In dulcea capcana a seductiei. Confesiunile unei informatoare - Lucian I. Vaceanu

... seful atelierului tehnologic, a chemat-o pe Marcela la el in birou. Acolo i-a comunicat ca va fi sefa de proiect al unei instalatii care urmeaza sa fie cumparata de peste hotare. Lucrand pe langa alti sefi de proiecte timp de aproape cunci ani, cat a fost studenta la Facultatea de Chimie Industriala - curs seral, a obtinut suficiente cunostinte si experienta ca de acum incolo sa se descurce si singura. Pentru Marcela insemna primul gest concret de apreciere a competentei profesionale si a increderii ce i se acorda ca va face treaba buna. Dar, totodata, mai insemna ca de a doua zi va colabora cu „talharii” de ingineri din celelalte ateliere,” desteptii” din minister,” vulpile” din intreprinderile de comert exterior,” sacalii” firmelor straine care cu totii, dar fiecare in alt mod, cauta sa te muste sau sa te inghita, pe nemestecate.
Fire orgolioasa, initial s-a aratat tare mandra de aceasta noua functie care i-a adus in suflet multa bucurie, dar imediat a revenit cu picioarele pe pamant, cand si-a adus aminte ca la punerea in functiune a instalatiei ii vor tremura pantalonii pe fund, i se va uda camasa de transpiratie si va dardai de frica, daca nu-i vor iesi bine probele tehnologice. Acceptand riscul meseriei isi facu griji pentru viitor, lasand trecutul in grija altora.
De a doua zi, Marcela a participat la primele discutii tehnice in sala de protocol. Aceasta se afla la parterul blocului, imediat dupa intrare, in partea dreapta. Conform indicatiilor de atunci, pentru cumpararea unei instalatii era obligatorie existenta a cel putin trei oferte, in cazul de fata, prima oferta care intra in competitie era a unei firme din Italia. Urma ca dupa aceea sa discute, peste cateva zile, cu reprezentantii unei firme sosite din Spania si, in final, cu unii din Franta. Dupa terminarea discutiilor, toti cei trei reprezentanti au propus partii romane, ca pe cheltuiala lor, sa le viziteze propriile instalatii, care se aflau in functiune. Instalatia care urma sa fie cumparata de partea romana, ar semana intrutotul cu cea vizitata. Cu acea ocazie se puteau convinge si de performantele tehnice al acesteia. In cel mai scurt timp, o delegatie compusa din reprezentantii M. I. Ch., Chimimport si Marcela impreuna cu o colega mai in varsta, de la Atelierul de Montaj al Institutului de Proiectari Petrochimice -IPROCHIM, au plecat peste hotare. Delegatia era condusa de o cucoana sclifosita din cadrul M. I. Ch, secondata de alte doua paparude venite de laintreprinderea de Comert Exterior. Durata sejurului era de sapte zile, din care patru se consumau pe drum si cite o zi era rezervata pentru vizitarea fiecarei instalatii. Toate au mers bine pana la vizita ultimei instalatii, aflata undeva in Spania. Inginera din Atelierul de Montaj o trase de maneca pe Marcela, pentru a se indeparta de grup. Dorea sa nu fie auzita de ceilalti.

—    Uite de ce te-am chemat in afara grupului. Inginera isi lua inima in dinti si continua. Tu nu ai cumva senzatia ca noi, de fiecare data, am vizitat una si aceeasi instalatie? Nu din punct de vedere tehnologic, ci din cel al asemanarii utilajelor, al configurarii montajului, al dispunerii conductelor pe estacade etc. Toate acestea sunt identice cu cele din Franta si Italia. Daca ma refer numai la montaj, care este specialitatea mea, ar trebui sa se observe imediat amprenta fiecarui proiectant daca acestea au fost proiectate si montate de firme diferite, cum pretind ca sunt. Toate seamana intre ele. Aici, in instalatia asta in care ne gasim acum, daca privesti cu atentie, nu este nimic diferit...