind sa se realizeze. Scopurile educatiei au fost dintotdeauna si scopurile societatii, cristalizate in idei generale proprii epocii respective, iar mijloacele prin care s-a urmarit realizarea lor au reflectat conditiile de viata specifice timpului.

Astfel, unele dintre ideile constitutive ale diverselor doctrine pedagogice ne apar acum ca fiind desuete, caci ele au raspuns nevoilor epocii in care au fost propuse si nivelului respectiv de dezvoltare al stiintei, altele insa ca regasindu-se reexprimate intr-o forma noua, dezvoltata si asezata pe alte fundamente, mult mai solide, in abordarile pedagogice actuale. De aceea, recursul la istoria doctrinelor pedagogice ne poate clarifica imaginea asupra unor filiere ideatice, asupra originii unor probleme specifice educatiei si solutiilor ce le-au fost aduse, asigurandu-se, in acest fel, o temelie trainica pentru noi elaborari teoretice si, implicit, pentru noi abordari practice.

RECENZII