Iisus Hristos, Lumina lumii si îndumnezeitorul omului - Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae

„Teologia ortodoxa este esentialmente o teologie a luminii pentru ca insusi „Dumnezeu este lumina” (1 Ioan 1, 5). De aceea, in cartea de fata, Parintele Profesor Dumitru Staniloae foloseste in mod precumpanitor un limbaj al luminii, talcuind mari teme ale gandirii teologice si trairii duhovnicesti ortodoxe din aceasta inedita perspectiva. Astfel, intelegem ca „tot ce exista este lumina”. Depasind treptele luminii create – fie ca este vorba de cea fizica, fie de cea iradiind din intelesurile lucrurilor -, omul sporit duhovniceste poate ajunge sa stravada, cu ajutorul luminii sesizante a mintii, daruite lui prin insusi faptul crearii sale, chiar existenta luminii celei necreate. Se implineste, astfel, tainic, cuvantul Psalmistului, care spune: „intru lumina Ta vom vedea lumina” (Psalmul 35, 9).

De altfel, chiar omul si lumea sunt deopotriva taine si lumini, in masura in care raman in Dumnezeu. Doar statornicite in El lumea si omul isi dezvaluie intelesurile, rosturile lor inalte si netrecatoare, de Dumnezeu randuite din vesnicie. De aceea, orice incercare de a le devaloriza punandu-le sub semnul absurdului este neavenita. Absurdul, ne previne Parintele Dumitru Staniloae, citand nume celebre de promotori ai acestei viziuni profund negative, nu este o contestare doar a oricarei finalitati in creatie, in lume, ci a insesi temeiurilor binelui, izvorator din iubire, deoarece absurdul inseamna biruinta nonsensului, a non-comuniunii, deci a intunericului si a mortii. Binele, insa, este indisolubil legat de lumina, de sensul creator nepieritor, de bucuria comuniunii, dupa cum arata Sfantul Evanghelist Ioan: „oricine face rele uraste Lumina si nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca. Dar cel ce lucreaza adevarul vine la Lumina, ca sa se arate faptele lui, ca in Dumnezeu sunt savarsite.” (Ioan 3, 20-21). Dar, a vorbi despre atotprezenta luminii, despre binele pururi ziditor, inseamna de fapt a vorbi, implicit, despre necuprinsa si mantuitoarea iubire dumnezeiasca, adica despre insusi Creatorul a toate, „pentru ca Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8).

Fiind „Lumina lumii” (Ioan 8, 12), Fiul si Cuvantul intrupat al lui Dumnezeu, adica Hristos Domnul, a facut si din cuvantul omenesc un purtator al luminii, al vietii, dupa propriul Sau chip: „intru El era viata, si viata era lumina oamenilor” (Ioan 1, 4). De aceea, spune Parintele Dumitru Staniloae, invataturile lui Hristos sunt lumina, Biserica insasi este lumina. Toate isi primesc lumina din stralucirea invierii Domnului si toata firea zidita, cea vazuta, nazuieste sa fie imbracata in lumina neapusa dupa obsteasca inviere. Si, pentru ca o adevarata mistica a luminii dumnezeiesti a Preasfintei Treimi o aflam mai ales in scrierile Sfantului Simeon Noul Teolog, Parintele Dumitru Staniloae incheie acest volum printr-o admirabila talcuire a inegalabilelor Imne ale dragostei dumnezeiesti, traduse in limba romana, cu ani in urma, tot de dansul. Din acestea vedem bine, insa, ca primirea in lumina nu este neconditionata, ci se castiga prin nevointa, prin incordata si continua stradanie spirituala a celui credincios: „Pe cat ma curatesc, pe atat ma si luminez „(Imne, 9). De aceea, si Parintele Dumitru Staniloae intareste: „Numai in cei uniti prin Botez si Santa impartasire cu Hristos Se arata El ca lumina, daca folosesc puterea Lui pentru a se ridica din patimile ce-i atrag spre lume. Mistica ortodoxa nu este numai o mistica a luminii, ci si o mistica hranita de Sfintele Taine.” Asadar, cu sporita bucurie binecuvantam acum prima editare a acestei atat de luminoase carti a Parintelui Profesor Dumitru Staniloae intr-o editura bisericeasca, spre folosul vietii duhovnicesti a clerului, monahilor si credinciosilor mireni” (Cuvant inainte al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel)