Insulele fermecate. Calatorii prin mituri si magie, dragoste si pierdere - Laura Coffey

Insulele fermecate: Calatorii prin mituri si magie, dragoste si pierdere / Enchanted Islands: A Mediterranean Odyssey – A Memoir of Travels through Love, Grief and Mythology de Laura  Coffey este despre banalul care devine extraordinar si despre modul in care putem alege de fiecare data in viata sa transformam o pierdere intr-un castig.

„Insulele fermecate” este povestea Laurei Coffey, pe care pandemia de Covid 19 a prins-o pe picior gresit. Cu o relatie de dragoste care tocmai se incheiase si fara job, lockdown-ul ar fi  fost mult prea greu de suportat pentru ea, daca ar fi ramas inchisa singura in garsoniera ei micuta din Londra. Prin urmare, alege sa calatoreasca, evadand dintr-un scenariu trist si  apasator. Laura alege astfel sa isi infranga propriile limite si sa isi acorde un timp de calitate in care sa se impace si cu ideea bolii tatalui ei. Iar odata pornita la drum, Laura se va  metamorfoza intr-o noua Laura: mai profunda, mai matura, mai sigura pe ea, pregatita sa isi traiasca viata dupa alte coordonate... Asa cum, de altfel, odiseea l-a transformat pe Ulise  intr-un om smerit, mai intelept si mai bun...

Laura Coffey este scriitoare de jurnale de calatorie si se simte cel mai bine in miscare. Se declara dependenta de inotul in apa rece si de aventura si ii place sa scrie despre frumusetea  salbatica a locurilor pe care le viziteaza si despre oamenii pe care ii intalneste in drumurile ei prin lume. Lucrarile i-au fost publicate in Condé Nast Traveller, The Guardian si BBC  Travel. Este profesoara certificata de yoga, o impatimita a calatoriilor solo si are o mare pasiune pentru pasari. Cand nu scrie, ii place sa se plimbe cu bicicleta prin Londra, sa faca  yoga sau sa-si planuiasca urmatoarea evadare pe o insula indepartata.

Laura indeplineste toate conditiile pentru ca lockdown-ul din timpul pandemiei de Covid-19 sa se transforme intr-o adevarata penitenta: nu are propria ei familie, nici macar un iubit; nu  are un job si nici macar o preocupare concreta care sa-i tina mintea ocupata in aceste vremuri grele; nu isi poate vizita nici macar parintii din cauza pericolului de a-l contamina pe  tatal sau, bolnav de cancer in faza terminala; prin urmare singurul lucru care ii ramane de facut este sa stea singura in garsoniera ei, care pare ca o strange si sa-si rumege nefericirea.

Cautand o solutie sa iasa din aceasta situatie, aparent fara iesire, Laura este inspirata de pasiunea ei pentru mituri. In opinia ei, miturile au rolul de a ne ajuta sa intelegem lumea,  asa cum hartile ne ajuta sa ne gasim echilibrul, sa intelegem unde ne aflam in spatiul gravitational. In momentul de fata ea are nevoie de amandoua.

Citind o editie a „Odiseei” lui Homer, cu o prefata scrisa de Emily Wilson, Laura se gandeste serios la veridicitatea acestei fraze: „exista o anumita corespondenta intre lumea lui Homer  si lumea reala, insa relatia este partiala si inexacta”. Asadar, de ce nu ar afla pe cont propriu cat la suta din locurile strabatute de Ulise in Odiseea sunt reale, si cat la suta  fictiune?

Laura se hotaraste astfel sa calce pe urmele lui Ulise, profitand de relaxarea restrictiilor odata cu sosirea vacantei de vara si deschiderea „coridoarelor de vacanta” si paraseste Londra  cu scopul de a descoperi locurile fermecatoare in care geografia si mitologia se intersecteaza, ajungand astfel sa descopere puterea vindecatoare a naturii, a calatoriilor, a inotului in ape reci, a drumetiilor lungi pe munti si a cerurilor stralucitoare pline de stele. Timp de sase luni Laura va evada din viata ei mica si apasatoare si va calatori prin arhipelaguri si insule mediteraneene mistice, considerate locuri ale periplului epic al lui Odiseu. 

Aventura ei incepe cu un sir de insule vulcanice mici din largul coastei Siciliei, despre care mai multe teorii sustin ca au inspirat o parte din Odiseea.

Vizitam asadar, rand pe rand: Insulele Eoliene (Sicilia, Italia), Insula Ciclopilor, Insula lui Calipso, Insula Zeului Soare, insorita Itaca, Stromboli, Cefalù sau Insula Zeului Soare,  zeul bucuriei umane.

Fiecare oprire pe care o face, este un prilej pentru a rememora celebrul poem al lui Homer si aventurile pe care Ulise le-a trait prin locurile prin care a calatorit. Dar mai ales, fiecare  noua destinatie reprezinta pentru Laura o noua modalitate de a incerca sa uite de boala tatalui sau si de inevitabilul care avea sa se produca oricum, indiferent cat de departe ar fi fugit  ea...

Pentru iubitorii de calatorii, aceasta carte va fi o sursa de inspiratie pentru viitoare destinatii de vacanta, iar pentru iubitorii poemului lui Homer, cartea va fi un prilej de a-si  aminti anumite pasaje din el.

Astfel, despre Lipari, cea mai mare dintre insulele eoliene, aflam ca a fost loc de exil pentru adversarii politici italieni, in anii 1920, actualmente fiind un loc linistit si romantic, cu drumuri inguste si felinare vechi si frumoase ce stralucesc pe pietrele de marmura alba.

Aici, Laura ia cina cu un strain pe care il cunoscuse pe feribot si este muscata de o meduza, prilej de amintire a legendei antice despre Meduza si Poseidon. 

Odiseea Laurei continua pe insula Vulcano renumita pentru baile sale vindecatoare cu namol si Valle dei Mostri („Valea Monstrilor”). Aici Laurei i se face dor de tatal ei si primeste o  veste buna: o companie ii oferea un contract pe termen scurt in momentul in care se va intoarce la Londra.

Salina este o insula luxurianta si luxoasa, cea mai verde insula din arhipelag, care a fost numita astfel dupa lacul sarat care inca ii parfumeaza aerul.

Stromboli este una dintre cele mai salbatice si mai indepartate insule din acest arhipelag. Aici Laura face o drumetie lunga, ajungand pana la caldera celebrului vulcan, unul dintre cei mai activi din lume si cauta pestera lui Eol. Totodata ea mediteaza la viata ei, la defectele pe care le are si la modalitatile prin care le-ar putea atenua.

Laura paraseste Insulele Eoliene si se intoarce in Sicilia, despre care se spune ca a constituit sursa de inspiratie pentru insula lui Helios, zeul soarelui, din Odiseea. Aici, Laura viziteaza Cefalù - un oras vechi, cu o arhitectura arabo-normanda si cu multe minuni arhitecturale extraordinare de admirat. Aici aflam legenda raului Cefalino, despre care se spune ca s-a  format din lacrimile unei nimfe care si-a ucis din greseala iubitul si vizitam satul Castelbuono, aflat sus, pe munte, si capela in stil baroc Cappella Palatina. 

Vestea ca se inchid coridoarele de vacanta cu Italia o sperie putin si se gandeste ca ar trebui sa se intoarca acasa. Insa tatal ei o linisteste la telefon ca nu aceasta ar fi cea mai buna  alegere pentru ea. Prin urmare, Laura se hotaraste sa mai ramana in Sicilia.

Laura devine astfel un Odiseu invers, care calatoreste tot mai departe de casa, in speranta ca va putea evita astfel un destin neconvenabil. Urmatoarea ei destinatie este  Itaca.

In drum spre Itaca, Laura mediteaza la motivele pentru care iubeste atat de mult mitologia si ne ofera motive pentru a o indragi si noi la randul nostru:

„Miturile creeaza intelesuri, ne arata cum sa ne gasim calea atunci cand suntem pierduti si singuri si nu ne simtim deloc curajosi. Ele ne ofera eroine si aliati si pericole si speranta  mereu arzatoare ca vom fi izbaviti, ca vom regasi drumul spre casa si vom fi intampinati, intr-un sfarsit, cu bratele deschise. Stiinta nu ne poate spune nimic despre moarte si viata de apoi, dar povestile pot.”

Odata ajunsa in Marettimo, un sat pescaresc foarte izolat, atmosfera se schimba. Locuitorii nu mai sunt la fel de prietenosi ca in Sicilia, ei fiind renumiti pentru aversiunea lor fata de  turisti. Marettimo era Itaca in viziunea unor cercetatori, dar Laura nu rezoneaza deloc cu acest loc neprietenos si plin de legende triste. 

Asa ca porneste mai departe spre Favignana, cunoscuta ca insula caprelor si a minunatiilor din Odiseea, unde Odiseu si echipajul sau s-au oprit inainte de a merge sa-l infrunte pe ciclop.  Aici, petrece destul de mult timp inotand, facandu-si prieteni, meditand si bucurandu-se din plin de libertate, care devenise un lux pentru locuitorii marilor orase in timpul pandemiei de  Covid. Insa pentru ca Sicilia este declarata curand zona portocalie, Laura va fi nevoita sa plece spre o alta destinatie. 

Se indreapta asadar catre Croatia, mai precis spre portul Split de pe Coasta Dalmata, care, dupa insoritele insule italiene, este ca un soc rece, intunecat si inghesuit.

Insa, potrivit unor surse, locul principal al calatoriei lui Odiseu a fost Marea Adriatica, si nu Marea Egee, insula croata Mljet fiind considerata insula lui Calipso, dintr-o serie de  motive, inclusiv fiindca are o pestera care se potriveste descrierii din poveste. Dar pentru ca nu gaseste un feribot direct spre Mljet, cumpara un bilet spre Korčula, cea mai apropiata  insula, planuind sa petreaca cateva zile acolo inainte sa gaseasca o modalitate de a pleca mai departe. 

Vantul puternic impiedica insa plecarea feriboturilor spre insula Mljet, Laura impacandu-se astfel cu ideea ca, atunci cand e vorba despre o odisee, nu prea poti alege unde sa mergi, totul  depinzand de soarta si de zei.

Pe masura ce restrictiile devin din ce in ce mai dure in Korčula, iar cafenelele si restaurantele se inchid, singuratatea o cuprinde din nou si Laura ia decizia sa plece la Zagreb, imediat  ce friboturile vor reincepe sa circule. De acolo intentioneaza sa ia un avion care sa o scoata din tara.

Reuseste sa ajunga in cele din urma la Zagreb, de unde se imbarca spre Menorca, Spania. Potrivit unor istorici insula ciclopilor ar putea fi una dintre Insulele Baleare, asadar Menorca ar  putea fi chiar tinutul pe care umblau monstrii cu un singur ochi. In Menorca, Laura sarbatoreste Craciunul. Dupa un apel prin Zoom in care ii revede pe tatal ei, pe fratele ei si pe cei  doi nepoti ai ei, Laura ia masa la un restaurant local. Singuratatea ii va fi alungata de o straina cu care face cunostinta la fata locului.

Este Ajunul Anului Nou si Laura isi respecta rutina pe care si-o formase in timpul acestei calatorii de a se scalda in fiecare zi in apele reci ale marii. Insa, indiferent de ce moment al  anului este si de cat de reci sunt apele marii, gandurile Laurei se indreapta din ce in ce mai des spre tatal ei, rememorand tot felul de momente petrecute alaturi de el. 

Laura trebuie sa recunoasca astfel ca oricat de departe ar fi de el si oricat de multe preocupari si-ar gasi, mintea ei se intoarce mereu la ceea ce o preocupa cel mai mult de o buna  bucata de vreme: starea de sanatate a tatalui ei. Din pacate insa, in ciuda numeroaselor tratamente pe care le incearca, starea acestuia se inrautateste din ce in ce mai tare, pana cand,  intr-o seara, primeste un telefon de la fratele ei care ii cere sa se intoarca acasa.

Inevitabilul se produce asadar, iar Laura isi da seama ca nu putem fugi de realitate oricat de mult ne-am dori acest lucru. 

Laura se intoarce acasa asadar pentru a se confrunta cu lucrul de care se temea cel mai mult. 

Si pentru ca moartea unuia dintre parinti este pentru foarte multi dintre noi ca o resetare, Laura isi mai acorda un ragaz pentru a se reacomoda cu lumea ei si cu lumea in general din care  lipsea acum tatal ei. Se intoarce asadar pe insule, in Menorca mai exact, pentru ca are incredere in faptul ca insulele o pot vindeca:

„De ce m-am intors pe insula asta? Incercam din rasputeri sa privesc lucrurile altfel sau, mai exact, sa gasesc un nou mod de a le privi. Sau poate ca era mult mai simplu decat atat, voiam  sa ma intorc inapoi pentru ca viitorul mi se parea distrus.”

Timpul se scurge rapid si Craciunul se apropie. 

Laura isi umple timpul incercand sa faca lucruri utile.

Apoi paraseste insulele si se intoarce la Londra, unde timpul curge altfel. Amintirea tatalui ei o urmareste inca, poate dintr-o dorinta a ei de a  nu-l uita prea devreme, poate dintr-o dorinta a lui de a nu fi uitat atat de curand...

Dar viata merge mai departe, si dupa fiecare pierdere, fiecare dintre noi trebuie sa isi gaseasca puterea, in felul sau, de a merge mai departe. Scenariul este intotdeauna altul, dar atat  timp cat stim ca viata nu cunoaste alta directie decat inainte, vom fi intotdeauna pe drumul cel bun...

Te invit sa te delectezi cu aceasta poveste, si cu povestea din poveste, si sa te gandesti la viata ta astfel:

„Traim inauntrul povestii noastre, tesandu-ne propriile mitologii, fiecare viata fiind propriul poem epic cu monstri din adancuri si zei vicleni, dragoste si tradare si calatorii departe  de casa. Tristetile acestei lumi si frumusetile ei. Frumusetile ei eterne. Cred ca putem alege incotro sa ne indreptam atentia, catre insula sau catre inchisoarea din mijlocul ei. Toate  stau unele langa altele, paradisul si ceea ce i se opune. Nu putem trai fermecati toata viata. Exista durere, suferinta si moarte, dar exista si insule intermediare, daca stii cum sa  ajungi la ele. Acele colturi incantatoare castigate cu greu, unde timpul viseaza, unde vremea este mereu senina si unde marea de un albastru intens te invaluie.”

RECENZII