Inferno - Dan Brown

 Robert Langdon, profesorul de simbolistica de la Harvard, se trezeste la miezul noptii intr-un spital. Dezorientat si suferind din pricina unei rani la cap, el nu-si aminteste nimic din ce i s-a intamplat in ultimele treizeci si sase de ore, nici cum a ajuns acolo, nici de unde are acel obiect bizar pe care medicii i l-au gasit in captuseala hainei. Lumea lui Langdon se transforma in haos si se vede nevoit sa fuga prin Florenta impreuna cu Sienna Brooks, o tanara a carei prezenta de spirit ii salveaza viata. Profesorul isi da repede seama ca se afla in posesia unei serii de coduri ingrijoratoare create de un om de stiinta sclipitor - un geniu a carui obsesie legata de sfarsitul lumii e egalata doar de pasiunea pentru una dintre cele mai influente capodopere care s-au scris vreodata - poemul epic "Infernul" al lui Dante Alighieri. Palazzo Vecchio, Gradinile Boboli si Il Duomo sunt locuri istorice care le ofera lui Langdon si Siennei sansa de a descoperi o retea de pasaje ascunse si de secrete vechi, dar si o paradigma stiintifica terifianta care va fi folosita fie pentru a imbunatati substantial viata de pe pamant, fie pentru a o distruge.
 
   Dan Brown s-a nascut pe 22 iunie 1964 si a crescut in Exeter, New Hampshire, SUA, fiind cel mai mare dintre cei trei copii ai lui Constance si Richard G. Brown. Dupa ce a absolvit liceul Phillips Exeter Academy in 1982, Brown a frecventat cursurile Colegiului Amherst, finalizate, in 1986, cu o dubla specializare, in spaniola si in engleza. In 1993, Brown a devenit profesor de limba engleza la Phillips Exeter, predand si cursuri de limba spaniola la Scoala Lincoln Akerman. In 1996, Brown a renuntat la catedra pentru a deveni scriitor cu norma intreaga.

 

    Fragment:

     
    Eu sunt Umbra.
    Prin cetatea sumbra zbor
    Prin damnarea eterna prind aripi.

    Pe malurile fluviului Arno ma impleticesc, cu rasuflarea taiata.. cotind la stanga, pe Via dei Castellani, indreptandu-ma spre nord, furisandu-ma in penumbra de la Uffizi.

    Si totusi, ei ma urmaresc.

    Pasii lor rasuna mai tare acum, vanatori fara indurare si ragaz.

    De ani sunt pe urmele mele. Perseverenta lor m-a obligat sa raman ascuns..  m-a silit sa traiesc in purgatoriu... trudind sub pamant aidoma unui monstru htonian.

    Eu sunt Umbra.

    Aici, la suprafata, imi ridic privirea spre nord, dar nu pot gasi calea ce duce direct la salvare.. caci Apeninii intuneca prima licarire de lumina a zorilor.
    Trec pe dupa palazzo, cu turnul sau crenelat si orologiul cu o singura limba.. strecurandu-ma printre vanatorii veniti la prima ora a diminetii in Piazza San Firenze, cu vocile lor ragusite si rasuflarea mirosind a lampredotto si a masline fripte.

    Traversand inainte de Bargello, o iau spre vest, spre flesa abatiei Badia, si ma izbesc de poarta din fier de la baza scarilor.

    Aici,  orice sovaiala trebuie lasata in urma.

    Rotesc manerul si pasesc in coridorul din care stiu ca nu mai exista cale de intoarcere. Imi silesc picioarele ca de plumb sa urce scara ingusta. inaltandu-se spre cer in spirala, cu trepte de marmura tocite si crapate.