Imblinzirea romantismului - Virgil Nemoianu

Privit în dinamica sa, ca proces cultural, romantismul reflectă, poate mai mult decît alte curente literare, varietatea culturii europene. Odată stabilită principala dihotomie a romantismului, între high-romanticism - perioada grandioaselor fantezii şi viziuni ale epocii revoluţionare - şi perioada romantică post-napoleoniană, caracterizată prin reverii, sentimentalism şi ironii complicate şi decepţionate, Virgil Nemoianu identifică un concept mediator, care să servească la demonstrarea ideii fundamentale din Îmblînzirea romantismului. Şi anume, existenţa a mai multe centre de emergenţă a romantismului în Europa şi totodată a unei unităţi fundamentale, dincolo de particularismele descrise de istoricii diferitelor literaturi naţionale. Autorul argumentează că marca \"Biedermeier\", teoretizată de critici cu privire la Germania, poate fi extinsă la descrierea literaturii şi a culturii franceze şi britanice dintre 1815 şi 1848, ca şi a celei din Europa Centrală şi de Est. 
Romantismul \"îmblînzit\" acceptă mai degrabă separarea decît integrarea: trecerea de la universalism la diferitele şcoli naţionale, de exemplu; distincţia între natură şi cultură, ca şi între raţiune şi imaginaţie. Iubirea absolută deschide calea glorificării afecţiunii familiale şi a păcii domestice. Idilismul devine o stare de spirit populară şi oferă un context vizual şi conceptual epocii Biedermeier. \"Preocuparea generală a epocii pare să fie găsirea unei modalităţi de a păstra neştirbită speranţa într-o schimbare radicală în istorie, ţinîndu-se cont de limitele şi de posibilitatea eşecului.\"

Născut la Bucureşti, Virgil Nemoianu trăieşte de aproape 25 de ani în Statele Unite. Deţine catedra specială \"William J. Byron Distinguished Professorship\" la Universitatea Catolică din capitala Statelor Unite. A mai predat la Universităţile din Bucureşti, Londra, Cambridge, Amsterdam, Cincinnati şi California (Berkeley), a ţinut conferinţe şi a prezentat comunicări la circa 50 de universităţi din Europa şi din America de Nord. Este autor a peste 15 cărţi şi 600 de articole şi recenzii apărute în România, Elveţia, Anglia, Statele Unite, Olanda, Canada, Germania, Ungaria şi în alte ţări. Domeniile sale de specialitate sînt romantismul european, teoria literaturii şi istoria intelectuală a secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. Lucrări literare: Simptome (1968) şi Arhipelag interior (1994). Deţine titlul de doctor honoris causa al Universităţii din Cluj. Între 1979 şi 1994, a fost director al programului de literatură comparată la Catholic University of America, iar între anii 1989 şi 1991, prorector-asociat al aceleiaşi universităţi. Este membru al Academiei Europene de Arte şi Ştiinţe. A făcut parte din conducerea secţiei de romantism comparat şi a secţiei de studii europene a Asociaţiei de Limbi Moderne din Statele Unite. În prezent, este vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată şi membru în Biroul Executiv al Asociaţiei Criticilor şi Cercetătorilor Literari din SUA.
Printre lucrările sale principale se numără, alături de cea de faţă, Teoria secundarului (1989), tradusă şi în româneşte şi, în curs de apariţie, Triumful imperfecţiei.