In 1983 si 1992 premiul nobel trebuia sa poarte un nume romanesc. Marin Sorescu - Ion Jianu

 

„Dar sunt si alte lucruri importante pe care le gasim in interviurile lui Ion Jianu. Aflam, de pilda, ceea ce in parte stiam din zvonurile publice ca, in 1992, Sorescu ajunsese in faza finala a selectiei pentru premiul Nobel. Fuseseretinut de juriu pentru „lista mica”, exact cum se intamplase cu cativa ani maiinainte cu Nichita Stanescu, colegul de generatie si comilitonele sau. Pana la urma ravnitul premiu i-a ocolit si pe unul, si pe altul. N-a fost sa fie. Ca sa se implineasca blestemul care spune ca noi, romanii, suntem norocosi doar atunci cand este vorba de esecuri. Aici nu ratam niciodata. Nenorocul romanesc, cum ii zice Cioran, socotind ca acesta este cuvantul care ne defineste mai bine destinul si specificul... Ca sa grabeasca lucrarea nenorocului, in cazul lui Marin Sorescu au intervenit, se pare, trei confrati de la Bucuresti, poeti cunoscuti. Indignati peste masura si speriati ca nu cumva confratele lor sa fie incoronat la Stockholm, acestia ar fi trimis unde trebuie un memoriu plin de acuzatii abominabile la adresa lui Sorescu. Ambasadorul Suediei in Romania l-ar fi invitat pe poetul „nobelibil” si i-ar fi aratat, scarbit, documentul... Cel care relateaza acum aceste posibile infamii in lumea scriitoriceasca nu „desecretizeaza” pe autorii lor. Il inteleg. In lipsa unor dovezi precise este bine sa pastrezi prudenta. Sorescu mi-a vorbit la vremea respectiva, trebuie sa marturisesc, despre aceasta cabala, dandu-mi si numele instigatorilor. Pastrez si eu discretia. Am motivele mele…” (Academician Eugen Simion)