Insemnarile unui om de rand - Mihai Beniuc

„Insemnarile unui om de rand“ nu sunt singurele pagini cu acest titlu, scrise de Mihai Beniuc. Incredintate subsemnatului in vara anului 1975, impreuna cu alte manuscrise, le ofer acum spre tiparire, prin bunavointa criticului si istoricului literar, Ilie Rad.
Obsesia de a-si nota impresiile zilnice – diferitele ganduri politice, filosofice sau stiintifice (a fost pasionat, pana la sfarsitul vietii, de cercetarea psihologiei animalelor), dar, mai ales, inversunatele dispute literare – l-a stapanit toata viata. Si nu mai putin regretul ca multe din aceste insemnari s-au pierdut, risipite in imprejurari dificile.
Se poate sustine despre Mihai Beniuc ca, odata cu moartea lui (1988), s-a petrecut „disparitia unui om de rand”, a unui individ lipsit de orice importanta, formula cu care isi intituleaza romanul sau, din 1963, sau insemnarile de fata? E greu de spus, pentru ca insemnarile publicate acum, la aproape un sfert de veac de la moartea autorului, departe de a scoate la iveala o fiinta banala, ne dezvaluie un foarte complicat personaj, impresionant prin verticalitatea opiniilor, de multe ori aberante, dar si prin dramatismul unei constiinte infirmate de propriile sale credinte utopice. (V. Fanache)

Daca volumul de memorii dictate in 1975 („35 de ani printre literafi“, tiparit abia in 1999, cu titlul „Sub patru dictaturi“) a fost puternic autocenzurat si cenzurat, in vederea publicarii volumului atunci, prezentele pagini memorialistice si fragmente de jurnal sunt scrise cu o „liminara sinceritate“ (expresia ii apartine lui Camil Petrescu). Document de mare insemnatate pentru istoria literara si alte discipline conexe (prin marturiile aduse, prin dosarul de istorie literara – „Mihai Beniuc vs. Lucian Blaga“ –, prin cele peste 70 de fotografii, texte facsimilate, pagini din ziare si reviste etc.), cartea de fata reflecta nu doar „spiritul veacului“, ci si drama unui om, marirea si decaderea lui, nelinistile si singuratatile sale.
Mihai Beniuc s-a considerat si a si fost un comunist „pana la moarte“. Cu toate acestea, in 1967, la implinirea varstei de 60 de ani, cand comunismul romanesc era in faza lui asa-zis „liberala“, Mihai Beniuc este nevoit sa constate ca regimul comunist s-a dovedit a fi o mare utopie: „Pentru naivitatea lor, ar trebui sa li se ridice monumente pana la cer lui Marx, Engels si Lenin. Desigur, nu si lui Stalin, cu care se pune capat iluziei, dar definitiv“. (Ilie Rad)