Invierea. Top 10+ - Lev Tolstoi

Invierea este ultimul roman al lui Tolstoi, la care a lucrat cu intreruperi un deceniu intreg. 
Povestea este inspirata de un caz real din epoca.

Pe cind isi face datoria ca jurat intr-un proces dificil, printul Nehliudov o recunoaste in prostituata acuzata de crima si jaf pe slujnica nevinovata de care se indragostise in adolescenta si pe care a sedus-o ceva mai tirziu. Atunci cind femeia devine victima unei erori judiciare stupide, Nehliudov nu-si mai poate urma traiul luxos si lipsit de griji, ci decide sa renunte la tot si s-o urmeze, pentru a o salva cu orice pret, potolindu-si astfel chinuitorul sentiment de vinovatie pentru soarta ei tragica. Invierea este un tablou vast al Rusiei de sfirsit de secol XIX, in care imaginea celulelor mizere de inchisoare se suprapune cu bogatia stralucitoarelor palate nobiliare; romanul reprezinta in acelasi timp o critica plina de indignare la adresa sistemului de guvernamint, a justitiei si a Bisericii.

 

Traducere din limba rusa si note de Adriana Liciu 

 

Lev Nikolaevici Tolstoi (1828‑1910) – celebru scriitor rus, autorul unei opere in care individualul si nationalul capata dimensiuni universale. Incepind cu trilogia autobiografica scrisa in perioada 1852‑1857 si alcatuita din romanele Copilaria, Adolescenta si Tineretea, sondarea „fluiditatii” universului interior si a temeiurilor morale ale omului a devenit principala tema a operelor sale. In nuvela Cazacii (1863), eroul, un tinar aristocrat, redescopera bucuria comunicarii cu natura, viata fireasca si integra a omului simplu. Capodopera Razboi si pace (1863‑1869) zugraveste viata intregii societati ruse in perioada razboaielor napoleoniene; evenimentele istorice si interesele personale, caile de autodefinire a personalitatii si spontaneitatea vietii populare sint prezentate drept componente echivalente ale existentei natural‑istorice. La sfirsitul anilor 1870, scriitorul trece printr‑o criza spirituala amplificata ulterior de ideea desavirsirii morale si a „simplificarii” (care a dat nastere doctrinei si miscarii „tolstoismului”) si intreprinde in operele sale o critica din ce in ce mai accentuata a institutiilor birocratice, a statului, a bisericii (in 1901 a fost excomunicat din Biserica Ortodoxa Rusa), a civilizatiei si culturii, a intregului mod de viata specific „claselor cultivate”: romanul Invierea (1889‑1899), nuvela Sonata Kreutzer, dramele Puterea intunericului (1887) si Cadavrul viu (1900). De asemenea, interesul sau se indreapta spre temele mortii, pacatului, caintei si renasterii morale, in jurul carora sint construite nuvelele Moartea lui Ivan Ilici (1884‑1886), Parintele Serghi (1890‑1898) si Hadji‑Murat (1896‑1904).