Istoria din cotidian - Vasile Puscas

Am elaborat acest volum ca urmare a unei situatii paradoxale din Romania: se spune mereu ca romanii, indeosebi cei din generatia tanara, nu mai sunt interesati de istorie, dar marile cotidiene din tara publica aproape zilnic articole cu tematica istorica, ceea ce inseamna ca exista cititori care iubesc Muza Clio. Totodata, reviste non-academice de istorie si-au gasit o nisa de piata apreciabila in societatea romaneasca. E adevarat ca aceasta „istorie jurnalistica” pune accentul pe evenimentialul din trecut, pe spectacular, dar va trebui sa recunoastem ca semnalul este de dorinta a receptarii scrisului istoric, doar ca acesta este intr-o prelungita criza, din cauza istoricilor, in primul rand. Caci perceptia destul de larga a publicului este ca multi istorici ai epocii post-1989, repudiind demersul istoriografic ideologizant ante-1989, au mentinut tonul politizat al scrierilor lor, modificand doar optiunile partidiste. Iar uneori au simulat rol de procuror. Motiv pentru care cititorii amatori de istorie au preferat factualitatea trecutului, chiar prezentata fara pretentia de fapt istoric, ci ca parti ale memoriei intamplarilor petrecute in timp.

Personal, sunt convins ca toti cetatenii epocii noastre de tranzitie, care pare fara sfarsit, sunt doritori sa inteleaga societatea contemporana. Ei vor sa li se prezinte traseele fundamentale pe care este inscrisa perioada in care traiesc, asteapta sa primeasca – asa cum remarca si Daniele Ungaro (Capire la società contemporanea, 2004) – interpretari semnificative ale vietii sociale prezente, sensurile ei posibile. Caci lumea tehnologica actuala si cea viitoare ofera nenumarate date si informatii pe care ar vrea sa le inteleaga si mai ales sa le poata folosi in mod rational. Or, tocmai aici s-ar simti rolul istoricului epocii contemporane care, in ultimele decenii, a cedat interpretarea fenomenelor istoriei imediate sociologilor, politologilor, filosofilor. Doar ca acestia au o abordare descriptivista sau prezinta explicatii adesea partidiste ori speculative. De aici si neincrederea publicului in istoricii asociati cu partizanatul si preferinta confuza pentru factualitatea trecutului si mai putin pentru interpretarea istoriografica.

Este adevarat ca atat in randul majoritatii istoricilor din Romania ca si al cetatenilor acestei tari inca domina anumite „conventii” despre ceea ce este istoria. Din Antichitate s-a prelungit perceptia ca istoria ar avea doar functia sociala de „a perpetua amintirea vietii popoarelor sau a regilor” (Paul Veyne, Cum se scrie istoria, 1999, p. 357). S-a crezut ca istoria trebuia doar sa povesteasca despre individualitatea unei natiuni intr-un continuum cadru spatio-temporal. Iar o alta „conventie” este ca istoria nu inseamna decat expunerea despre un trecut demult intamplat, cunoasterea prezentului venind de la sine. Or, adevarata istorie se cere a fi o istorie completa, legand trecutul, prin prezent, de viitor. Astazi, mai mult decat ieri, ritmul vietii sociale este deosebit de accelerat, iar prezentul devine trecut tot mai rapid. Astfel ca prezentul imediat devine trecutul recent, gandirea omului aproape contopind istoria recentului cu cotidianul in derulare catre viitor. Intr-un asemenea complex de desfasurare a vietii sociale, constiinta noastra are nevoie de cunoasterea mega-trendurilor evolutive care au generat realitatea prezentului, acesta fiind doar o statie temporala spre calea viitorului pe care ne dorim sa o strabatem cu totii. Din pacate, si aceasta evolutie grabita a lumii i-a facut pe majoritatea liderilor sa gandeasca doar in termenii timpului scurt, in interes electoralist sau pentru profitul imediat. In urma cu cateva zile, testand opinia unui cunoscut lider politic din Romania, acesta mi-a declarat ca el nu este interesat nici macar de istoria ultimului deceniu, concentrandu-se doar asupra felului in care prezentul ii poate asigura succesul in viitorul imediat! Modalitate prin care este sigur ca nu pot fi receptate corect toate elementele interdependentelor complexe de la nivel local, regional, international. Acestea uneori dau senzatia de anarhie sau haos, de amenintare a crizelor si chiar posibilelor conflicte. De unde lipsa de viziune articulata, atitudinea de „vazand si facand”, centrarea deciziilor pe interesul individual si/ sau de grup, iar mai putin asupra celui societal.

Istoria revine in atentia liderilor politici doar in vremuri de criza, cum este si cea in care traim noi, cand sunt nevoiti sa se intrebe ce a mers gresit in evolutia anterioara, cum poate fi explicata cetatenilor sincopa dezvoltarii si ce solutii credibile ar putea propune pentru iesirea din situatia critica. Abia atunci se recunoaste ca in structura constiintei sociale exista un important palier al constiintei istorice. Un astfel de context este folosit, uneori, pentru a instrumenta istoria in scopul inducerii de conceptii, tendinte si senzatii din sfera politicilor interne si curente internationale (exemple fiind crizele post-Razboiul Rece si discutiile despre democratie, stat, sistem international, razboaiele mondiale din secolul al XX-lea etc.).

Istoria este acea arie a cunoasterii in care istoricul interpreteaza relatiile pe care le percepe intre doua structuri spatio-temporale diferite. Conexiunea intre trecut si prezent este data de schimbarile procesului evolutiv, care constituie substanta reconstituirii istoriografice, sunt aproape imperceptibile pentru contemporanii etapelor tranzitorii, dar atrag atentia sensibilitatii istoricului. Sau, cum spunea Philippe Ariès (Timpul istoriei, 1999, p. 262), istoricul este cel care prezinta omului modern „un mod de a trai in timp”. Desigur, a interpreta istoria contemporana este mai dificil, din mai multe puncte de vedere, decat reconstituirea altor epoci istorice. Spre exemplu, o greutate a confruntarii scrisului istoriei contemporane cu cititorii este data de capacitatea acestora de autoreprezentare in timpul prezent. Tocmai de aceea, istoricii epocii contemporane isi asuma un dialog mai intens cu mediul receptor, care este tot mai extins. Dar, vorba celebrului Fernand Braudel, pentru istoric, scrierea istoriei contemporane, din postura de observator sau/ si participant, nu este doar „o aventura a spiritului”, ci ramane prin excelenta o munca critica, deoarece „spiritul istoric este critic la baza” (Ecrits sur l’Histoire, 1969, p. 18).

Din dorinta de a pune cititorii din Romania in fata multiplelor si complexelor fatete ale istoriei contemporane, din dubla postura de creatori de istorie contemporana si receptori ai temelor reconstituirii acesteia, am publicat in cateva jurnale centrale si locale, in unele reviste cu profil economic sau geopolitic, anumite articole si interviuri in care propun prezentarea unor subiecte de istorie a secolului al XX-lea si din primele decenii ale veacului in care traim. Sunt interpretari ale istoricului-participant sau observator despre fapte, fenomene, procese istorice, unele aflate in derulare la data publicarii volumului. Fie ca sunt referiri la evenimente istorice petrecute in urma cu un secol sau foarte apropiate zilelor noastre, analize istorice, chiar recenzii ale unor lucrari istoriografice, acestea reflecta inregistrarea unor stari actuale sau sensibilitati cotidiene ale contemporanilor, intentia noastra fiind sa contribuim la cunoasterea framantarilor istoriei prezente si deschiderea perspectivelor evolutiilor urmatoare. Desigur, raportarea autorului la aceste fenomene istorice s-a facut pornind de la perceptiile si uneltele istoricului, dar si tinand cont de propriile experiente sau niveluri de implicare directa in unele initiative, decizii si realizarea unor fapte istorice recent petrecute. Precizam ca unele texte, care initial au fost tiparite in publicatii diverse (2017-2021), au suferit mici modificari pentru ca volumul de fata sa primeasca unitate stilistica si coerenta tematica.

Citind Tema vremii noastre (editia 1998), a lui José Ortega y Gasset, poate fi mai bine inteles de ce generatia de dupa Primul Razboi Mondial credea ca epoca postbelica va fi una de schimbari fundamentale in societate. Acel sentiment a fost generat tocmai de „trecutul imediat”, cum il numea filosoful spaniol. La modul general, optiunile erau pentru un viitor pacifist sau unul belicos. Acesta din urma insemna ca o generatie repudia trecutul si dorea depasirea lui pe cale radicala. Ortega y Gasset numea astfel de traire „sensibilitate vitala” si sustinea ca variatiile spiritului omenesc pot fi descifrate prin intermediul acestei istorii a timpului imediat. Iar predictia lui, din 1921, s-a dovedit destul de exacta, deoarece s-a ajuns la cel de-al Doilea Razboi Mondial. Cred ca ceva asemanator am simtit si noi dupa incheierea Razboiului Rece. Poate ca asteptarile noastre erau chiar mai intense si extinse. Tranzitia post-1989 a fost insa prelungita de spiritul de conservare al multora, dar in mod sigur si de ezitarile reconstituirii verosimile a istoriei contemporane, ceea ce a ingreunat elaborarea unei viziuni transformative a societatii care dorea desprinderea de tarele epocii Razboiului Rece. Tocmai de aceea, eu cred ca, in ultimele decenii, istoria recenta a navalit peste noi, cu voia sau fara voia noastra, ne-a influentat vietile cotidiene si ne-a obligat sa constientizam ca suntem parte intr-o istorie contemporana (nu s-a ajuns la sfarsitul istoriei, cum anuntase Francis Fukuyama) si, totodata, ne-a impulsionat sa o interpretam si sa o intelegem. Altfel spus, constatam ca nevoia de istorie vine chiar din trairile noastre ca fiinte umane si strabate cu noi ritmurile si sensurile vietii cotidiene. Traind prezentul, traim in istorie. Iar volumul acesta ar dori sa va insoteasca in efortul clarificarii drumului pe care-l veti alege pentru binele fiecaruia si al intregii societati. (Vasile Puscas)
 

RECENZII